Salvia revelata, o nouă specie de plantă descoperită în România

Date:

O echipa internațională de cercetători din România, Ungaria și Ucraina a descoperit o nouă specie de plantă în România – Salvia revelata. Deși nu este o plantă rară, ci are o largă distribuție în întreaga regiune de stepă a Europei, această specie de salvie a stat pur și simplu ascunsă la vedere timp de secole, fiind identificată eronat ca Salvia austriaca, o specie comună din Europa Centrală, cu care această plantă este strâns înrudită. Salvia revelata are deja recunoaștere mondială, cunoscuta revistă de specialitate Taxon a publicat recent articolul în care botaniștii din echipa internațională de cercetare au descris noua specie de salvie.  

„Cercetătorii au numit-o Salvia revelata în latină, reflectând procesul laborios de dezvăluire a identității corecte în cazul acestui taxon criptic, iar ca nume vernacular au propus cel de jaleș pontic. Salvia revelata se distinge de Salvia austriaca (jaleșul austriac) pe baza diferențelor de morfologie florală, genetice, biologia polenizării, ecologie și distribuție”, a explicat cercetătorul Universității Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca și coordonatorul echipei care a făcut această importantă descoperire, botanistul Mátis Attila.

Noua specie este legată de habitatele de stepă pontică, astfel că în România este restrânsă la pajiștile stepice din Dobrogea. Experții consideră această parte a țării un adevărat tezaur de biodiversitate, un loc în care se întâlnesc diferite regiuni biogeografice, ceea ce face ca flora și fauna să fie foarte bogate, aici fiind prezente specii mediteraneene, central-europene și asiatice.  

În urmă cu șapte ani, în timpul studiilor efectuate în Rezervația Pădurea Dumbrăveni din Dobrogea, botanista Szabó Anna a observat că unele exemplare de Salvia austriaca arătau puțin diferit în Dobrogea față de cele din alte regiuni ale Europei – mai înalte, mai păroase. I-a atras atenția colegului ei, Mátis Attila asupra plantei, care, după ce a privit cu atenție structura florii, a avut o revelație. „Nu putea fi Salvia austriaca! Acesta a fost momentul care ne-a determinat să începem cercetarea acestei plante. Această diferență structurală a scăpat mult timp atenției cercetătorilor, astfel încât această specie a putut rămâne ascunsă pentru știință atâta timp”, a declarat botanistul Mátis Attila. După observarea structurii și funcției diferite a florii, au început studiile ecologice, biogeografice și genetice, iar rezultatele combinate au confirmat faptul că este într-adevăr o specie necunoscută de plantă. Primul exemplar găsit a fost depus la herbarul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și desemnat ca holotip, exemplarul de referință caracteristic pentru specie.

Genul Salvia, care are aproximativ 1.000 de specii, este renumit pentru o inovație evolutivă în morfologia florală, care a permis diferitelor specii ale genului să înflorească în același loc și în același timp, fără a risca hibridizarea, o inovație care a contribuit și la o rapidă evoluție și diversificare a genului, permițând metode de polenizare foarte eficiente și diverse. Majoritatea speciilor de salvie au un mecanism de pârghie staminală unic, extrem de mobil, care asigură izolarea reproductivă în rândul speciilor de plante simpatrice (care coexistă). Când o insectă caută nectarul din interiorul florii de salvie, împinge staminele mobile, provocând și mișcarea lor reversibilă, prin care polenul este transferat cu precizie mare pe o anumită parte a corpului său. În etapa ulterioară, feminină a florii, stigmatul ajunge într-o poziție potrivită pentru preluarea polenului străin de pe insectă, astfel are loc polenizarea încrucișată. În ceea ce privește mecanismul pârghiei și biologia polenizării, dacă la Salvia austriaca polenul este depus pe flancurile insectei cu o mișcare orizontală a brațelor staminale, rezultând o polenizare plagiotribică (laterală), la Salvia revelata polenul este depus pe spatele insectei printr-o mișcare verticală, de sus în jos a acestor brațe, rezultând polenizare nototribică (dorsală). Mai elocvent spus, Salvia austriaca îmbrățișează bondarii, iar Salvia revelata îi bate pe spate.

Pe baza analizei genetice, grupul internațional de cercetători a stabilit că Salvia revelata și Salvia austriaca s-au separat cel mai probabil cu aproximativ 200.000 de ani în urmă, la începutul penultimei perioade glaciare și și-au continuat evoluția divergentă în timpul interglaciațiunii Eemian.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related