Expulzările de romi, care în mod tradițional iau amploare pe timpul verii, au consecințe umane extrem de grave, a denunțat miercuri Consiliul Europei, relatează Agerpres, citand AFP.
„Tradițional, vacanța de vară coincide cu expulzarea de romi în toată Europa, lucru care trece aproape neobservat”, și-a exprimat regretul reprezentantul special pentru romi al Consiliului Europei, într-o declarație semnată împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE, ai OSCE și ai Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului.
„În Europa, romii — în special cei care trăiesc în tabere ilegale, în mahalale sau în centre de primire — se confruntă cu o amenințare de expulzare disproporționată”, susțin autorii declarației.
Subliniind că expulzările repetate pot atrage „probleme de sănătate fizică și psihologică precum șocuri emoționale sau o izolare socială durabilă care îi afectează în special pe cei mai vulnerabili — femei, persoane în vârstă sau cu handicap”, ei fac apel ca aceste expulzări să se facă într-un mod care să permită limitarea consecințelor negative.
Semnatarii vor în special informarea corectă a oricărei persoane care este supusă unei expulzări în privința drepturilor sale, să nu se facă expulzări fără să fie puse la dispoziție locuri de cazare alternative adecvate, să se permită posibilitatea ca persoanele vizate să recupereze cât mai mult din bunurile lor și să le fie asigurată copiilor continuitatea accesului la îngrijiri medicale și la educație.
În luna mai, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, a trimis scrisori Albaniei, Bulgariei, Franței, Italiei, Serbiei, Suediei și Ungariei pentru a li se reproșa expulzările de romi neconforme cu obligațiile lor de respectare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
corectnews.com