În data de 22.08.2013, între orele 0900-1400, pe raza municipiului Sebeş s-a desfășurat o acţiune cu efective mărite, ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale, Investigare a Fraudelor, Ordine Publică, şi Rutier care au fost sprijiniţi de polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost controlate 34 de unităţi comerciale, a fost constatate două infracțiuni şi au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe, (15) la Legea 12/1990 privind comerţul, în valoare totală de 9.660 lei.
De asemenea au fost confiscate bunuri în valoare de 6.348 lei.