George Maior a primit, marți, aviz pozitiv pentru postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii din partea comisiilor reunite de politică externă ale Camerei Deputaților și Senatului.
Avizul favorabil, care este consultativ, a fost dat cu 18 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere
Maior a declarat că este „o onoare şi o provocare” să participe la aceste audieri „având în vedere importanţa relaţiilor strategice dintre România şi SUA”, subliniind că a discutat elementele principale ale mandatului său de ambasador cu preşedintele României, Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Fostul director al SRI a subliniat că relațiile bilaterale româno-americane s-au dezvoltat pe toate planurile după semnarea Declarației Parteneriatului Strategic, fiind „un element central al politicii externe și a politicii de securitate a României”.
El a declarat că în mandatul său „o preocupare constantă” va fi consolidarea relației cu comunitatea românească din SUA.
Totodată, Maior a afirmat că un obiectiv major va fi continuarea demersurilor privind eliminarea vizelor, apreciind că Parteneriatul Strategic ar avea de câştigat prin includerea României în Programul Visa Waiver.
Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, pe 30 aprilie, propunerea de numire a fostului director al SRI George Maior în postul de ambasador în SUA.