În zilele de 14 şi 15 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu jandarmi, lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba şi ai Salvamont Alba, au organizat o acţiune de căutare a unui bărbat în vârstă de 78 de ani, din comuna Miraslău, dispărut de la domiciliu.
În data de 10.01.2014, poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Aiud au fost sesizaţi cu privire la faptul că în data de 09.01.2014, în jurul orelor 21.30, Călin Petru, de 78 de ani, din localitatea Cicău, comuna Miraslău, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
Imediat după sesizare au fost demarate activităţile de căutare a vârstnicului şi a fost dat în urmărire la nivel naţional, însă până în prezent nu a fost identificat.
La data plecării de la domiciliu, Călin Petru avea următoarea vestimentaţie:
– haină de stofă de culoare gri ;
– pantalon de stofă, culoare bleumarin;
– cizme din cauciuc de culoare verde;
– căciulă din lână de culoare maro ;
Persoana dispărută are următoarele semnalmente:
– înălţime 1.70 m;
– constituţie astenică;
– păr grizonat, cu început de calviţie;
– faţa rotundă;
– ochi căprui;
– nas drept;
– frunte lată;
– urechi apropiate;
– nu are semne particulare ;
Cercetările sunt continuate în vederea depistării persoanei dispărute.
Persoanele care pot da relaţii sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.