Error
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Jandarmii din Alba vor asigura ordinea publică la manifestările sportive din judeţ

Jandarmii din Alba vor asigura ordinea publică la manifestările sportive din judeţ

  Pentru că a sosit toamna, o mulţime de competiţii sportive de pe raza judeţului vor debuta în sezoanele competiţionale, fie că vorbim de fotbal, baschet sau volei. Jandarmii din Alba vor fi prezenţi la evenimentele sportive majore şi vor asigura ordinea publică, dar vor lua şi măsurile pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce pot apărea.

  Prevenirea şi combaterea violenţei în sport constituie o preocupare constantă a tuturor instituţiilor şi autorităţilor care, prin lege, au stabilite obligaţii în acest sens. Jandarmeria Română are atribuţii principale pe această linie, iar la nivel judeţean această responsabilitate revine Jandarmeriei Alba. De-a lungul timpului, instituţia şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate atribuţiile legale, a acţionat pentru conştientizarea spectatorilor referitor la necesitatea adoptării unei conduite civilizate pe timpul jocurilor sportive, iar la nevoie, când au fost semnalate disfuncţionalităţi, a intervenit prompt pentru combaterea acestora. De remarcat faptul că, până în momentul de faţă, nu au fost înregistrate incidente grave pe arenele sportive de la nivel judeţean, chiar şi în condiţiile în care acestea au găzduit echipe recunoscute pentru violenţa suporterilor. Toţi iubitorii de sport s-au putut  bucura în siguranţă de spectacolul prilejuit de diverse competiţii, pe timpul cărora jocurile şi întrecerile sportive au fost accesibile tuturor categoriilor de public, chiar şi celor considerate a fi mai vulnerabile: copii, femei, persoane în vârstă.

  În actualul sezon competiţional, Jandarmeria Alba va monitoriza, în principiu, trei echipe: Metalurgistul Cugir ( fotbal ), C.S.U. Alba Iulia ( baschet ) şi C.S.V. Alba Blaj ( volei ). Instituţia va urmări, pe de o parte, asigurarea protecţiei şi siguranţei spectatorilor, sportivilor şi oficialilor, iar pe de alta luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea jocului sportiv.

  Pentru prevenirea unor evenimente neplăcute, reamintim spectatorilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 9 ianuarie 2008 (*actualizata*) privind prevenirea si combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor si a jocurilor sportive, le este interzis:
    a) să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
    b) să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparţin şi care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular;

    c) să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
    d) să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
    e) să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
    f) să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
    g) să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;

    h) să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine;

    i) să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;

    j) să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
    k) să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;
    l) să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
    m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;

    n) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

    o) să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;
    p) să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;
    r) să scrie sau să deseneze pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportivă sau în arena sportivă;

    s) să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;

    ş) să ridice sau să mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;
    t) să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
    ţ) să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;
    u) să nu respecte măsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole;
    v) să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.    

  Cei care vor fi găsiţi vinovaţi de încălcarea interdicţiilor de mai sus, în conformitate cu prevederile articolului nr.22 al actului normativ menţionat, pot fi sancţionaţi cu amendă contravenţională cuprinsă între 80 şi 1500 lei, cu prestarea între  50 şi 200 ore de activităţi în folosul comunităţii precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de până la 1 an. Încălcarea normelor de mai sus cu  producerea de  vătămări ale integritãţii corporale sau ale sănătăţii ori pagube materiale poate atrage şi răspunderea penală a vinovaţilor.

  De asemenea, atragem atenţia că următoarele fapte constituie infracţiuni, fiind pedepsite, în funcţie de gravitate,  cu închisoare sau amendă, precum şi cu măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 6 ani:

- fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive de a încerca, folosind orice mijloace, să pătrundă ori de a pătrunde în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia;

- opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile specifice, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv;

- pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc;
- portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte, fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi a dispozitivelor pentru şocuri electrice;

- deţinerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori altor asemenea materiale, substanţe sau obiecte;
- confecţionarea, deţinerea, încercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice altă operaţiune fără drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, în incinta arenei sportive;
- utilizarea în arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, răspândirea ori deţinerea, în vederea răspândirii, de asemenea simboluri în arena sportivă;

- promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace în incinta arenei sportive

- manifestările săvârşite în arena sportivă prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României sau pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile;
- fapta spectatorului care săvârşeşte în incinta arenei sportive acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal ori se tulbură în alt mod ordinea publică;    

- ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă împotriva unui reprezentant al forţelor de ordine, lovirea sau orice alte acte de violenţă, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a acestuia, dacă acesta se află în exerciţiul funcţiunii pe timpul asigurării ordinii publice cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv ori pe timpul intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice în astfel de situaţii sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686