Sâmbătă, 23 mai a.c., la Palatul Parlamentului, Gruia Ioan Bumbu, președintele Asociației Pakiv Romania, a fost invitat să ia parte la acțiunea „Balkan Gathering Prayer Breakfast”, eveniment organizat de Grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul României.
Tema propusă pentru dezbatere din cadrul Micului Dejun cu Rugăciune este „Spre o societate a păcii”. Această întâlnire nu reprezintă doar un eveniment creștin, mai degrabă, scopul acțiunii este să adune în același loc oficiali, parlamentari și lideri din România, din Statele Unite ale Americii, din Țările Balcanice și din Europa de Vest care vor să se întrunească în spiritul lui Hristos și să se roage împreună împărtășind valorile comune, precm respectul reciproc, mila, ospitalitatea și iubirea, indiferent de fundalul teologic, promovând astfel toleranța religioasă.