Astăzi se împlinesc 82 de ani de la Marțea Neagră, cea mai devastatoare zi din istoria Bucureștiului. Pe 4 aprilie 1944, o zi de marți, puțin după prânz, peste 300 de bombardiere americane au apărut pe cerul Capitalei și au lovit nodul feroviar din nordul orașului. A fost primul dintr-o serie de raiduri care, până în vara aceluiași an, aveau să schimbe fața orașului — și una dintre cele mai grele zile din întregul război, pentru civilii români.
Ce s-a întâmplat pe 4 aprilie 1944
În acea după-amiază, Forțele Aeriene 15 ale Statelor Unite (15th Air Force), care operau din bazele din sudul Italiei, au trimis peste București formații masive de bombardiere B-17 Flying Fortress și B-24 Liberator, escortate de avioane de vânătoare. Ținta principală era Triajul Grivița, de lângă Gara de Nord — un nod feroviar esențial pentru transportul petrolului dinspre rafinăriile din zona Ploiești spre frontul de est și pentru aprovizionarea trupelor germane.
Oficial, scopul atacului era întreruperea transporturilor: căi ferate, triaje, depozite. În practică, bombele au căzut și peste zone civile, iar cartierele din nordul și centrul orașului — Grivița, Giulești, Steaua, Cotroceni — au fost printre cele mai afectate. Raidul a durat aproximativ două ore. Apărarea germană și română a ripostat cu sute de avioane de vânătoare, doborând zece bombardiere americane.
Un detaliu care a amplificat tragedia
Mai mulți istorici notează un amănunt crud: cu puțin timp înainte de atac, autoritățile organizaseră un exercițiu de apărare pasivă, în care bucureștenii fuseseră instruiți să se adăpostească. La semnalul de „liber”, oamenii ieșiseră înapoi în stradă, la piețe și la locurile de muncă — iar când au apărut avioanele, mulți nu au mai apucat să ajungă la adăpost. Dacă a fost o coincidență nefericită sau dacă exercițiul a creat o falsă senzație de siguranță rămâne un punct asupra căruia cercetătorii nu au ajuns la un consens.
Câți oameni au murit
Foto: 4aprilie1944.ro
Bilanțul uman al zilei de 4 aprilie 1944 este și astăzi disputat, iar cifrele diferă semnificativ de la o sursă la alta. Estimările istoriografice și statisticile epocii indică între aproximativ 2.600 și peste 5.500 de morți, câteva mii de răniți și aproape 48.000 de oameni rămași fără locuință peste noapte. Indiferent de cifra exactă, ziua a rămas în memoria colectivă drept „Marțea Neagră” a Bucureștiului.
Firul care duce spre Arizona
Foto: albaiulianul.ro (Arizona Commemorative Air Force Museum, Mesa)
Una dintre unitățile americane implicate în campania aeriană asupra României a fost Grupul 389 de Bombardament, poreclit „Sky Scorpions” — Scorpionii Cerului. Grupul a fost constituit pe 19 decembrie 1942 și activat câteva zile mai târziu, pe 24 decembrie, la Davis-Monthan Field, lângă Tucson, în Arizona — o bază militară care funcționează și astăzi.
Trebuie spus însă, pentru acuratețe, că la Tucson grupul a fost doar format pe hârtie: acolo s-au organizat administrativ cele patru escadrile, fără ca unitatea să primească încă avioane. Antrenamentul de zbor propriu-zis a venit ulterior, după mutarea în Texas, iar misiunile de luptă au fost executate din Anglia și, mai apoi, din nordul Africii. Așadar, „Scorpionii Cerului” s-au născut ca unitate în deșertul Arizonei, chiar dacă au învățat să lupte abia mai târziu.
„Duminica Neagră” de la Ploiești, misiunea care i-a făcut faimoși
Înainte de raidurile asupra Bucureștiului, „Sky Scorpions” participaseră la una dintre cele mai curajoase și mai costisitoare misiuni din istoria aviației americane: Operațiunea Tidal Wave, pe 1 august 1943 — un atac de la joasă altitudine asupra rafinăriilor de petrol din jurul orașului Ploiești, care asigurau o parte importantă din combustibilul mașinăriei de război germane.
Planul era extrem de riscant: zeci de bombardiere B-24 urmau să zboare mii de kilometri și să lovească țintele de la altitudine foarte mică, pentru a evita radarul. Misiunea a fost marcată de erori de navigație, de pierderea elementului-surpriză și de un foc antiaerian devastator. Grupul 389 avea ca țintă rafinăria Steaua Română de la Câmpina și și-a îndeplinit misiunea, dar cu pierderi grele. Bilanțul întregii operațiuni a fost catastrofal: zeci de avioane pierdute și sute de aviatori morți, răniți sau capturați. Locotenentul Lloyd D. Hughes, din Grupul 389, a continuat să-și lanseze bombele asupra țintei deși avionul îi luase foc, gest pentru care a primit, postum, Medalia de Onoare — cea mai înaltă distincție militară americană.
Petrol sau căi ferate?
În spatele raidurilor asupra României s-a aflat și o dispută strategică între două doctrine. „Planul transporturilor”, susținut de generalul Dwight D. Eisenhower, viza infrastructura feroviară, pentru a slăbi liniile de aprovizionare germane înaintea debarcării din Normandia. „Planul petrolului”, în schimb, urmărea direct rafinăriile. Sursele istorice arată că, treptat, comandanții din zona Mediteranei au deplasat tot mai mult accentul spre instalațiile petroliere — cu atât mai ușor cu cât multe rafinării se aflau la mică distanță de triajele feroviare, ceea ce permitea, tehnic, încadrarea atacurilor drept lovituri asupra transporturilor.
Memoria, păstrată într-un muzeu din Arizona
Foto: albaiulianul.ro (Arizona Commemorative Air Force Museum, Mesa)
Povestea raidurilor asupra României este păstrată și astăzi peste ocean. La Arizona Commemorative Air Force Museum din Mesa, un întreg panou de expoziție este dedicat misiunii de la Ploiești: fotografiile planificatorilor misiunii, imaginea devenită celebră a bombardierului B-24 „The Sandman” ieșind din fumul rafinăriilor și momentul în care generalul Jimmy Doolittle decorează membrii echipajelor. Tot acolo, muzeul păstrează în stare de zbor un B-17G Flying Fortress, „Sentimental Journey”, unul dintre puținele exemplare funcționale rămase din acea epocă. Sunt aceleași tipuri de avioane care, în 1944, decideau soarta unor orașe întregi.
82 de ani mai târziu
Bombardamentele asupra României au continuat până în august 1944. Pe 23 august 1944, țara a ieșit din alianța cu Germania nazistă și a întors armele — iar la scurt timp, fostul aliat a bombardat la rândul lui Bucureștiul. Orașul a fost lovit, în decurs de câteva luni, din toate direcțiile. Cicatricile acelui an se mai citesc și azi în arhitectura cartierelor din nordul Capitalei.
Galerie foto
Foto: albaiulianul.ro (Arizona Commemorative Air Force Museum, Mesa)
Articol documentar, pe baza surselor publice: Wikipedia („Bombing of Bucharest in World War II”, „Operation Tidal Wave”), Air & Space Forces Magazine, American Air Museum, 389th Bombardment Group Association. Cifrele privind victimele variază în funcție de sursă.
