PUTIN:”Dumnezeu mi-a construit viata astfel incat sa nu fac greseli niciodata”

Date:

Înr-un interviu acordat de curând cotidianului italian Corriere della Sera, președintele rus Vladimir Putin susține că nu a facut niciodată o greșeală.

El a respins orice critică la adresa comportamentului Rusiei față de Ucraina, și a declarat că deteriorarea relațiilor cu Occidentul „nu a fost alegerea Rusiei”.

„Nu noi am fost cei care au introdus restricții cu privire la activitățile economice și comerciale. Mai degrabă am fost o ținta și am fost nevoiți să luăm măsuri de protecție”, a spus liderul de la Kremlin.

La finalul interviului a fost întrebat dacă există o acțiune pe care o regretă, ce a considerat-o greșeală și pe care nu ar mai repeta-o vreodată. Putin  a meditat la întrebare pentru câteva clipe, s-a luminat la fața și a răspuns încet: „Voi fi complet sincer. Nu-mi aduc aminte de ceva de genul asta. Se pare că Dumnezeu mi-a construit viața în așa fel încât să nu fac greșeli niciodată și să nu am regrete”.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related