Ambasadorul Romaniei la UNESCO are o AVERE NEJUSTIFICATA

Ambasadorul Romaniei la UNESCO are o AVERE NEJUSTIFICATA

Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 326.896,38 Lei (aprox. 77.832 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu soția de către MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE, Ambasadorul României la U.N.E.S.C.O. (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Paris.

În anul 2009, MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE a realizat venituri salariale în cuantum de 664.492,62 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 991.389 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 326.896,38 Lei (aprox. 77.832 Euro).

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE în perioada exercitării funcției publice.

MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE deține funcția publică de ambasador, delegat permanent al României de pe lângă UNESCO la Paris, începând cu data de 20 noiembrie 2006.

MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top