Consilierii de etică şi funcţionarii publici din judeţul Alba vor fi instruiţi în prevenirea corupţiei

Date:

  Centrul de Resurse Juridice şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici anunţă lansarea proiectului „ Formare şi dezvoltare pentru asigurarea eticii şi integrităţii în administraţia publică”, cod SMIS 22242 , cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 -2013, axa 1 – domeniul major de intervenţie 1.3 – Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale.
  Judeţul Alba face parte din cele 10 unităţi administrativ teritoriale în care va fi implementat proiectul, alături de judeţele Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Teleorman, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti, selectate pe baza unei analize a contextului de la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare implicate.
  Valoarea totală eligibilă a proiectului ( fără TVA) este de 1.164.910,70 lei, din care 1.141.612,49 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European şi 23.298,21 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.
  Obiectivul general al proiectului: creşterea eficacităţii instituţiilor publice centrale şi locale prin întărirea capacităţii acestora de a răspunde cerinţelor de etică şi integritate în funcţia publică.
  Scopul acestui proiect este de a dezvolta competenţelor manageriale şi abilităţilor funcţionarilor publici cu funcţii de conducere şi a funcţionarilor publici cu atribuţii de consiliere etică, prin formare şi certificare a competenţelor şi a dezvolta de proceduri şi instrumente pentru îmbunătăţirea activităţii consilierilor de etică şi promovarea normelor de etică şi integritate în administraţia publică.
  Grupul ţintă este format din personal din instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale ( Instituţii ale prefectului, Consilii Judeţene, Primării, organisme publice deconcentrate din sectoarele sănătate şi social) din 10 judeţe aflate în următoarele regiuni de dezvoltare: Regiunea Sud-Vest Oltenia, Regiunea Sud-Muntenia, Regiunea Sud-Est, Regiunea Centru, Regiunea Bucureşti-Ilfov, astfel:
–    52 de funcţionari publici cu funcţii de conducere care coordonează personalul cu atribuţii în domeniul eticii şi integrităţii
–    112 funcţionari publici desemnaţi pentru îndeplinirea atribuţiilor de consiliere etică şi monitorizarea respectării normelor de conduită ( consilieri de etică).
Principalele activităţi ale proiectului sunt:
–    furnizarea a 9 cursuri în domeniul prevenirii şi combaterii a corupţiei, conflictelor şi schimbărilor şi certificarea competenţelor dobândite;
–    realizarea unui ghid de bune practici, a unor broşuri cu proceduri/instrumente de lucru utile în activitatea consilierilor de etică şi a unei aplicaţii informatice pentru gestionarea implementării procedurilor disciplinare
–    asistenţă/consultanţă pentru implementarea procedurilor /instrumentelor şi schimbul de bune practici
–    organizarea unei conferinţe la care vor participa experţi europeni
  Proiectul se desfăşoară în perioada 28.10.2013-28.04.2015 şi va avea o durată de 18 luni.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related