La data de 22.08.2013, în baza mandatelor de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Alba Iulia, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Cugir şi a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Alba, au procedat la căutarea, depistarea, identificarea şi reţinerea inculpaţilor C. Mircea Adria, de 32 de ani, S. Viorel, de 46 de ani, şi S. Viorel, de 34 de ani, toţi din Cugir, posesori a unor mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Alba Iulia, pe o perioadă de 30 zile, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 20 C.P., rap. la art. 174, 175 lit. a şi i, art. 176 lit. b, C.P., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
Cei trei inculpaţi sunt cercetaţi într-un dosar aflat în faţa de judecată, pentru fapte comise în data de 25 aprilie 2011 la o discotecă din Cugir şi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Alţi 5 inculpaţi, în acelaşi dosar, pe numele cărora Curtea de Apel Alba Iulia a emis mandate de arestare preventivă, sunt căutaţi în vederea executării mandatelor.