Dupa 20 de ani: Pink Floyd lanseaza un nou album

Date:

Trupa britanică Pink Floyd va lansa primul ei album de studio după o pauză de 20 de ani, în toamna acestui an, în luna octombrie, informează site-ul revistei Rolling Stone.

Polly Samson, soţia solistului şi chitaristului David Gilmour, i-a luat prin surprindere pe fanii formaţiei britanice, sâmbătă, după ce a anunţat pe Twitter faptul că grupul Pink Floyd are în pregătire un nou album, care va fi lansat în toamna acestui an. Agentul de presă al muzicianului David Gilmour a confirmat informaţia pentru revista Rolling Stone.

“Noul album Pink Floyd ce va fi lansat în octombrie se intitulează «The Endless River»”, a scris Polly Samson pe Twitter. “Albumul, care va avea la bază sesiunile de înregistrări din 1994, reprezintă cântecul de lebădă al lui Rick Wright şi este foarte frumos”, a adăugat ea. Rick Wright, clăpar şi membru fondator al trupei britanice, a murit de cancer în 2008 la vârsta de 65 de ani.

Pink Flyod tocmai a marcat împlinirea a 20 de ani de la lansarea legendarului “The Division Bell”, al 14-lea şi totodată ultimul album de studio al grupului, printr-un box set aniversar, care a ajuns în magazine pe 1 iulie.

Noul disc al trupei britanice pare să conţină cântece originale, niciodată lansate, compuse în timpul înregistrărilor pentru “The Division Bell”.

Mediafax

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related