La Centrul Pompidou-Metz este deschisa, pentru prima data in Franta, o expozitie pluridisciplinara consacrata fotografiilor realizate de paparazzi, informeaza Cotidianul.ro.
Controversat, evenimentul urmareste, prin mai mult de 600 de fotografii, picturi, video-uri, sculpturi, instalatii, balansul acestor imagini “furate” intre etic si estetic.
Parcurgand de-a lungul unei jumatatii de secol traseul acestei meserii a “vanatorilor de imagini”, comisarii expozitiei, Clément Chéroux, seful departamentului Fotografie de la “Centre Pompidou”, Quentin Bajac, conservator sef al departamentului Fotografie de la “Museum of Modern Art”, din New York, si Sam Stourdzé, directorul Muzeului Elysée din Lausanne, evidentiaza relatiile complexe si nu o data pasionante ce se stabilesc intre fotograf si celebritatile pe care le urmareste si influenta fenomenului paparazzi asupra fotografiei de moda si asupra artei. Demersul asociaza nume foarte cunoscute ale fenomenului, ca Tazio Secchiaroli, Ron Galella, Pascal Rostain si Bruno Mouron, cu opere ale lui Richard Avedon, Raymond Depardon, William Klein, Gerhard Richter, Cindy Sherman sau Andy Warhol.
In centrul expozitiei “Paparazzi ! Photographes, stars et artistes” se afla fotografii indecente, dar si altele care au marcat istoria, cum ar fi faimosul cliseu cu François Mitterrand si fiica lui nelegitima, Mazarine Pingeot, din 1994, semnat de Sébastien Valiela, cel care l-a fotografiat si pe François Hollande cu casca de motociclist, ce se presupunea ca o va intalni pe actrita si producatoarea Julie Gayet. Aceasta din urma imagine nu figureaza in expozitie.
Este nevoie de indrazneala pentru a etala intr-un muzeu imaginile realizate de cei care sunt numiti adesea drojdia foto jurnlismului si care isi spun ei insisi intre ei “sobolani”.
Abia deschisa, expozitia care reuneste fotografii ale celebritatilor “furate” de paparazzi si opere ale unor artisti care s-au inspirat din ele a suscitat o multime de controverse, unele acerbe.
Una dintre reactiile violente ii apartine lui Mazarine Pingeot, victima celebra, a carei existenta la Paris a fost dezvaluita de Sébastien Valiela. Ea a declarat pentru France Inter ca proiectul i se pare “un esec al gestului artistic”.
“Este o insulta adusa valorilor noastre comune. Lucrarile pe care le etaleaza acest muzeu national apartin hotilor de fotografii, celor care spioneaza oameni, care pandesc si hartuiesc personalitatile cunoscute, care castiga bani din activitati imorale, care corup oamenii slabi, care mint, trucheaza daca acest lucru serveste micilor lor interese. Asta ne prezinta Beaubourg-Metz drept munca artistica! Sa le fie rusine organizatorilor!”
Sébastien Valiela isi expune pentru prima data fotografiile intr-un centru de arta. Se bucura ca este o ”palma” data detractorilor acestei meserii. “Totusi, declara el intr-un interviu, nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap sa o fac. Nu ma consider un artist, ci un jurnalist. Nu incerc sa fac ceva frumos, ci sa sa ofer o informatie prin fotografia mea”. Aceasta recunoastere se datoreaza insa si stilului special, nascut din constrangerile tehnice: “Ajungem adesea la extreme pentru ca nu avem conditiile de luminozitate pe care le-am dori, imaginile sunt miscate pentru ca suntem obligati sa ne adaptam subiectului, fotografiile sunt granulate din cauza teleobiectului”, explica Valiela.
Genul are locurile sale preferate, cum ar fi masina, in care subiectul este expus ca intr-un acvarium, piscina particulara, iesirea de la tribunal sau de la discoteca… Iar gesturile celor surprinsi sunt si ele cam aceleasi: degetul mijlociu ridicat, un pumn amenintator, o mana care acopera figura sau obiectivul…
Ron Galella este numit “regele paparazzilor”. Fotografiile lui au facut inconjurul lumii: Jackie Kennedy, Andy Warhol, Elvis Presley, Robert Redford, Madonna, David Bowie… Putine personalitati dintre anii ’60 si ’80 n-au fost imortalizate de cel mai intreprinzator “hot de imagini”, prototip al genului. Se spunea despre el ca este “un tip infect”, un “parazit”. Marlon Brando i-a spart cinci dinti, garzile de corp ale lui Richard Burton l-au calcat in picioare si l-au aruncat in inchisoare, Jackie Kennedy i-a intentat proces… Evocarea numelui sau, pana la inceputul anilor ’80, provoca diatribe pline de ura.
O serie de comentatori s-a revoltat vazand alveolele rezervate femeilor hartuite de paparazzi, de la Brigitte Bardot, Jackie Onassis, Liz Taylor, la printesa Stéphanie, Britney Spears sau Lady Diana, acuzand-o pe Aurélie Filippetti, ministrul Culturii, ca a aprobat o asemenea expozitie.
Aurélie Filippetti, care a fost si ea victima paparazzilor, a luat in public apararea expozitiei.
La randul lor, cei trei comisari au explicat ca o expozitie reprezinta un punct de vedere si ca ei au incercat sa defineasca o estetica a paparazzilor, fara a lua apararea nici a acestora, nici a starurilor.
Dar cum etalarea unora dintre imagini nu era posibila fara riscul unui proces, o parte dintre ele au fost retrase din expozitie.
Daca celebra fotografie a lui Jackie Onassis goala pe plaja, publicata de revista “Hustler”, este expusa la Metz, nu se regasesc nici cele ale lui François Hollande si Julie Gayet, nici cea a Printesei Diana sub podul Alma.
Mare admirator al paparazzilor, fotograful de moda Helmut Newton considera, de altfel, ca fotografiile nud ale lui Jackie Kennedy-Onassis pe o plaja greceasca sunt “printre cele mai tulburatoare ale acestui secol”. Expozitia incepe cu o opera a artistului Malachi Farrell din 2000, cu o mare de aparate foto si microfoane agresive.
Parcursul detaliaza apoi metodele paparazzilor: panda, deghizarile, teleobiectivele uriase, aparatele clandestine. Dar si mitologia acestei meserii, incepand cu filmul “La Dolce vita” al lui Fellini, in care regizorul inventeaza cuvantul paparazzi, contractand termenii “pappataci” (tantari mici) si “ragazzi” (tineri). O sala este consacrata acestui film mitic care denunta defectele unei societati ultra mediatizate.
Sunt prezentate si “Vacanta la Roma” de William Wyler si “Femeia fatala” de Brian de Palma, care fac din paparazzo un erou subversiv, monstruos si fascinant in acelasi timp, inversul fotografului de razboi care incarneaza o figura eroica. De fapt, nu o data, fotografii au trecut dintr-o tabara in cealalta.
Partea cea mai cautata de public este insa cea dedicata victimelor fenomenului si laturii lui “macho”. Celebritatile sunt in cea mai mare parte femei urmarite numai de barbati. Si totusi, lectura revistelor people apartine in primul rand cititoarelor.
Reactiile sunt diverse: refuz, fiurie, panica sau chiar fuga.
“Am intalnit multe celebritati, am avut relatii normale cu multe persoane cm ar fi John Lennon, Johnny Hallyday, Onassis…, dar nu era un calcul; pentru mine era o relatie normala. Astazi imi dau seama ca aceste imagini sunt importante pentru ca este vorba despre oameni importanti, dar atunci faceam aceasta meserie cum as fi facut o oricare alta”, martuirseste in catalogul expozitiei Daniel Angeli. Johnny Hallyday, surprins de el prin geamul masinii chiar la iesirea de la un concert, este emotionant.
Si tot el a fotografiat o scena celebra: Marlene Dietrich, “Ingerul albastru”, atacand un paparazzo in aeroportul Orly, care pare aproape gol.
Cu timpul insa se poate observa ca relatia starurilor cu paparazzii se modifica si, in consecinta, si stilul imaginilor. Un exemplu este fotografia lui Britney Spears, care iese din masina dezvaluind faptul ca nu are chiloti.
Din toate aceste practici si imagini s-a dezvoltat o estetica paparazzi, nu o arta, care a inspirat numerosi artisti.
Utima parte a expozitiei trece in revista opere amuzante sau crude, semnate de pictorii Richard Hamilton sau Gerhard Richter, de plasticiana Sophie Calle sau de fotografa Alison Jackson, care inventeaza scene umoristice cu sosii ale celebritatilor. Andy Warhol s-a declarat si el fascinat de paparazzi. Unele dintre operele sale figureaza in expozitie.
“Se intampla cu paparazzii acelasi lucru ca la revistele people, care prospera in acest moment al «politically correct». Oficial, toata lumea le dispretuieste. Neoficial, toata lumea se repede asupra lor cu un apetit de-a dreptul vinovat. Teoretic, ceea ce este privat trebuie sa ramana departe de fotografi. Concret, baronul industriei ialiene, Giovanni Agnelli, sare gol de pe vaporul sau din Saint Tropez in 1977, fara sa fi ignorat ca reprezenta un subiect de aur, de altfel, frumos ca o medalie. Logic, era foarte rau si riscant sa escaladezi ca un talhar poarta Ginei Lollobrigida in 1971. In mod bizar, acum nu ar mai fi necesar, pentru ca mostenitorul Jean Pigozzi, fiul fondatorului uzinelor «Simca», ii fotografiaza pe Mick Jagger si Arnold Schwarzenegger la «Hôtel du Cap», in 1990. VIP printre VIP-uri, el nu este un paparazzo, dar fotografia lui de amator monden apare pe afisul expozitiei de la Centrul Pompidou-Metz”, scrie jurnalista Valérie Duponchelle.
Indiferent insa de parerile pro si contra, publicul se grabeste sa vada expozitia, ai carei critici se dovedesc, fara intentie, cei mai buni promotori ai ei. O jumatate de secol de indiscretie nu inseamna putin lucru. Iar pentru istoricii presei sau pentru cei ai fotografiei, multe dintre numele prezente in expozitie merita sa intre cel putin intr-un dictionar de specialitate. Centrul Pompidou-Metz pare sa fi dat lovitura. O expozitie “populara” ce pasteaza in acelasi timp rigoarea muzeografica si stiintifica.
