Președintele PMP, Elena Udrea, și-a depus, luni, la BEC, candidatura la alegerile prezidențiale, arătând că a strâns peste 400 de mii de semnături și că pentru ea au semnat inclusiv președintele Traian Băsescu şi fostul premier Emil Boc.
Ea a declarat că își dorește o “Românie frumoasă”, că urăște comunismul și că nu are secrete de ascuns nici în CV, nici în altă parte. Nu a ezitat să îl atace pe premierul Victor Ponta, făcând referire la lansarea sa grandioasă.
“Cu Victor Ponta România care moare încet, o Românie baronilor locali, o Românie a sărăciei – asta oferă Victor Ponta. Nu îmi propusesem să candidez în 2014. E vorba de destin”, a spus Elena Udrea.
Elena Udrea este al cincilea candidat la prezidențiale care își depune candidatura, primul fiind Victor Ponta, miercuri. Au urmat Klaus Iohannis, sâmbătă, Monica Macovei, duminică, și Călin Popescu Tăriceanu, luni.