Preluarea a peste 120 de pisici din două locuințe din București a readus în discuție un fenomen documentat științific, dar puțin cunoscut publicului din România: acumularea compulsivă de animale, cunoscută internațional drept animal hoarding. Federația Felină Română (FELIS România) a transmis un punct de vedere în care explică mecanismele fenomenului și avertizează că simpla preluare a animalelor rezolvă urgența, nu și cauza.
Potrivit FELIS România, asemenea situații trebuie analizate fără a le romantiza prin expresii de tipul „iubea prea mult animalele”, dar și fără a diagnostica public o persoană înainte de o evaluare de specialitate.
„Fără o evaluare psihologică sau psihiatrică nu putem spune dacă persoana implicată în cazul prezentat de presă suferă de o anumită tulburare. Putem însă explica fenomenul documentat în literatura științifică și semnalele care diferențiază iubirea responsabilă pentru animale de acumularea care ajunge să le provoace suferință”, afirmă Adrian Dragotă, expert felin, arbitru internațional FIFe și președintele FELIS România.
Nu numărul animalelor definește fenomenul
Primul lucru pe care federația îl corectează este cel mai răspândit clișeu: că vorbim despre animal hoarding atunci când cineva are „prea multe” animale. O persoană, o crescătorie sau un adăpost pot îngriji corespunzător un număr mare de animale, dacă dispun de spațiu, resurse, igienă, asistență veterinară și de capacitatea de a răspunde nevoilor fiecărui animal în parte.
Problema apare când numărul depășește capacitatea reală a persoanei de a asigura hrană, igienă, spațiu și îngrijire medicală, iar acumularea continuă în ciuda degradării evidente a situației.
„Elementul decisiv nu este o cifră, ci raportul dintre numărul animalelor și capacitatea reală de îngrijire. Vorbim despre un fenomen îngrijorător atunci când persoana continuă să aducă animale sau permite înmulțirea lor necontrolată, deși nu le mai poate satisface nevoile elementare. Nevoia omului de a păstra animalele ajunge astfel mai puternică decât dreptul acestora la bunăstare”, explică președintele FELIS România.
Semnalele caracteristice enumerate de federație sunt supraaglomerarea, reproducerea necontrolată, lipsa tratamentelor veterinare, degradarea igienei, imposibilitatea persoanei de a preciza numărul animalelor, refuzul adopțiilor și negarea suferinței evidente.
Trei tipologii descrise în literatura de specialitate
FELIS România precizează că tipologiile de mai jos nu sunt diagnostice și nu pot fi atribuite automat unei persoane pe baza informațiilor din presă.
Îngrijitorul copleșit reușea inițial să se descurce, dar pierde treptat controlul în urma unei îmbolnăviri, a îmbătrânirii, a pierderii veniturilor, a decesului unui apropiat sau a înmulțirii neplanificate a animalelor. Rușinea și teama că animalele îi vor fi luate îl pot determina să ascundă problema și să refuze ajutorul.
Salvatorul este convins că are misiunea de a salva animalele și că nimeni altcineva nu le-ar îngriji suficient de bine. Caută activ animale, le primește de la alte persoane și refuză adopțiile chiar și atunci când nu mai are resurse.
Exploatatorul păstrează animalele pentru satisfacerea unor interese personale și manifestă empatie redusă față de suferința lor.
„Cea mai dificilă situație de înțeles este aceea în care persoana se consideră sincer salvatorul animalelor. Intenția poate porni din compasiune, dar, pe măsură ce situația scapă de sub control, salvarea devine doar justificarea acumulării”, precizează Adrian Dragotă.
Când animalele înlocuiesc relațiile cu oamenii
În unele cazuri, acumularea este asociată cu izolarea socială. Animalele devin principala sursă de apropiere emoțională și pot fi percepute drept prieteni, membri ai familiei sau copii simbolici. Atașamentul capătă o dimensiune disfuncțională atunci când persoana nu mai acceptă nicio separare, nici măcar când adopția ar oferi animalului condiții mai bune.
„Renunțarea la un animal poate fi trăită nu ca un gest responsabil, ci ca abandon, trădare sau pierdere a unei părți din propria identitate”, explică Dragotă.
Specialiștii nu au stabilit cu certitudine dacă izolarea socială determină acumularea sau dacă acumularea, prin degradarea locuinței și ruperea legăturilor cu ceilalți, produce izolarea. În multe situații, cele două se alimentează reciproc.
Federația explică și de ce persoana pare să nu vadă suferința animalelor: pot interveni negarea realității, justificarea permanentă a situației, neîncrederea în ceilalți și teama de separare. Intervenția autorităților poate fi percepută nu ca o măsură de protecție, ci ca o agresiune.
În cazul pisicilor, supraaglomerarea provoacă stres intens, conflicte, agresivitate, teamă, marcare teritorială, urinare în afara litierei și dificultăți ulterioare de adaptare. „Absența intenției de a face rău nu înseamnă absența suferinței”, subliniază federația.
Rata de recidivă: între 13% și 41%
Cifra care explică de ce preluarea animalelor nu închide cazul vine dintr-o revizuire sistematică publicată în 2023 în Brazilian Journal of Psychiatry. Cercetarea a analizat 18 studii care au inclus 538 de persoane implicate în cazuri de animal hoarding și a identificat reproducerea neplanificată drept una dintre principalele surse ale animalelor acumulate. Studiile analizate au raportat rate de recidivă cuprinse între 13% și 41%.
Cu alte cuvinte, în lipsa unei intervenții asupra cauzelor, între una din opt și aproape una din două persoane reia comportamentul.
„Nu este suficient să salvăm animalele o singură dată. Trebuie întrerupt mecanismul care produce repetarea situației. În caz contrar, după câteva luni sau câțiva ani, putem întâlni aceeași problemă la o altă adresă și într-o formă chiar mai gravă”, avertizează Adrian Dragotă.
FELIS România susține o intervenție interdisciplinară, care să reunească serviciile pentru protecția animalelor, medicii veterinari, psihologii, psihiatrii, serviciile sociale, administrația locală și organizațiile care pot asigura sterilizarea și adopția responsabilă. Evaluarea trebuie să privească simultan persoana, animalele și mediul în care trăiesc.
„A înțelege resorturile psihologice nu înseamnă a scuza neglijarea animalelor. Persoana are nevoie de evaluare și ajutor, iar animalele au nevoie de protecție imediată. Cele două realități nu se exclud”, concluzionează președintele federației.
Ce prevede legea în România
Cadrul legal aplicabil este Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care stabilește obligația deținătorilor de a asigura adăpost, hrană, îngrijire și condiții de bunăstare corespunzătoare și interzice abandonul. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin persoanelor împuternicite din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și din Ministerul Afacerilor Interne. În cazul condamnării pentru infracțiune, instanța poate dispune interdicția de a deține animale pe o perioadă de 5 ani.
Pentru cititorii din județul Alba, sesizările privind situații de acest tip se pot adresa Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba și organelor de poliție. Fiind vorba despre un fenomen în care persoana implicată ascunde de regulă situația, semnalarea din partea vecinilor este adesea primul moment în care cazul devine vizibil pentru autorități.
Adopția responsabilă
Federația subliniază că adopția ajută doar dacă este făcută responsabil, după evaluarea stării de sănătate și a comportamentului fiecărei pisici și după informarea corectă a viitoarei familii.
La Competiția Internațională „Oscarul Felin – SofistiCAT”, programată în zilele de 26 și 27 septembrie 2026 la Sala Palatului din București, vor participa organizațiile Totul pentru Animale și Dreptate pentru Animale, alături de alte organizații implicate în salvarea și oferirea spre adopție a pisicilor. Vizitatorii vor putea cunoaște animalele care își caută o familie și discuta direct cu reprezentanții organizațiilor. Pentru cei din județul Alba, distanța rutieră până la București este de aproximativ 340 de kilometri.
„Adopția unei pisici nu trebuie să fie rezultatul unui impuls de moment. Înseamnă asumarea unei responsabilități pentru întreaga viață a animalului: hrană adecvată, îngrijire veterinară, sterilizare, siguranță, timp și disponibilitatea de a-i respecta nevoile comportamentale”, precizează Adrian Dragotă.
Sursă: FELIS România — Federația Felină Română Referință științifică: Stumpf, B. P. și colab. (2023). Animal hoarding: a systematic review. Revista Brasileira de Psiquiatria, 45(4), 356–365. Foto: FELIS România
