Cetăţenii municipiului Alba Iulia vor avea la dispoziţie un dispecerat permanent şi o linie telefonică 0258.819462, oferite de administraţia locală a oraşului, pentru ca aceştia să poată afla informaţii utile sau să adreseze sesizări privind activităţile administraţiei publice.
În urma implementării proiectului „Sistem informatic pentru implementarea modelului de management al relației cu cetățenii în administrația publică locală prin servicii electronice moderne”, s-a creat o nouă platformă de comunicare a Primăriei Alba Iulia sub forma unui dispecerat permanent. Acesta este funcţional, iar cei care apelează numărul 0258/819462 au la dispoziţie mai multe coduri de acces la serviciile primăriei sau pot alege prin apăsarea tastei numerice “9” să discute cu operatorul de serviciu, numai între orele 8.00-16.00. După ora 16.00, mesajele sunt înregistrate şi rezolvate a doua zi dimineaţa. Astfel că reprezentanţii administraţiei locale transmit cetăţnilor că „fie doresc să obţină informaţii sau să adreseze o sesizare ce subscrie activităţilor administraţiei publice, locuitorii municipiului pot utiliza cu încredere noul dispecerat”.
Dispecerat şi număr de telefon nou pentru sesizări la Primăria Alba Iulia
Date: