Facebook a întâmpinat probleme de funcționare miercuri seara, atât în varianta de desktop, cât și în cea mobilă.
Cei care au încercat să acceseze rețeaua socială erau întâmpinați de un mesaj de eroare.
Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care nu a funcționat rețeaua de socializare.
Utilizatorii au luat cu asalt Twitter-ul, exprimându-și frustrările pe rețeaua de microblogging.
Facebook și-a revenit după aproximativ 20 de minute.
Probleme similare a mai întâmpinat Facebook și în luna iunie. Atunci, rețeaua de socializare a picat circa jumătate de oră.