Ministrul Educației, Remus Pricopie, a ajuns în atenția presei de satiră după ce, într-o emisiune televizată a spus că Romulus și Remus au fost crescuți în pădure de o vulpe în loc de lupoaică. Până și Antena 3 a ironizat gafa ministrului. În timpul emisiunii „La ordinea zilei” pe burtieră au apărut mai multe mesaje ironice: „Domnule ministru, de ce are vulpea coadă?”, „Pricopie, decât un ministru” și o imagine în care ministrul ține o vulpe în brațe.
Times New Roman a scris că „Pricopie a introdus în programa școlară 10 noi lecturi obligatorii, despre care el însuși spune că l-au marcat profund: „Moartea girafei”, de Nicolae Labiș; Fabula „Greierele și albina”, de La Fontaine; „Struțul”, de I. Al. Bratescu-Voinesti; Romanul istoric „Frații Ratoni”, de Sadoveanu; „La bufnițe!”, de Gala Galaction; „Vulpea de stepă”, de Hermann Hesse; „Ursulețul schiop”, de Elena Farago; “Fram, râsul polar”, de Cezar Petrescu; “Şerpoaică tânără, iubirea”, de Nichita Stănescu și „Capra cu trei miei”, de Ion Creangă”.
Academia Cațavencu scrie „De la Roma pân’ la Nistru, tot românul e Ministru!”, un pamflet în care propune un test cu întrebări grilă pentru viitorii candidați pentru acest post. Printre întrebărille propuse se numără:
Ce fel de fraţi au fost Romulus şi Remus?
a) Gemeni.
b) Siamezi.
c) Nu ştiu, frate, da’ de ce mă-ntrebi?!
Cum se numea cetatea în care s-au născut cei doi?
a) Alba Longa.
b) Alba Iulia.
c) Alba-Neagra.
De cine au fost ei îngrijiţi în sălbăticie?
a) De o lupoaică.
b) De un câine-lup, ceva.
c) Ca mine când eram mic, de o vacă.
Nici pe Facebook Pricopie nu a scăpat de ironii, pe rețeaua de socializare aparând o imagine în care lupoaica din brațele împăratului Traian, la statuia din fața Muzeului Național de Istorie a României, a fost înlocuită cu o vulpe.