Fermierii pot depune cererile pentru subvenţia la motorină şi pentru plata primelor de asigurare până la 15 martie a.c.

Date:

Ca urmare a  intervenţiilor repetate ale prefectului judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer la ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Daniel Constantin,  termenul de depunere pentru cererile de acordare a subvenţiei la motorină şi a plăţii primelor de asigurare s-a prelungit până în data de 15 martie a.c.

„ Având în vedere condiţiile meteorologice nevaforabile din perioada în care fermierii puteau depune cereri pentru utilizarea motorinei în agricultură, aferente trimestrului IV al anului 2013, Guvernul Românei a decis să se demareze o nouă sesiune de primire de cereri care să dureze până la data de 15 martie a.c. Decizia luată de Executiv survine solicitărilor făcute de fermieri, dar şi a  faptului că ministerul de resort mai are sume neutilizate pe parcursul anului trecut” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Menţionăm că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că, pentru anul în curs au fost alocate 493 de milioane lei pentru continuarea acestei scheme de ajutor de stat, prin care este subvenţionată motorina folosită în cultivarea terenurilor agricole. De asemenea Guvernul a prelungit plata primelor de asigurare tot până la data de 15 martie a.c., fiind lansată o nouă sesiune de deschidere de proiecte.

Informăm cetăţenii interesaţi că documentele necesare pot fi depuse la APIA Alba începând cu data de luni, 3 martie 2014.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related