Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale. Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin.
Asta au decis, miercuri, judecătorii CCR, care au respins sesizarea depusă de jurnalistul Liviu Avram. Acesta a contestat tocmai modul în care sunt aleşi primarii – cu cel mai mare număr de voturi şi nu cu cel puţin jumătate plus unu, cum era înainte.
Astfel, la data de 6 mai, pentru primăria municipiului Alba Iulia intră în cursă 7 candidaţi, dintre care doi candidează ca independent.
Candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia 2016-2020:
Mircea Hava (PNL)
Călin Potor (PSD)
Ovidiu Jidveian (ALDE)
Pavel Dorin Şerdean (UNPR)
Clement Negruţ (PMP)
Mircea Trifu (independent)
Anca Iuliana Sava (independent)
Cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale – adică pe 26 mai 2016 – ar urma să fie tipărite buletinele de vot. În ziua de sâmbătă care precede data alegerilor, pe 4 iunie 2016, la ora 7: 00, este programată închiderea campaniei electorale.
Cetăţenii vor putea merge la vot pentru a-şi desemna aleşii locali în data de 5 iunie 2016, în intervalul 7:00-21:00.
După primirea dosarelor conţinând procesele-verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor formulate se va face totalizarea voturilor exprimate şi atribuirea mandatelor de către biroul electoral de circumscripţiea municipiului Alba Iulia.
Potrivit Ghidului finanţării campaniei electorale, singurele materiale de propagandă electorală permise sunt:
– afişe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură;
– afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj;
– materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală;
– publicitate în presa scrisă; materiale de propagandă electorală online;
– broşuri, pliante şi alte materiale tipărite.