Items filtered by date: Monday, 04 December 2023 - Like - stiri Alba Iulia

COMUNICAT DE PRESĂ Teatrul de Păpuși „PRICHINDEL” Alba Iulia - Astăzi a fost o adevărată zi de sărbătoare pentru cei a căror casă este Rița Gărgărița

 

Astăzi a fost o adevărată zi de sărbătoare pentru cei a căror casă este Rița Gărgărița. Scena a fost a lor, la propriu, pentru că acolo îi aștepta o masă întinsă, frumos decorată, ca și când s-ar fi aflat în propria sufragerie, de unde au asistat, evident, și la un spectacol de teatru – „Muzicanții din Bremen”.

Ne-am bucurat să fim parteneri într-un astfel de demers plin de generozitate, care se intitulează sugestiv BLOOMTHEWORLD vă așterne masa. Iar explicația celor care au gândit și implementat un astfel de proiect, la inițiativa doamnei Alexa Vîlcan, a fost una cât se poate de simplă și de justificată: „...lumea merită și are nevoie de frumos, pentru că mâncatul împreună este una din cele mai intime, sincere și satisfăcătoare experiențe pe care le putem trăi alături de semenii noștri, cu o singură condiție: să-i iubim!”

„A fost a bucurie pentru noi să fim parteneri ai acestei frumoase inițiative. Am avut plăcerea,  împreună cu echipa teatrului, să creăm atmosfera de acasă și de sărbătoare pentru aceste suflete care merită tot ce e mai bun.”  - Ioana Bogățan

Pe lângă o masă încărcată cu bunătăți, servită, iată, într-un cadru neconvențional, cum este scena unui teatru, pe lângă un spectacol oferit în dar de teatrul nostru, oameni de bun gând au pus mână de la mână și au donat bani sau au oferit ceea ce acestor copii și tineri le lipsea (au fost dorințele lor, exprimate în scris): ghetuțe, șosete, cuptor cu microunde, storcător de fructe, un televizor mare și chiar o masă de ping-pong.

Bineînțeles, Moș Crăciun nu putea să lipsească, aducând cadourile mult dorite. În semn de mulțumire, copiii și tinerii de la Rița Gărgărița l-au colindat.

În jurul acestui proiect s-au strâns toți acei parteneri, care au înțeles cât de important este să fii generos, pentru că binele aduce bine:

CZECH IN la Vizitiu Alba Iulia

Cofetăria Aladdin Alba Iulia

SC Garage Flowers SRL Alba Iulia

Multipast Sebeș

Flori Holland Timișoara

Herbapirin Cluj-Napoca

Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia

Consiliul Județean Alba

Read more...

Press Release IWPG holds the Final Award Ceremony of the 5th International Loving-Peace Art Competition

On Nov 19, International Women’s Peace Group (IWPG) announced that they hosted the Final Award Ceremony of the 5th Loving-Peace International Art competition through Zoom on Nov 18 20:00 (KST).

 

This event is part of IWPG’s initiative to spread a culture of peace around the world by planting the mindset of peace in the hearts of children and youth so that everyone can come together to realize world peace and cessation of war. This year, 10,255 children from 117 cities in 61 countries participated. Compared to last year, 9 new countries joined this year’s competition.

 

IWPG collaborated with national arts/artist associations to evaluate the drawings and finally selected 43 pieces including 1 Grand Prize; 1 Gold Prize, 1 Silver Prize, and 1 Bronze Prize for each of the 3 divisions (9 in total), 5 Awards of Recognition for each division (15 in total), and Participation Awards.

 

The Head Judge of the finals, Mr. Kani Alavi, President of East Side Gallery, said, “Through this international convention, we must spread the news of peace to people around the world. I believe that if this peaceful cooperation continues, the time for peace will finally come.”

 

Kanoknuch Klahan (Thailand, Sripruetta School, High School division), who had the honor of winning the Grand Prize, said, “With this picture, I want to communicate the unity of the people of each country in the world. May everyone on this planet help to make peace grow.”

 

The Gold Prize went to Jennifer Sharon (Indonesia, Elementary division), Yu Jeong Jun (Republic of Korea, Middle School division), and Clarissa Yoselin (Indonesia, High School division).

 

The Silver Prize went to Jinx Liaqat (Pakistan, Elementary division), Natalia Jay Xin Hu (Malaysia, Middle School division), and Hussam Salah (Palestine, High School division). The Bronze Prize was awarded to Mikaela Allyna Sukma Saputro (Indonesia, Elementary division), Priyanka Chopra (Indonesia, Middle School division), Hyun Soo Lee (Republic of Korea, High School division).

 

The Award of Recognition went to Alcee Dahnya Zia M. Yarra (Philippines), Sherly Aniket More (India), Yu Gyeong Choi (Republic of Korea), Natthanan Chongkitwitsawakan (Thailand), Navanietaa A/P Jeevan (Malaysia), Mouhamad Yousef (Palestine), Chananya ThongThoi (Thailand), Maheen Gulzar (Pakistan), Purevdorj Itgelen (Mongolia), Shaikh Saima Md. Uusuf (India), Dania Aiesha Bt Zuhairee Ariffin (Malaysia), Khalzaa Enkhsaran (Mongolia), Daniel Suarez (U.S.A), Jawaher Abdalllah Al Ghoul (Lebanon), and Katerina Vrskova (Czech Republic).

Kaylie Lee Kennedy and 8 other drawing were also selected to receive the Participation Award.

 

The Grand Prize awardee will receive a scholarship of 1 million KRW, while awardees of the Gold, Silver, and Bronze Prize will receive 300,000 KRW, 200,000 KRW, and 100,000 KRW respectively. The Award of Recognition awardees will receive a certificate, and all the awarded pieces will be featured in the art brochure.

 

In her congratulatory remarks, IWPG Chairwoman Hyun Sook Yoon said, “I looked at everyone’s drawings very closely, the world of peace that each child dreams of. I hope everyone remembers this spirit of peace and strives to become leaders that bring peace to the world.”

 

IWPG plans to host the 6th International Loving-Peace Art Competition again next year.

Read more...

În perioada 1-5 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României, se desfășoară, la Alba Iulia, Festivalul Național Studențesc "Serbările Unirii"

Marcel Pavel, Vlad Miriță și Radu Ille invitați speciali la Festivalul Național Studențesc "Serbările Unirii", ediția a XXVII-a

 

În perioada 1-5 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României, se desfășoară, la Alba Iulia, Festivalul Național Studențesc "Serbările Unirii", organizat de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în cadrul Anului European al Competențelor, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, CICOC UAB, ASCOR Alba Iulia, OSUT Alba Iulia, Erasmus Student Network Alba Iulia și Rotary Club Alba.

 

Ajuns la ediția a XXVII-a, după o pauză de 5 ani, festivalul va oferi publicului spectacole de muzică ușoară și populară, teatru, dar și o proiecție de film.

 

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

 

Program:

 

Vineri, 1 decembrie

 

Mesaje online cu ocazia a 105 ani de la Marea Unire și 101 ani de la inaugurarea fostului Teatru Caragiale din Alba Iulia, actualmente Casa de Cultură a Studenților

 

Sâmbătă, 2 decembrie, ora 15:00

Casa de Cultură a Studenților

 

Proiecție de film: Maria, inima României, în parteneriat cu Rotary Club Alba

 

Duminică, 3 decembrie, ora 18:00

Casa de Cultură a Studenților

 

Spectacol tradițional cu:

 

Ansamblul Folcloric Studențesc "Ardealul" Sibiu

Vlad Lință

Cătălin Hașa

Radu Ille

 

Prezintă: Andreea Bogdan

 

Luni, 4 decembrie, ora 19:00

Casa de Cultură a Studenților, Amfiteatrul Skepsis

 

Teatru cu "Skepsis" - Elegii pentru ființe mici - spectacol liric

 

Marți, 5 decembrie, ora 18:00

Casa de Cultură a Studenților

 

Concert: Marcel Pavel & Vlad Miriță

 

Prezintă: Andreea Bogdan

 

Read more...

Finala circuitului internaţional Grand Prix România 2023 începe astăzi la Alba Iulia

  • Published in Sport

Finala circuitului internaţional Grand Prix România 2023 începe astăzi la Alba Iulia. Şahiştii albaiulieni au obţinut 3 medalii la Campionatele Naţionale de şah rapid, blitz şi dezlegări de la Sebeş

 

Evenimentul principal al Festivalului Internaţional al României la şah, organizat de Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba, finala circuitului internaţional Grand Prix România începe astăzi la Alba Iulia.

Dotat cu un fond total de premiere de 175.000 euro, circuitul Grand Prix România 2023 este cel mai important eveniment şahist de acest tip din Europa, constând în 5 etape de calificare având fiecare un fond de premiere de 30.000 euro şi  finala, la care fondul de premiere este de 25.000 euro. Gazdă pentru a doua oară consecutiv a acestei finale va fi Hotelul Transilvania din Alba Iulia. În finală sunt calificaţi 16 şahişti din 4 ţări, România, Bulgaria, Ungaria şi Spania, care sunt repartizaţi în 4 grupe, ale căror meciuri se vor desfăşura luni între orele 9:30-12:00 şi 16:00-18:30.

Iată componenţa celor 4 grupe:

Grupa A: Cătălin Ardelean, Momchil Petkov (BUL), Radu Toma, Alessia Ciolacu

Grupa B: David Gavrilescu, Samuel Ghimpu, Ciprian Nanu, Ema Obadă

Grupa C: Mircea Pârligras, Gergely Kantor (HUN), Alexandru David, Cristian Şerban

Grupa D: Maksim Chigaev (ESP), Bogdan Deac, Adrian Sechereş, Constantin Lupulescu

Să remarcăm prezenţa la start a maestrului internaţional Adrian Sechereş, originar din Teiuş şi format la clubul municipal albaiulian de şah, care va avea ca adversari 3 mari maeştri internaţionali de mare valoare, printre care şi câştigătorul ediţiei din 2022, Bogdan Deac.

Primii 2 clasaţi din fiecare grupă se califică în faza meciurilor eliminatorii, care se vor desfăşura marţi după următorul program: 9:30-11:00 sferturi de finală, 11:00-12:30 semifinale, 15:30-17:00 finala.

Accesul spectatorilor în sala de joc este liber, iar meciurile vor putea fi urmărite şi live, comentatori fiind Andrada Popa şi Mihnea Costachi, şahistul albaiulian nereuşind să obţină în acest an calificarea în finală, el putând participa doar în 2 din cele 5 etape de calificare ale circuitului.

Aur şi argint pentru Mihnea Costachi, bronz pentru CSM Unirea Alba Iulia

Primele evenimente din cadrul Festivalului Internaţional  al României la şah s-au desfăşurat la Sebeş, fiind găzduite de Hotelul Leul de Aur.

Tânărul maestru internaţional albaiulian Mihnea Costachi a avut o evoluţie excelentă obţinând titlul de campion naţional de seniori la blitz şi medalia de argint in proba de dezlegări chiar de Ziua Naţională a României. De asemenea echipa CSM Unirea Alba Iulia (Mihnea Costachi, Tudor Sfârlog, Răzvan Teodorescu şi Radu Ţâmpea) a obţinut în premieră o medalie naţională, clasându-se pe locul 3 în Campionatul Naţional de şah rapid pe echipe, după CSU ASE Bucureşti şi CS Universitatea de Vest Timişoara şi pe locul 5 în Campionatul Naţional de blitz pe echipe, după CSU ASE Bucureşti, CS Dinamo Bucureşti, CS Universitatea de Vest Timişoara şi SCM Gloria Buzău. În proba de şah rapid albaiulienii au câştigat 6 meciuri, au terminat la egalitate cu a doua clasată şi au pierdut un singur meci împotriva marii favorite a turneului, CSU ASE Bucureşti, o echipă care a avut în lot 5 mari maeştri internaţionali şi un maestru internaţional, în timp ce în proba de blitz au obţinut 4 victorii, un meci egal şi 4 înfrângeri.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686