Un automobil plin cu pasageri a derapat şi a intrat în gardul unei pensiuni din cauză că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum

Date:

  Miercuri 15 ianuarie, la ora 09,45, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 67C, la ieşirea din Petreşti, a avut loc un accident rutier.
  Echipa de cercetare deplasată la fata locului a constatat că M.I.D., de 20 de ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C, în direcţia Săsciori – Petreşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la dreapta a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unei pensiuni.
  În urma accidentului o femeie în vârstă de 28 de ani şi un bărbat în vârstă de 60 de ani, ambii din comuna Săsciori, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spitalul din Sebeş de unde bărbatul a fost transferat la spitalul din Alba Iulia.
  În autoturism erau pasageri şi 3 minori în vârstă de 4 luni, doi ani şi 9 ani care nu au suferit leziuni corporale.
  În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat că în momentul producerii accidentului mu era sub influenţa alcoolului. Cercetările sunt continuate.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related