În 1989, la Timişoara, centrul oraşului este ocupat de coloane impresionante de muncitori. În Piaţa Operei o sută de mii de manifestanţi strigă împotriva regimului. Apare ideea formării unui Front Democratic Roman care să organizeze rezistenţa. În balconul Operei urcă şi primarul căruia i se înmânează lista cu revendicările mulţimii: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Ceauşescu, circulaţia liberă a ideilor. Primul ministru, Constantin Dăscălescu, a făcut câteva promisiuni vagi în unele chestiuni minore, dar a declarat că revendicările majore, ca demisia lui Ceauşescu şi a guvernului, vor trebui să aştepte întoarcerea din Iran a preşedintelui.
1803 – Statele Unite au cumpărat provincia Louisiana de la oficialii francezi, cu 15 milioane de dolari
1808 – S-a născut mitropolitul Andrei Şaguna, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (m.1873)
1837 – Apare, la Bucureşti, primul cotidian românesc „România”
1842 – Obşteasca Adunare Extraordinară a Ţării Româneşti a ales ca domn pe Gheorghe Bibescu care a abdicat în iunie 1848
1852 – S-a născut Ion Mincu, arhitect, întemeietorul şcolii naţionale româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de Fete) (m. 6 dec. 1912)
1854 – S-a născut Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (m. 29 decembrie 1928)
1861 – S-a născut Constantin Mille, gazetar şi scriitor (m. 20 feb. 1927).
1890 – S-a născut Jaroslav Heyrovský, chimist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 1959 (m. 1967)
1915 – Prima audiţie, la Ateneul Român din Bucureşti, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc „Acteon” de Alfred Alessandrescu.
1917 – Consiliul Comisarilor Poporului decretează înfiinţarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluţiei (CEKA), prima organizaţie de poliţie secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB.
1937 – Alegeri pentru Parlament. Partidul Totul pentru Ţară câstigă poziţia a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Alarmat, regele Carol al II-lea demite guvernul liberal şi numeşte premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală
1944 – A încetat din viaţă Nicolae Cartojan, academician, istoric literar, pedagog român (n. 4 decembrie 1883)
1966 – A încetat din viaţă Mihail Sorbul, dramaturg, autor al pieselor „Patima roşie”, „Letopiseţi”. Mihail Sorbul a fost primul laureat al Premiului naţional pentru literatură dramatică (1937) (n. 29 octombrie 1885)
1968 – A încetat din viaţă John Steinbeck, scriitor american (romanele „Fructele mâniei” şi „La răsărit de Eden” au fost ecranizări de succes); Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1962 (n. 27 februarie 1902)
1982 – A încetat din viaţă Arthur Rubinstein, compozitor şi pianist american de origine poloneză, recunoscut ca un desăvârşit interpret al muzicii lui Chopin (n. 28 ianuarie 1887).
1989 – Întors în ţară din Iran, Nicolae Ceauşescu emite un decret prezidenţial pentru constituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”.
1996 – A încetat din viaţă Carl Sagan, astronom american, scriitor (n. 9 noiembrie 1934)
1998 – A încetat din viaţă Alan Lloyd Hodkin, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe anul 1963 (n. 5 februarie 1914)
1999 – Începând cu această dată, Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, revine sub suveranitatea R.P.Chineze, având statutul de Regiune Administrativă Specială
2009 – A murit actriţa americană Brittany Murphy: „Liceenele din Beverly Hills”, „Tinereţe furată”, „Nicio vorbă”, „Sin City”.
În lumea muzicală
1947 – s-a nascut Peter Criss – Kiss.
1975 – s-a nascut Graham Hopkins – Therapy?
1958 – John Lennon, Paul McCartney si George Harrison apar ca The Quarry Men.
1967 – Joan Baez este condmanata la 45 de zile de inchisoare in urma unui protest stradal.
1969 – Rolling Stones ajung nr 1 in Anglia cu albumul Let It Bleed.
1974 – Joe Walsh se alatura grupului Eagles.
1980 – Phil Taylor (Motorhead) se accidenteaza in timp ce petrecea dupa un concert din Belfast. Phil isi rupe un os la gat si este internat de urgenta.
1986 – Bangles ajung pe locul 1 in Statele Unite cu piesa Walk Like An Egyptian.
1992 – Moare Albert King.
1999 – Cititorii unei reviste de profil, il voteaza pe Noel Gallagher, drept cel mai prost chitarist al mileniului.
2001 – Tommy Lee o acuza pe Pamele Anderson ca este o mama „neserioasa”. Copii declara in timpul divortului ca o urasc pe mama lor.
Sărbători
-Înainteprăznuirea Nașterii Domnului; Sfântul sfințit Mucenic Ignatie (calendar creștin-ortodox)
-Ss. Abraham, Isaac si Iacob (calendar romano-catolic)
-Preserbarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos; Sfântul Ignatie Teoforul (calendar greco-catolic)
Surse: mediafax.ro, rockfm.ro, wikipedia.org