Premierul Victor Ponta a anuntat ca va discuta miercuri cu membri ai Congresului american despre necesitatea eliminarii vizelor SUA pentru romani, informeaza Cotidianul.ro, citand Agerpres.
Am o intalnire cu o parte din congresmanii, care sunt majoritatea republicani, care sunt direct implicati in elaborarea acestui proiect. Cel mai important este ca mi-a fost confirmata participarea presedintelui Comisiei Juridice, adica exact comisia care are in acest moment proiectul – un congresman republican foarte puternic – si sper ca argumentele pe care le vom prezenta sa ne ajute la un anumit moment. Vedeti, e o lege uriasa care priveste toata migratia si recunoasterea celor care sunt deja in America si are un mic capitol pentru Romania si Polonia, privind Visa Waiver”, a precizat, marti seara, Victor Ponta.
Seful Guvernului roman a adaugat ca nimeni nu are nimic in mod special impotriva Romaniei si a Poloniei, dar discutia ampla despre legea migratiei ii desparte pe republicani de democrati „aproape ireconciliabil”. El a spus ca spera sa se gaseasca „o solutie tehnica prin care aceasta parte sa fie rezolvata”.