O abordare UE pentru consolidarea securității economice

Date:

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au publicat astăzi o comunicare comună privind o strategie europeană de securitate economică. Această comunicare comună se concentrează pe reducerea la minimum a riscurilor care decurg din anumite fluxuri economice în contextul unor tensiuni geopolitice sporite și al schimbărilor tehnologice accelerate, păstrând în același timp niveluri maxime de deschidere și dinamism economic.

Strategia propusă stabilește un cadru comun pentru realizarea securității economice prin promovarea bazei economice și a competitivității UE, protejarea împotriva riscurilor și stabilirea de parteneriate cu o gamă cât mai largă de țări pentru a aborda preocupările și interesele comune. Principiile fundamentale de proporționalitate și precizie vor ghida măsurile privind securitatea economică.

O abordare mai cuprinzătoare a gestionării riscurilor

Riscurile prezentate de anumite legături economice evoluează rapid în actualul mediu geopolitic și tehnologic și se îmbină din ce în ce mai mult cu preocupările legate de securitate. Din acest motiv, UE trebuie să dezvolte o abordare cuprinzătoare privind identificarea, evaluarea și gestionarea în comun a riscurilor la adresa securității sale economice.

Strategia propune realizarea unei evaluări aprofundate a riscurilor la adresa securității economice în patru domenii:

riscurile la adresa rezilienței lanțurilor de aprovizionare, inclusiv securitatea energetică;
riscurile la adresa securității fizice și cibernetice a infrastructurilor critice;
riscurile legate de securitatea tehnologică și de scurgerile de tehnologie;
riscurile de militarizare a dependențelor economice sau de coerciție economică.

Strategia propune o metodologie pentru această evaluare a riscurilor. Aceasta ar trebui să fie realizată de Comisie și de statele membre în cooperare cu Înaltul Reprezentant, după caz, și cu contribuția sectorului privat. Aceasta ar trebui să fie un proces dinamic și continuu.

Strategia stabilește, de asemenea, modalitățile de atenuare a riscurilor identificate printr-o abordare pe trei direcții, și anume:

promovarea competitivității UE, prin consolidarea pieței unice, sprijinirea unei economii puternice și reziliente, investiții în competențe și stimularea bazei de cercetare, tehnologice și industriale a UE;
protejarea securității economice a UE prin intermediul unei serii de politici și instrumente existente și prin luarea în considerare a unor noi politici și instrumente pentru a remedia eventualele lacune. Acest lucru ar fi realizat într-un mod proporțional și precis, care să limiteze orice efecte negative neintenționate asupra economiei europene și mondiale;
colaborarea cu o gamă cât mai largă de parteneri pentru a consolida securitatea economică, inclusiv prin continuarea și finalizarea acordurilor comerciale, consolidarea altor parteneriate, consolidarea ordinii economice internaționale bazate pe norme și a instituțiilor multilaterale, cum ar fi Organizația Mondială a Comerțului, precum și prin investiții în dezvoltarea durabilă prin Global Gateway.

Etapele următoare

Comunicarea pune bazele unei discuții strategice cu statele membre ale UE și cu Parlamentul European în vederea elaborării unei abordări cuprinzătoare pentru a proteja securitatea economică a Uniunii. Consiliul European va examina strategia în cadrul reuniunii sale din 29-30 iunie 2023.

Comunicarea stabilește următoarele noi acțiuni:

să elaboreze împreună cu statele membre un cadru de evaluare a riscurilor care afectează securitatea economică a UE; aceasta include stabilirea unei liste de tehnologii care sunt esențiale pentru securitatea economică și evaluarea riscurilor acestora în vederea elaborării unor măsuri de atenuare adecvate;
să se angajeze într-un dialog structurat cu sectorul privat pentru a dezvolta o înțelegere colectivă a securității economice și pentru a-l încuraja pe acesta să efectueze o diligență corespunzătoare și să gestioneze riscurile în lumina preocupărilor legate de securitatea economică;
să sprijine în continuare suveranitatea tehnologică a UE și reziliența lanțurilor valorice ale UE, inclusiv prin dezvoltarea de tehnologii critice prin intermediul Platformei tehnologiilor strategice pentru Europa (STEP);
să revizuiască regulamentul privind examinarea investițiilor străine directe.
să exploreze opțiunile pentru a asigura un sprijin adecvat și bine orientat pentru cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor cu dublă utilizare;
să pună pe deplin în aplicare regulamentul UE privind controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare și să facă o propunere pentru a asigura eficacitatea și eficiența acestuia;
să examineze, împreună cu statele membre, ce riscuri de securitate pot rezulta din investițiile în străinătate și, pe această bază, să propună o inițiativă până la sfârșitul anului;
să propună măsuri de îmbunătățire a securității cercetării, asigurând o aplicare sistematică și riguroasă a instrumentelor existente și identificând și abordând orice lacune rămase;
să exploreze utilizarea orientată a instrumentelor politicii externe și de securitate comună (PESC) pentru a consolida securitatea economică a UE, inclusiv a instrumentelor de diplomație hibridă și cibernetică și a instrumentelor de manipulare și interferență a informațiilor străine (FIMI);
să instruiască capacitatea unică de analiză a informațiilor (SIAC) a UE pentru a lucra în mod specific la detectarea posibilelor amenințări la adresa securității economice a UE;
să se asigure că protecția și promovarea securității economice a UE sunt pe deplin integrate în acțiunea externă a Uniunii Europene și să intensifice cooperarea cu țările terțe în materie de securitate economică.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related