Cutremurul in Mexic si Guatemala

Date:

Cel puţin trei persoane, între care un nou-născut, au murit, iar alte aproximativ 40 au fost rănite, luni, în zona de frontieră dintre Mexic şi Guatemala, din cauza unui puternic cutremur cu magnitudinea de 6,9 pe scara Richter care a afectat regiunea, potrivit autorităţilor celor două ţări, citate de AFP.

În statul Chiapas, în sudul Mexicului, unde s-a situat epicentrul cutremurului, s-au înregistrat „doi morţi, un bărbat în vârstă de 74 de ani şi un altul în vârstă de 51 de ani, în timp ce patru persoane au fost uşor rănite”, a spus pentru AFP Jose Manuel Aragon, purtătorul de cuvânt al Protecţiei Civile din această regiune.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele Guatemalei, Otto Perez, a anunţat moartea unui nou-născut, care a murit la spitalul din San Marcos (vest) din cauza căderii unei părţi a unui tavan fals, dar şi 35 de răniţi, dintre care doi în stare gravă.

Autorităţile din Guatemala au emis cod portocaliu după cutremur, care a  cauzat diverse pagube pentru aproximativ 5.000 de persoane, potrivit primelor rapoarte oficiale. Cutremurul a avut loc la ora 11.24 GMT (14.24, ora României) la 47 de kilometri sud de Tapachula, un oraş din statul mexican Chiapas (sud), şi la o adâncime de 92 de kilometri, a anunţat Serviciul Seismologic Naţional (SSN). Potrivit acestui serviciu şi a Institutului american de geofizică USGS, zeci de replici cu magnitudini între 3,4 şi 4,1 au fost resimţite imediat după producerea cutremurului.

Seismul a fost resimţit şi în unele zone ale oraşului Mexico, la peste 1.000 de kilometri nord-vest, a anunţat primarul capitalei mexicane, Miguel Angel Mancera.

Mexicul se află într-o zonă în care se întâlnesc cinci plăci tectonice şi înregistrează o puternică activitate seismică. Cutremurele se produc în majoritatea cazurilor în largul coastei pacifice.

 

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related