Tabăra de colinde – 2022 organizată la Mănăstirea Oașa și la Schitul Găbud
În perioada 20-28 decembrie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa și la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, s-a desfășurat Tabăra de colinde – 2022, care a reunit peste 500 de tineri țară și din diaspora. Tabăra a fost organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei, Mănăstirea Oașa și Schitul Găbud. Tabăra a început în 20 decembrie, odată cu ajungerea la cele două așezăminte monastice a cetelor de tineri din diferite colțuri ale țării – București, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Iași, Sebeș, Târgoviște, dar și din diaspora. Toți participanții la tabără au făcut parte dintr-un grup, dintr-o ceată de colindători – pentru că tradiția colindatului e un bun comun care s-a născut și s-a transmis prin efortul colectiv al tuturor generațiilor. Ceea ce i-a unit pe toți tinerii prezenți, a fost bucuria de a duce mai departe moștenirea spirituală a neamului românesc, bucuria de a colinda împreună.
Ziua de Ajun a fost consacrată pregătirilor pentru marea sărbătoare a Crăciunului. Fiecare a contribuit, după puterea sa, la buna desfășurare a activităților: la bucătărie, la curățenie, la biserică. Dis de dimineață a început pregătirea mesei îmbelșugate, în jurul căreia s-au așezat colindătorii, seara. Îmbrăcați în straiele populare tinerii au participat la slujba privegherii de Crăciun și apoi, cu lumânări aprinse în mâini, au mers spre sala atât de frumos împodobită, cântând „O ce veste minunată” și „Deschide ușa, creștine!”. Ajunși în sală, s-au așezat cete-cete, de jur împrejurul mesei frumos împodobite. Timp aproximativ 5-6 ore, „timpul s-a oprit în loc”, făcând loc pentru deschiderea inimilor, pentru răgaz de liniște sufletească. Colindele au prins viață, iar „viața s-a transformat în colind”.
În ziua de Crăciun, după participarea la Sfânta Liturghie la mănăstire, colindătorii au plecat în satele și orașele din țară, împărțiți în cete în funcție de orașul din care au venit (Sibiu, Brașov, Oradea, Timișoara, București, Iași, Târgu-Mureș, Sebeș, Diaspora), ducând cu ei bucuria Nașterii Domnului Hristos. În cele trei zile de Crăciun cetele de colindători au colindat în satele de pe Valea Sebeșului, din mărginimea Sibiului, din jurul Găbudului, dar și în orașe precum Alba Iulia, Luduș, Ocna Mureș, Sibiu, Brașov, Cluj, Târgu-Mureș, Petroșani, Deva, Arad, Timișoara. În 28 decembrie tinerii s-au reîntâlnit la Schitul Găbud, pentru a încununa împreună încheierea taberei. Timp de cinci zile, tinerii, îmbrăcați în costume populare, au vorbit doar în graiul colindelor vechi românești și au respirat aerul profund al tradițiilor românești.
Experiența taberei i-a marcat profund pe tineri. Iată câteva mărturii ale participanților, oferite de către prof. Carmen Jinariu:
„E prima dată când vin la Oașa de Crăciun. E și prima dată când am avut senzația că pământul a devenit una cu cerul. Cred că unitatea de duh a Bisericii s-a desăvârșit prin unduirile de colind care au cutreierat văzduhul. E deosebită imaginea aceasta a tinerilor adunați să împreună prăznuiască Crăciunul autentic, cu lumini arzând în lumânări și-n inimi, în veșmintele străbunilor și mânați de o bucurie unică – aceea de a-L propovădui pe Domnul prin colinde care nu-s altceva decât cântări de biruință. Departe de zgomotul lumii în care trăim, dincolo de agitația cotidianului, în liniștea ca de vecernie de pe munte, Crăciunul s-a simțit altfel. A fost un Crăciun în care am șezut cu Dumnezeu la masă.” (Alina Prichici, Organizația Tinerilor din Sibiu)
„Tabăra de colinde e ca lumina în peștera din Betleem. Și dacă pe cerul inimii mele răsare vreo stea pe care o urmez fără ezitare, aceea e Oașa. Ca magii odinioară, acolo ne aducem noi darul, tineri din toată țara, cu colinda pe buze, cu dobele în portbagaj, cu dor de duhul ascuns al Crăciunului.
Ieșim din Biserică după priveghere, ceată unită, însuflețită de bucurie. Așa începe seara de Ajun- cu colindatul la stăreție. Toată obștea mănăstirii- cea dintâi și cea mai dragă gazdă – ne primește în prag colinda. Și când să ne poftească în casă se vede pusă în încurcătură – unde să faci loc la așa ceată?
Da’ este undeva o odaie mare, cu mese întinse, cu făclii aprinse, împodobită cu crengi de brad și cu mireasmă de portocale și măr. Acolo ne strângem într-o îmbrățișare a nădejdii să cântăm vestea cea bună. În lumina caldă de lumânare strălucesc straiele noastre populare – mânecile largi, cusute cu altiță bogată, dau dintr-o parte în alta colacii și ulcioarele cu vin fiert.
Fiecare ceată colindă, pe rând, colinde anume alese pentru astă seară mare. Când ne ridicăm în picioare, îmi simt emoțiile urcând până în gât. Dar se dă tonul și începem să cântăm, și atunci, deodată, tot restul pălește în jur. Mă uit la chipurile luminoase ale celorlalți și ne coordonăm toți ca un singur glas, gust până la ultima picătură drumul Maicii Domnului până la peșteră, cu „neaua pân’ genunche”, fiecare vers e imaginea vie a raiului. Pentru că dincolo de spectacolul intrărilor în canon, al strigăturilor cu toate cetele, aceasta e minunea care ne bate-n inimi : că Dumnezeul nostru a coborât pe pământ pentru noi. A venit la noi, cu toată dragostea Lui necuprinsă, la noi cei nepregătiți, cei întunecați, cu ușile închise. Și a dăruit sens existenței noastre, ne-a mai ridicat odată în tronul de moștenitori. Ne-a făgăduit Împărăția prin Însuși Fiul Său.
E blând, duios și curat colindul maicilor, hotărât și cald cel al părinților. Când cântă celelalte cete le ascultăm fermecați de vreo colindă nouă, sau îi secondăm încetișor la cele pe care le știm deja. Târziu în noapte, ne ridicăm toți de la mese și cântăm împreună, de răsună mănăstirea. Încă multă vreme mai avem putere să zicem și ne zâmbim tot mai mult, că cel cu care ai împărțit colinda îți e frate și tovarăș pe drumul spre veșnicie.
Lerui, Ler, de dimineață ne vom împărtăși cu toții și vom pleca să colindăm toată țara, până atunci să mai cântăm o colindă, să adorm cu ea în urechi și cu amintirea meselor împodobite în jurul cărora ne-am mai născut în duh înc-odată.” (Elena Tulea, Organizația Tinerilor din București)
„Priveam spre sufletele care luminau printre brazii Oașei, nu datorită pâlpâirii lumânărilor, ci a acelei iubiri care se materializa în nesfârșitul îndemn: “Îmbucură-te, om bun”. Apoi, s-a înfăptuit minunea: cerul s-a deschis și, pentru o clipă, pământul s-a umplut de îngeri care colindau… Și era acel colind, eternizat prin dimensiunea sacră a românismului, cea mai profundă mărturisire de bucurie… O bucurie sublimă, nemărginită care s-a revărsat din suflet în suflet, până când sufletul a devenit bucurie și aceasta din urmă a prins însuflețire. Binecuvântarea părinților a preschimbat misiunea colindătorilor într-o propovăduire prin care cei care Îl căutau pe Hristos pretutindeni, au sfârșit prin a-L găsi în “totul lăuntric”. În urma acestei ascensiuni spirituale, credința a devenit lumina prin care omul, privind în sufletul său, Îl vede pe Hristos, ca într-o oglindă. Propovăduită prin colind, făclia Iubirii a fost aprinsă în sufletele ce așteptau ca niște candele lumina dumnezeiască… (Teodora Crisan, Organizația Tinerilor din Sibiu)
