Iohannis isi lanseaza maine volumul autobiografic "PAS CU PAS"

newspascani.com newspascani.com

Președintele ales, Klaus Iohannis, își va lansa, miercuri, volumul autobiografic "PAS CU PAS", la standul editurii Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului International de Carte Gaudeamus.

În cele peste 200 de pagini ale volumului, politicianul prezintă atât întâmplări din culise, cât și momente mai puțin cunoscute din viata publică. Pentru prima dată, Klaus Iohannis vorbește deschis, în cadrul unui volum autobiografic, despre copilărie, adolescență, sora, soția sa, despre studenția la Cluj sau despre cariera în învățământ.

Potrivit unui comunicat al editurii Curtea Veche, transmis AGERPRES, evenimentul va include și o sesiune de autografe.

"Am adunat în aceasta carte momente din viata publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru președinție. Am inclus în ea și lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozității celorlalți. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am prețuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar și prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. (...) A venit timpul ca valorile performanței să fie puse în acțiune tocmai pentru ca aspirațiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârșit, în realități palpabile: stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie", a declarat Klaus Iohannis.

Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro si la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului International de Carte Gaudeamus la prețul de 15 lei.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686