Armata israeliana isi anunta retragerea totala din Gaza

Date:

Armata israeliană se va retrage complet din Fâșia Gaza, imediat după intrarea în vigoare a armistițiului, marți, la ora locală 08.00 (08.00 ora României), a anunțat un purtător de cuvânt al armatei,  citat de AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei, Peter Lerner, „armata va fi desfășurată în afara Fâșiei Gaza pe poziții defensive (în Israel) la intrarea în vigoare a încetării focului”.

Trupele terestre israeliene au încheiat distrugerea tunelurilor militanților palestinieni în Fâșia Gaza și părăsesc enclava, în așteptarea intrării în vigoare a încetării focului, scrie la rândul său agenția de presă Ria Novosti, citând același reprezentant al armatei statului evreu.

Israelul și Hamas au acceptat luni seara o propunere egipteană de armistițiu pentru 72 de ore.

AGERPRES

 

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related