Profesorul Sam Van Aken, de la Universitatea Syracuse a petrecut nouă ani pentru a cultiva un singur pom. “Am dorit să pun o livadă întreagă într-un singur pom”, a explicat el.
O singură plantă poate produce 40 de soiuri de fructe cu sâmbure tare (cum ar fi piersicile sau prunele). Pentru a realiza acest pom unicat, Van Aken, sculptor la Universitatea Syracuse, a folosit altoirea, procedeu binecunoscut de pomicultori şi grădinari.
Altoirea este procedeul prin care două plante sunt unite artificial, realizându-se o contopire a sistemului circulator al acestora. Altoirea se practică de sute de ani. Este şi motivul pentru care încă mai avem vin – atunci când o boală a ameninţat cu dispariţia toate viile, a fost găsit un soi de viţă-de-vie rezistent, care a devenit gazda unei varietăţi de struguri.
Deşi altoirea se foloseşte frecvent, 40 de soiuri pe un singur pom reprezintă o realizare deosebită. A fost nevoie de mulţi ani pentru a se ajunge la această performanţă.
Van Aken lasă pomul să crească aproximativ trei ani, timp în care acesta dezvoltă patru sau cinci ramuri. Acestea sunt tăiate, iar în locul lor sunt ataşaţi muguri ai altor cinci soiuri diferite, prin altoire. Ţesuturile conductoare ale plantelor ataşate (altoi) se sudează cu cele ale pomului (portaltoi). Seva care circulă prin ţesutul pomului va hrăni, prin sudarea ţesuturilor, noile ramuri. Un pom bine dezvoltat poate ajunge să susţină până la 25 de soiuri diferite.
Universitatea Syracuse a ales acest pom pentru a comemora atacurile de la 11 septembrie. Numărul 40 reprezintă un punct “situat între finit şi infinit” şi are rezonanţe biblice, potrivit lui Van Aken, care aminteşte de cele 40 de zile şi nopţi de ploi din povestea lui Noe. Diversitatea pomului simbolizează creşterea, speranţa şi înnoirea, repere importante pentru lumea de după 11 septembrie.
Deşi poate părea abstract pentru unii, Van Aken speră ca oamenii să recunoască adevărata valoare a proiectului său: “Ziua de 11 septembrie (2001) a fost atât de tragică pentru mine. Nu cred că poate fi creat ceva care să simbolizeze corespunzător acea tragedie. Este înfiorător”.
În prezent, 14 din pomii lui Van Aken (fără a-i pune la socoteală pe cei doi pe care îi are în curte) pot fi găsiţi pe tot cuprinsul Statelor Unite. Planul său este să realizeze o livadă plină cu astfel de pomi în Portland, Maine.