Alba Iulia are, începând de astăzi, primul său festival de muzică veche. Prima ediție a Festivalului BAROCKADA se desfășoară între 14 și 18 iulie 2026, în patru locații emblematice ale orașului, cu intrare liberă la toate evenimentele. Festivalul, organizat de Asociația „Arca Talentelor”, aduce patru seri de concerte, masterclass-uri cu peste 50 de cursanți din România, Italia și Germania, seri de film cu muzică barocă și o expoziție de instrumente. Programul complet al festivalului este disponibil aici.
Cine este Cipriana Smărăndescu
Directorul artistic al festivalului este clavecinista Cipriana Smărăndescu, născută la Alba Iulia și stabilită de peste două decenii la Roma. A studiat cu Ogneanca Lefterescu la București și cu Patrizia Marisaldi la Vicenza, perfecționându-se apoi cu nume mari ale muzicii vechi europene precum Ton Koopman, Andreas Staier, Patrick Ayrton și Pierre Hantaï. Este membru fondator al ansamblurilor baroce Aliusmodum și Dolci Accenti și are peste 500 de concerte susținute în întreaga Europă.
Cipriana Smărăndescu. Foto: barockada.arcatalentelor.org
Am stat de vorbă cu ea prin apel video în ajunul festivalului, în timp ce se afla deja la Alba Iulia, în plină pregătire — între două acordaje de clavecin. Vă prezentăm interviul integral.
Întoarcerea acasă, ca director artistic
Albaiulianul.ro: Sunteți plecată din Alba Iulia de foarte mulți ani. Vă întoarceți acum acasă nu doar ca invitată, ci ca director artistic al primului festival de muzică veche din oraș. Ce înseamnă asta din punct de vedere emotional?
Cipriana Smărăndescu: Înseamnă o emoție enormă. Cred că cea mai mare emoție din viața mea. Dacă cineva mi-ar fi propus, de exemplu, la București — uite, îți organizez tot festivalul, îți dau tot bugetul, tot ce vrei tu, vrei să faci festival la București sau la Alba Iulia? — eu aș fi spus Alba Iulia. Deci e o bucurie enormă. Un cadou ceresc pe care nici nu mi-am închipuit că-l pot avea.
„Dacă cineva mi-ar fi propus: vrei să faci festival la București sau la Alba Iulia? — eu aș fi spus Alba Iulia.”
Veneam în fiecare vară în casa bunicilor și mă bucur de natură, de prieteni, de rude. Însă niciodată nu mi-am închipuit că mă voi reîntoarce la Alba Iulia să fac un festival printre prieteni. Eu nu sunt director artistic — eu sunt cea care a avut norocul să aibă foarte mulți prieteni care au ajutat-o să-și realizeze un mare vis. Mă întorc printre prieteni pentru a face ceea ce iubesc cel mai mult: clavecinul și muzica veche. Bunicii mei, părinții mei, cei care mai sunt încă în viață, sunt enorm de emoționați și de fericiți să aibă un asemenea eveniment la Alba Iulia. E cadoul pe care mi l-am dorit întotdeauna.
Familia, oamenii, prietenii — de unde vine muzica
Albaiulianul.ro: Există un loc anume din Alba Iulia care v-a marcat copilăria muzicală? O sală, o biserică, o stradă?
Cipriana Smărăndescu: În primul rând există familia mea. Există sora mea. Eu, imediat după ce m-am născut, m-am mutat la București împreună cu familia. Am început să cânt la pian la patru ani și jumătate datorită surorii mele. Ea, fiind mai mare decât mine, studia deja pianul și, din dorința de a o copia — în sensul bun, de a urma o cale deschisă de ea — am început și eu studiul pianului. Iubirea mea cea mai mare era să cânt în public, să cânt pe scenă. Dacă nu ar fi existat sora mea mai mare care să-mi deschidă această poartă, probabil aș fi făcut cu totul altceva. Un lucru care, în mod sigur, nu mi-ar fi plăcut, pentru că ceea ce știu să fac e muzica. Cred că știu să fac doar acest lucru — mai puțin să gătesc, mai puțin să stau împreună cu prietenii. Muzica este într-adevăr pasiunea mea cea mai mare.
Văzând această dorință a mea de a studia muzica, părinții mei m-au încurajat enorm și practic toate eforturile lor au fost îndreptate înspre a-mi da un viitor muzical. Mai mult decât atât, eu am studiat muzicologie la București, iar datorită soțului meu — care este un alt profesor în cursul BAROCKADA — am ajuns să cânt la clavecin. Cea de-a doua familie m-a ajutat să devin clavecinistă.
„Eu nu sunt director artistic — eu sunt cea care a avut norocul să aibă foarte mulți prieteni care au ajutat-o să-și realizeze un mare vis.”
Pentru acest festival, mama mea a căutat sponsori — chiar dacă este la o vârstă destul de înaintată, s-a implicat enorm. Sora mea, la fel. Nu mai vorbesc de soțul meu. Deci, mai mult decât locuri în Alba Iulia, sunt oamenii — este această minunată familie care m-a înțeles și care m-a ajutat.
Trebuie să mai spun ceva: sunt oamenii din Arca Talentelor, pentru că e o poveste foarte frumoasă. Noi cu Daniela și Claudiu Iliescu ne-am întâlnit pe Facebook. Ei mi-au scris, întrebându-mă dacă sunt interesată într-o colaborare pentru o serie de concerte în Alba Iulia. Am răspuns, ne-am întâlnit, au pornit o sută de mii de nebunii, de idei, pe care anul trecut nici nu le credeam în stare de a fi realizate. Și iată că, împreună cu alți oameni minunați, alți prieteni, am reușit să facem aceste lucruri. Astăzi, la Alba Iulia, i-am întâlnit și pe cei mai mulți dintre voluntari — sunt tineri, dar nu numai tineri, oameni care iubesc muzica și care se implică. E un motor extraordinar care funcționează foarte bine. Trebuie doar să te gândești că ai nevoie de un lucru și se realizează imediat.
De ce Alba Iulia
Albaiulianul.ro: Este Alba Iulia un loc potrivit pentru un festival de muzică veche? Sunt oamenii din zonă pregătiți pentru asta?
Cipriana Smărăndescu: Alba Iulia este un loc potrivit pentru absolut orice fel de festival. Important e să fie iubire și dragoste pentru ceea ce faci. Și spun asta nu pentru că minimalizez importanța muzicii vechi, ci pentru că acești oameni sunt dornici de cultură, de mișcare muzicală în jurul lor. Mi s-a spus că la absolut toate concertele sălile sunt pline. De fiecare dată când am revenit să cânt aici la Alba Iulia, sălile au fost pline. Oamenii sunt extraordinar de dornici să asculte muzică și, în general, să aibă de-a face cu arta, cu cultura.
Albaiulianul.ro: Se simte diferit să cântați pe scenă la Alba Iulia față de scenele din Italia?
Cipriana Smărăndescu: Bineînțeles. Iubesc enorm Italia și am avut ocazia să cânt pe scene destul de importante acolo, însă când te reîntorci acasă e un lucru extraordinar. De exemplu, pe 22 martie, am cântat Variațiunile Goldberg la Biserica Evanghelică din Alba Iulia — o biserică foarte aproape de casa bunicilor. Biserica era plină. 350 de persoane care m-au făcut să mă simt ca Michael Jackson. Ca un mare star de muzică pop.
„350 de persoane care m-au făcut să mă simt ca Michael Jackson.”
Și aș vrea să adaug ceva despre dorința de cultură a albaiulienilor. Pentru a fi ajutați în acest proiect, am avut nevoie de sponsori, iar aici ni s-au alăturat absolut toți cei cărora le-am cerut ajutorul — vorbesc și de firme mai mici, de farmacii, de pensiuni, oameni care poate nu au o situație materială extraordinar de bună, dar din puținul pe care îl au au dat cu tot dragul acestui festival. E un lucru care pe mine m-a emoționat enorm. Un lucru pe care în mod sigur la București nu îl întâlnești, iar în Italia îl întâlnești doar în anumite locuri. Există o mare sensibilitate a oamenilor din Alba Iulia.
Albaiulianul.ro: Ce credeți că a lipsit până acum din peisajul cultural al Alba Iuliei și ce aduce BAROCKADA diferit?
Cipriana Smărăndescu: A lipsit un motor care să pună în mișcare aceste persoane care, în realitate, vor să facă foarte mult. Poate curajul de a spune „se poate face”. Curajul de a spune „da, albaiulienii iubesc muzica veche”. Pentru că, dacă afirmi un lucru de genul ăsta, poate lumea începe să râdă. Nu — în momentul în care tu faci un lucru și-l faci la un nivel ridicat, lumea iubește acest lucru. Deci: imboldul care să pornească aceste forțe care au dus la realizarea evenimentului. Curajul de a crede că se poate.
„A lipsit curajul de a spune «da, albaiulienii iubesc muzica veche».”
Cele patru seri de concerte
Albaiulianul.ro: Care este momentul pe care îl așteptați personal cu cea mai mare emoție?
Cipriana Smărăndescu: Întrebarea aceasta este exact ca atunci când ai patru copii și cineva te întreabă pe care îl iubești mai mult.
Sunt patru concerte extraordinare, iar mândria mea este că în prima seară îi vom avea pe elevii Liceului de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia, datorită cărora se realizează acest masterclass. Dacă nu am fi avut 50 de înscrieri, chiar mai mult, nu s-ar fi putut realiza așa ceva. La București nu ai clasă de clavecin în momentul de față, iar aici avem 17 claveciniști care s-au înscris — au venit copii și din Italia — tocmai pentru a vedea ce se întâmplă la acest liceu de muzică din Alba Iulia, care este extraordinar. E o emoție foarte mare să-i asculți în concert pe acești tineri muzicieni care au deja o activitate frumoasă.
A doua seară — clavecin la patru mâini, împreună cu soțul meu. E clar că e un lucru în familie și un program ales foarte frumos. Pornește de la ideea de umor. Este o călătorie cu o mașină condusă de Mozart, care are ca prieteni și parteneri de drum pe Haydn și pe Beethoven. E așa un fel de glumă muzicală.
Al treilea concert — Dolci Accenti. Dolci Accenti reprezintă un ansamblu care s-a născut în anul 2000, la Festivalul de Muzică Veche de la Sighișoara. Și nu exagerez cu absolut nimic: eu eram studentă la Vicenza și aveam doi colegi cu care făceam muzică de cameră. La un moment dat, Radu Rădescu — cel care este prezent și cu cineBAROCKADA în festivalul nostru — m-a întrebat: „Cipriana, nu aveți un program pentru a veni la festivalul de la Sighișoara?” Am zis: „Da, avem.” Dar nu aveam niciun fel de program. În două zile am găsit program, am găsit numele grupului, am găsit absolut tot. Așa s-a născut Dolci Accenti. Sunt 26 de ani de foarte frumoasă prietenie muzicală, cu 10–15 concerte pe an. Concertul va fi important și pentru că nu numai eu sunt legată de Alba Iulia și de Transilvania — sunt și cei doi membri ai ansamblului, care vin cu foarte multă dragoste în Transilvania. Ei mă întrebau mereu: „Cipriana, când ne reîntoarcem în Transilvania?”
Ultimul concert de recital este dedicat lui Bach. Bach este compozitorul meu preferat — am înregistrat două CD-uri cu muzică solistică pentru clavecin de Bach. Membrii ansamblului sunt Pierluigi Tabachin, cu care am colaborat enorm la Roma, în cadrul ansamblului Aliusmodum, cu care am făcut stagiuni întregi la Academia di Romania timp de șase-șapte ani. Iar celălalt membru al ansamblului nu este italian — l-am adoptat din Transilvania: este Előd Gábor, profesor de vioară la Universitatea de Muzică din Brașov. Un lucru foarte interesant: el este cel care ne-a ascultat pe Dolci Accenti în 2000, la Sighișoara, și s-a îndrăgostit atunci de muzica veche. Când mi-a spus asta anul trecut, m-am simțit așa, un fel de bunică a muzicii vechi din România.
Iar concertul final, al cursanților, va avea o atmosferă extraordinară pentru că va fi dirijat de soțul meu, Andrea Riderelli, care pe lângă faptul că este clavecinist are o solidă formație dirijorală — a studiat dirijatul de orchestră în România, cu maestrul Ludovic Bács. Vor fi lucrări extraordinar de frumoase pentru toată orchestra: Rameau, Te Deum-ul de Charpentier, plus cele mai importante momente din aceste cinci zile de curs. Nu vrem să facem un concert foarte lung — ne pare rău că nu vor putea cânta toți copiii tot ceea ce au studiat, dar un concert foarte lung devine greu de dus până la capăt, în primul rând pentru public. Încercăm să evidențiem lucrurile cele mai strălucitoare din cele cinci zile de masterclass.
Albaiulianul.ro: Cum ați construit acest arc de la baroc la clasicism?
Cipriana Smărăndescu: În primul rând, este dorința de a demonstra faptul că un instrument precum clavecinul poate fi expresiv. Am vrut să-l pun în foarte multe ipostaze — de la muzica secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, cu Dolci Accenti, la recitalul Bach, la clasicism. Pe de o parte, încerc să trec clavecinul prin diferite epoci stilistice tocmai pentru a demonstra că este un instrument extrem de expresiv și poate sugera trăiri diverse. Pe de altă parte, am dorit să fie un program cât mai divers pentru public.
Elevii Liceului de Muzică și clavecinul
Albaiulianul.ro: Ce vor cânta elevii de liceu la un clavecin, un instrument pe care marea majoritate nu l-au atins niciodată? Unii probabil că nici nu știu cum arată.
Cipriana Smărăndescu: Mâine ei vor cânta pe instrumente moderne — pian, vioară, tot modern. Tocmai de aceea acest concert este foarte important: vrem să demonstrăm că, în cinci zile, un pianist care în prima zi cântă Mozart la pian poate să învețe să-l cânte la clavecin. Este exact ca și cum ai învăța un dialect: tu știi să vorbești românește, dar nu te-ai născut în Transilvania. De la limba română universală încercăm să-i purtăm înspre dialectul ardelenesc.
Așa se întâmplă și cu aceste cinci zile. De la un repertoriu clasic, normal, pe care toți îl învățăm în studiul pianului, viorii sau flautului, încercăm să îi învățăm care sunt acele câteva caracteristici — hai să le spunem șmecherii, trucuri — care te fac să devii un interpret care știe stilistic cum se cântă la clavecin, la vioară barocă. Nu sunt enorm de multe lucruri care se schimbă, dar acele mici schimbări te fac să te transformi dintr-un pianist într-un clavecinist. Tocmai de aceea este foarte bine faptul că începem cu un concert „normal” și terminăm cu un concert de muzică veche — exact ca și cum ai traduce într-un dialect ceea ce ai învățat deja.
Se va lucra atât pe lucrări de Bach, cât și pe lucrări din clasicism, pe care încercăm să le translăm înspre stilistica barocă.
Clavecinul construit la Reghin
Albaiulianul.ro: Va fi expus și folosit un clavecin construit în România, la Fabrica Hora din Reghin. Cum vă așteptați să fie primit de publicul larg?
Cipriana Smărăndescu: Exact atunci când te întorci din Italia, ai mâncat roșii în Italia și vii la Alba Iulia și mănânci o roșie naturală. Sper să fie primit cu enorm de multă dragoste.
Eu am avut privilegiul să cânt pe instrumente de top în ceea ce privește clavecinul. Dacă am acceptat să cânt pe acest instrument, înseamnă că am considerat că este un instrument valabil, care, bineînțeles, poate are nevoie de unele reglaje — cum se procedează pentru orice instrument. De două zile eu și soțul meu stăm și acordăm și reglăm. Dar cred că instrumentul de la Reghin este un instrument care ar trebui perfecționat, nu abandonat.
Nu aș vrea ca instrumentul de la Reghin să fie singurul exemplar din România. Acest clavecin a fost construit împreună cu Constantin Dumitriu, numele celui care a ajutat fabrica Reghin să realizeze acest instrument. Pentru că la Reghin nu se construia un clavecin. L-au chemat pe Constantin Dumitriu și l-au rugat să-i învețe cum se construiește. Cred că acest clavecin nu trebuie să rămână singurul exemplar. Ar trebui ca fabrica să continue să construiască astfel de instrumente. Este într-un fel cum se întâmplă cu mașina Dacia: avem Mercedes-uri, avem Ferrari-uri, dar avem și Dacia, care este o mașină extrem de bună și foarte multă lume o folosește. Același lucru ar trebui să se întâmple cu clavecinele. Conservatoarele din România ar trebui să aibă un clavecin Reghin.
Dar ar trebui să aibă și specialiști care să le pună la punct și să le mențină. Pentru că clavecinul este un instrument care are nevoie săptămânal de mici reglaje. Este foarte sensibil la temperatură, la umezeală. Nu e ca un pian pe care îl acordezi o dată pe an. În fiecare săptămână el are nevoie de reglaj. Ar trebui să creăm o școală de persoane care să știe să lucreze cu aceste instrumente.
Și vă spun un lucru: printre voluntarii BAROCKADEI există un tânăr care nu are nicio legătură cu muzica, doar faptul că o iubește foarte mult. A văzut cum eu și soțul meu reglam clavecinele. De două zile stă împreună cu noi și acum știe să regleze un clavecin, știe să schimbe o coardă. Astăzi s-a rupt o coardă la celălalt clavecin — ne-a ajutat. În două zile, practic, el a devenit un mic constructor de clavecine.
Albaiulianul.ro: Ați creat un ucenic.
Cipriana Smărăndescu: Am creat un ucenic. Un maestru. Cine ar fi crezut că la Alba Iulia, în două zile, un tânăr devine ucenic la nivel clavecinistic?
Clavecinul în învățământul românesc
Albaiulianul.ro: Se predă clavecin în instituțiile de muzică din România în mod formalizat — la liceu, la conservator?
Cipriana Smărăndescu: Aveți în față, chiar dacă nu ne vedem, bunica clavecinului de la București. În 1993 — cred — datorită soțului meu, care mi-a făcut cadou patru volume cu sonate de Domenico Scarlatti pentru clavecin, am început studiul clavecinului la București. Un an de clavecin facultativ, sub îndrumarea doamnei Ogneanca Lefterescu, alături de care era maestrul Petre Lefterescu, care a fost rector al conservatorului pe partea de vioară și muzică de cameră.
După un an de clavecin facultativ, văzând că sunt foarte prinsă de acest instrument, m-au întrebat: „Ce zici, Cipriana? Vrei să dai examen? Încercăm să punem pe roate o clasă de clavecin la București?” Bineînțeles că am spus da. S-a deschis această clasă datorită mie — am fost prima studentă. În câțiva ani au existat șase, șapte, opt absolvenți de clavecin. A prins imediat această idee, datorită familiei Lefterescu, care ne-au primit cu brațele deschise, iar atmosfera era extraordinară.
Din păcate, acum nu sunt foarte mulți studenți la București. A intervenit o oarecare nepăsare față de acest instrument, deci ar trebui puțină energie pozitivă în clasa de clavecin din capitală.
În schimb, în Transilvania există o tradiție mult mai veche. Clujul este un centru extraordinar de important, cu Erich Türk — organist și clavecinist. Timișoara — cu maestrul de lăută. Brașovul are un întreg departament de muzică veche: Steffen Schlandt la clavecin, Előd Gábor la vioară barocă. În Transilvania efervescența este mult mai mare, iar sunt foarte multe centre unde se organizează concerte. În fiecare sat unde există o biserică cu orgă, se organizează stagiuni întregi. Practic, dacă începi vara cântând la Alba Iulia, poți să faci un tur transilvănean cu concerte în fiecare săptămână.
La nivel universitar: București are clasă de clavecin și departament de muzică veche, Cluj, Brașov, Timișoara. La Iași sau Suceava nu cred că există, dar oricum în Transilvania da.
Muzica veche, „un alt fel de rock”
Albaiulianul.ro: Un albaiulian care ascultă rock, pop sau manele — ce ar putea să-l cucerească la BAROCKADA? Ați spus într-un interviu că priviți muzica veche ca pe un alt fel de rock. Cum explicați asta?
Cipriana Smărăndescu: Pentru că este foarte pasională și foarte antrenantă. Știm că muzica veche se cânta și se dansa printre altele în piață. Aduna foarte multă lume care trăia alături de această muzică. Este exact fenomenul rock. Rockul trăiește prin faptul că umple stadioane, umple săli. E acea pasiune pe care ți-o transmite și care te trimite într-o altă dimensiune.
„Muzica veche este exact fenomenul rock. E acea pasiune care te trimite într-o altă dimensiune.”
Eu, de exemplu, seara ascult Michael Jackson. Nu ascult oratorii de Bach — le-am ascultat deja. Ascult Michael Jackson. Și încerc să iau din această muzică foarte explozivă tocmai scânteia care te face să te apropii de public și să transformi un concert baroc într-un concert rock. Exact acesta era momentul stilistic al muzicii în perioada barocă — o muzică extraordinar de apropiată de publicul larg. Prin asta a supraviețuit și a ajuns în zilele noastre să fie redescoperită.
cineBAROCKADA — muzica prin film
Albaiulianul.ro: Ați ales să proiectați și filme în timpul festivalului. Pentru cine sunt aceste seri și cum se leagă de concerte?
Cipriana Smărăndescu: Sunt filme legate de muzica barocă și serile vor fi dedicate în primul rând celor care participă direct la BAROCKADA — cursanții — dar și publicului larg, care trebuie să înțeleagă, prin intermediul unui film, cum era privită muzica în acea perioadă.
Pentru selecția filmelor l-am ales pe Radu Rădescu, care este unul dintre cei mai importanți exponenți ai fenomenului muzicii baroce în Transilvania. De ani de zile este unul dintre organizatorii multor festivaluri. Cunoaște foarte bine fenomenul muzicii vechi în Transilvania și mă bazez foarte mult pe gustul lui.
Încercăm și prin intermediul artei vizuale să atragem publicul. Un om care vede „Amadeus”, de exemplu, imediat începe să-l iubească pe Mozart — nu neapărat prin muzica lui, ci prin modul în care Mozart râdea. Toată lumea știe „Amadeus”.
Un alt lucru interesant: liceul și Asociația Arca Talentelor au făcut și un concurs de afișe. Afișele se află pe site-ul BAROCKADA, realizate de copiii Liceului de Artă. Foarte frumos realizate. Ideii li s-a alăturat și o elevă din Italia, care este acum cursantă aici. Sunt lucrări extraordinar de interesante, care la rândul lor încearcă să-i apropie pe tineri de muzica veche.
Afiș din concursul elevilor. Foto: Festivalul BAROCKADA / Liceul de Arte „Regina Maria”
Pentru cine vine o singură seară
Albaiulianul.ro: Dacă cineva poate ajunge o singură seară, care este seara pe care i-o recomandați ca poartă de intrare în muzica barocă?
Cipriana Smărăndescu: Aș spune Dolci Accenti — pentru că este muzica secolelor XVI–XVII, care se cânta la voce și la instrumente, în piețe, în locuri accesibile publicului. Prezența vocii este un lucru extraordinar, care atrage foarte mult publicul. Poate fi un atu.
Dar nu vreau să spun că acel concert este mai bun decât celelalte. Este poate mai spectaculos. Depinde și de temperamentul fiecărui ascultător. Sunt persoane care iubesc mai mult liniștea — atunci hai să ascultăm Bach. Sunt persoane care doresc mai mult umorul și o muzică puțin mai organizată — atunci vor clasicismul vienez. Sau iubești pe tinerii muzicieni și atunci vrei primul concert, unde te entuziasmezi de pasiunea și bravura lor. Fiecare dintre concerte poate atrage un anumit target. Aceasta a fost una dintre caracteristicile de la care am pornit când am ales programul.
Componenta educațională
Albaiulianul.ro: Peste 50 de cursanți s-au înscris deja la masterclass-uri. Ce spune acest număr despre apetitul tinerilor pentru muzica veche?
Cipriana Smărăndescu: Spune enorm de mult. Pentru noi e ca și cum l-ai avea pe Michael Jackson în piață. Păstrând, bineînțeles, proporțiile. Înseamnă o foarte mare curiozitate a tinerilor.
Lucrul cel mai frumos este că nu au privit muzica veche ca pe o muzică cu peruci prăfuită. Au pornit de la dorința lor de a descoperi noi tărâmuri ale muzicii și au înțeles foarte bine despre ce e vorba. Ceea ce poate la București nu s-ar fi întâmplat sau în alte părți. Foarte multe festivaluri și cursuri suferă tocmai din cauza lipsei de participanți.
Albaiulianul.ro: Ce speranțe aveți pentru elevii din Alba Iulia care vor lua contact prima dată cu un clavecin, cu o vioară barocă?
Cipriana Smărăndescu: Speranțele sunt enorme, pentru că știu că sunt elevi foarte buni. Cred că în jumătate de oră vor deveni claveciniști — vor învăța imediat acele mici trucuri caracteristice cântatului la clavecin. Speranțele sunt mari tocmai pentru că bravura lor este dublată de foarte multă pasiune.
Am speranțe cele mai mari poate în ceea ce privește orchestra barocă, pentru că să asculți o orchestră barocă cu un sunet baroc este un lucru extraordinar. O spun din propria experiență: când am început studiul clavecinului, am avut o bursă de studiu de două săptămâni la Haga, într-unul dintre conservatoarele cele mai importante în domeniul muzicii vechi. În momentul în care a venit o orchestră de studenți și a susținut un concert în conservator, m-am îndrăgostit de muzica veche. A cânta împreună este un lucru extraordinar, iar a învăța să cânți în maniera barocă, cu sunetul specific muzicii baroce — care este mult mai transparent — este o experiență fundamentală.
Albaiulianul.ro: În Italia predați clavecin unor copii de la patru ani. Este realist să visăm la o școală de clavecin la Alba Iulia?
Cipriana Smărăndescu: Da, bineînțeles. Trebuie doar cumpărat un clavecin. Mâine mă mut aici și îi adun pe toți copiii de patru ani să cânte la clavecin.
Școala din Italia s-a născut ca o șmecherie. Copiii veneau să facă o lecție de probă pe pian, iar eu aveam în acea sală un instrument foarte mic, un virginal — un fel de spinet. Îi întrebam: „Nu vrei să încerci instrumentul ăsta?” Având un sunet foarte apropiat de chitară, deci mult mai atrăgător pentru copii, având clape mai mici și mai ușor de manevrat, copiii s-au îndrăgostit imediat. Rezultatele au fost fantastice. Elevi de 11–12 ani cântau concerte pentru două clavecine de Bach — extraordinar de grele.
E important să-i „păcălești”. Ei vin imediat. Aducem un clavecin la Alba Iulia și se poate crea o școală. Acum am întâlnit un fost coleg la Alba Iulia, pe care nu-l mai văzusem de mulți ani, un violist modern, care mi-a spus: „Cipriana, hai să facem ceva baroc aici.” Există această mare pasiune. Nu e deloc greu.
Culisele — cea mai neașteptată ușă și cel mai greu moment
Albaiulianul.ro: Ați spus că ați mers din poartă în poartă pentru parteneriate. Care a fost cea mai neașteptată ușă care s-a deschis?
Cipriana Smărăndescu: [emoționată] Nu e vorba doar de o sponsorizare — este faptul că mama mea, la 81 de ani, a avut o voință și o pasiune mult mai mare decât foarte mulți tineri care zic că nu se poate face nimic în Alba Iulia. Ea ne-a demonstrat că se poate face enorm de mult în Alba Iulia.
„Mama mea, la 81 de ani, a avut o voință mult mai mare decât foarte mulți tineri care zic că nu se poate face nimic în Alba Iulia.”
Albaiulianul.ro: Care a fost cel mai greu moment logistic din ultimele luni și ce v-a ținut motivată să nu renunțați?
Cipriana Smărăndescu: Au fost două momente și nu voi da nume. Unul a fost când am fost ignorați de un partener important. Al doilea — când a trebuit să schimbăm locul unuia dintre concerte. Era un concert la care țineam afectiv enorm. La început pornise cu un anumit program foarte bine gândit, cu o simbolistică afectivă extraordinară, și am aflat că exact în aceeași zi se organiza un alt concert în locația respectivă.
A fost un moment când am spus „gata, nu mai fac” — era un vis de-al meu. Am făcut puțin scandal, sunt o fire destul de pasională. Mi-a trecut și am mers mai departe. E bine cum e. Am transformat un eșec într-o altă victorie. Dar acel vis se va realiza. Aș fi vrut să fie Concertul Brandenburgic nr. 5 de Bach. Se va face — vă promit că, peste ani, la Catedrala Romano-Catolică va fi și acest concert, nu numai concertul final al cursanților. Nu e vinovat absolut nimeni. Destinul a vrut ca lucrurile să nu se lege în acel fel. S-au legat în alt fel și se vor lega în acest fel peste ani.
Viziune și viitor
Albaiulianul.ro: Vă imaginați BAROCKADA la ediția a zecea. Ce visați să devină acest festival?
Cipriana Smărăndescu: Visez să devină festivalul de muzică veche de la Urbino, din Italia. Acolo există un festival foarte important unde am deschis clasa de clavecin dedicată copiilor și care a avut un mare succes. La un moment dat s-a renunțat — pentru că și acolo se renunță la lucrurile în care se pune prea multă pasiune.
Urbino, în acele zile de festival, devine un vulcan. S-a terminat festivalul, a doua zi nu mai e nimeni. E exact ca la Alba Iulia, duminica la prânz, când toată lumea e la grătare. Urbino nu are o viață muzicală. Are două săptămâni de festival în care, de dimineață până la 1 noaptea, ai momente muzicale. Și, mai mult decât atât, ai lumea care se strânge — cursanții împreună cu profesorii, cu muzicienii invitați — se strâng în piață, stau de vorbă, mănâncă înghețată, se distrează. Există această dorință de a sta împreună, nu numai de a face muzică împreună. Se leagă prietenii extraordinar de frumoase.
Nu știu la care ediție, dar aș dori ca Alba Iulia, în zilele BAROCKADEI, să fie plină de muzică — dar de muzică pe stradă. Să-i întâlnești pe oameni cu instrumente, cu plase, cu BAROCKADA. Să fie o atmosferă extraordinară de muzicală, care să atragă cât mai multe persoane înspre muzica veche. Și va fi așa, pentru că i-am ales pe colegii din Italia tocmai pentru că sunt oameni care gândesc așa muzica — cu foarte multă pasiune, prietenie, libertate de a te simți bine.
Albaiulianul.ro: Ce ar însemna succes pentru dumneavoastră la finalul ediției din acest an?
Cipriana Smărăndescu: Să ajungem cu toții cu bine în ziua de 18 iulie, pentru că suntem cu toții extraordinar de obosiți.
Cred că deja este un succes. Astăzi am văzut voluntarii, toți tinerii care au apărut la liceul de muzică. Alți tineri mi-au cerut să mai stăm aici, ca să rămână școala deschisă, ca să poată studia. Deja este un succes.
Bineînțeles că vrem sălile pline. Vrem ca BAROCKADA să intre în conștiința publicului. Vrem ca la sfârșitul concertelor să se aplaude, să se strige „bravo!”. Să fie o atmosferă plină de pasiune și de bucurie. Știu că lucrurile vor merge foarte bine cu clasele de masterclass, pentru că elevii sunt buni și profesorii sunt buni, dar vreau un feedback din partea publicului pe măsura pasiunii noastre. Să transmitem această pasiune pentru muzica veche.
Iar în planuri de viitor: să văd că lumea întreabă de unde poate cumpăra un clavecin, când se poate studia cu un profesor, unde predă el, la ce conservator. Să punem această sămânță a pasiunii pentru muzica veche.
Albaiulianul.ro: Este BAROCKADA un festival exclusiv al Alba Iuliei sau vă gândiți să-l extindeți în alte orașe transilvane?
Cipriana Smărăndescu: Îmi doresc ca alte orașe transilvane să vină la Alba Iulia, pentru că sunt foarte mândră de rădăcinile mele albaiuliene. Îmi doresc să se continue ceea ce deja există. Avem înscriși din Germania, din Italia, iar din România — Cluj, Brașov. Îmi doresc ca lumea să știe că Alba Iulia este acel Urbino italian în România.
„Îmi doresc ca lumea să știe că Alba Iulia este acel Urbino italian în România.”
Mesaj pentru cititor
Albaiulianul.ro: Ce spuneți unui cititor care vede acum, prima dată, cuvântul BAROCKADA într-un ziar online local și nu știe nimic despre muzica veche?
Cipriana Smărăndescu: Este o muzică veche cu ecouri rock. Cam asta ar vrea să fie însemnătatea acestui nume. Numele l-a găsit soțul meu într-o după-amiază, în curtea casei bunicii. Vreau să fie un baroc puțin mai hard.
La finalul discuției, Cipriana Smărăndescu a subliniat că barocul este el însuși o formă de modernism: „Barocul dispăruse la un moment dat din interes, iar acum, de mulți ani, există o reîntoarcere. Ne aliniem, într-un fel, unei tendințe foarte moderne.”
Interviu realizat de Albaiulianul.ro.
Foto: Festivalul BAROCKADA / Asociația „Arca Talentelor” (afiș), barockada.arcatalentelor.org (portret). Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul oficial BAROCKADA, Bachmaraton
