Meteo: Cod Galben de ninsori pentru Munţii Apuseni

Date:

  Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit codul galben de ninsori şi pentru intervalul luni, 9 decembrie ora 11.00- marţi, 10 decembrie, ora 9.00. Sunt vizate zonele montane din Apuseni, iar fenomenele meteorlogice întâlnite sunt zăpada viscolită şi spulberată şi intensificări ale vântului.
  Astfel, în intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp.
  În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 70….80 km, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei, se arată în avertizarea ANM.
  În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă favorizând apariţia poleiului.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related