Numele regiunii “Grand Casablanca” si al orasului ei principal au facut inconjurul lumii gratie celebrului film american omonim, realizat in 1942 de Michael Curtiz, cu Humphrey Bogart si Ingrid Bergman capete de afis, informeaza Cotidianul.ro.
Cine n-a visat atunci, si chiar mult mai tarziu, la atmosfera restaurantului lui Rick, in care se petrece drama care a adus peliculei “Oscarul” pentru cel mai bun film si a plasat-o pe locul al treilea in ierarhia filmelor americane, dupa “Cetateanul Kane” si “Nasul”.
Situata pe coasta atlantica a Marocului, zona era numita de istorici Anfa, Anafa sau Anafi. Parerile despre fondatorii Anfei sunt impartite. Unii istorici, ca Ibnou El Wazzane (Leul African), cred ca orasul a fost construit de romani, altii inclina catre fenicieni. Majoritatea considera insa ca este opera berberilor din Zenata. Oricum, localitatea era renumita pentru teologii musulmani, pentru soldatii si pentru comertul ei, mai ales cu Spania si Portugalia. Chiar daca locuitorii ei erau nu numai marinari, ci si pirati care nu ezitau sa atace corabiile, mai ales pe cele portugheze. In secolul al XVI-lea insa, orasul este uitat si singura marturie a unei vieti infloritoare ramane mausoleul lui Allal Quairaouani.
Abia in secolul al XVIII-lea, sub domnia sultanului Sidi Mohammed Ben abdellah, cetatea va reveni la viata si va primi numele “Dar Al Baida” (Casa Alba), deci Casablanca.
La inceputul secolului al XX-lea, in 1912, a inceput aici constructia primului port modern al Marocului, care a facut din Casablanca o capitala economica a Regatului.
Numele localitatii i-a indus in eroare pe nemti in 1943, cand a avut loc la Casablanca Conferinta de la Anfa, numita asa dupa numele hotelului in care s-a desfasurat. Din cauza traducerii, au crezut ca este vorba despre Casa Alba din Washington.
Ideea unui “Oras Nou”, vehiculata de colonistii de la inceputul secolului trecut, a atras la Casablanca numerosi arhitecti. La inceputul anilor ’20 s-a creat un stil original, combinand motive Art Nouveau si Art Deco. Varietatea decorativa a fatadelor marilor imobile, pe care ingerasi, cosuri de fructe sau capete de lei se amesteca armonios in frize din stuc sau in balcoanele din lemn de cedru, devine regula. O dovedesc hotelul “Excelsior” si cladirile administrative din centrul orasului. Marile vile coloniale, ce amintesc de resedintele pariziene si de cele de pe Coasta de Azur prin terasele si verandele lor, sunt din ce in ce mai numeroase. Dar cele mai interesante sunt vilele neomarocane.
Odata cu anii ’30, stilul neomaur, cu bogatia sa decorativa, nu mai este la moda. Se construiesc acum edificii cu volume puternice, cu fatade din ce in ce mai inalte, lipsite de decoratie. Grija pentru confortul noii burghezii marocane doteaza cladirile cu ascensoare, crematorii de gunoi, garaje, sali de baie moderne.
Cladirile luxoase din centrul orasului, adevarate opere de arta, sunt botezate cu numele comanditarilor lor, iar critica internationala descrie Casablanca drept “capitala arhitecturii moderne”. Sunt admirate imobilele “Levy Bendayon”, construit in 1928 de arhitectul Marius Boyer, “Moretti-Milone”, care domina Piata Natiunilor cu cele 11 etaje ale sale, proiectat de Pierre Jabin si inaugurat in 1934.
Tot in anii ’30 s-a construit cartierul Parc, o insula de verdeata si de liniste, ce s-a pastrat destul de bine pana astazi. Strazile Alger si Parc, bulevardul Moulay Youssef, cu minunati palmieri, sunt marginite de vile Art Nouveau sau Art déco.
Anii ’50 au fost marcati de prosperitate economica. Burghezia din Casablanca isi indreapta acum atentia catre cultura americana, iar vilele capata accente californiene.
Dar, daca marea burghezie alege un stil ultramodern, oamenii mai putin instariti isi construiesc, in cartierele oraslui, mici vile in stil metisat, respectand liniile arhitecturii mediteraneene.
In plus, apar acum ansambluri de locuinte ieftine, destinate musulmanilor, israelitilor si europenilor, dar menite sa ofere adapost si populatiei din bidonville-uri. Este cazul ansamblurilor “el Hank”, gandit pentru a fi locuit de israelitii din vechea medina, sau “Bournazel”, datand din 1954, destinat unei clientele europene foarte modeste.
In acelasi timp, se multiplica locurile destinate loisirului: cluburi private pe cornisa, sali de cinema, ca “Lutetia”, din 1950, sau statii de benzina si garaje, cel al firmei “Volvo” constituind un exemplu arhitectural uimitor.
O emblema a orasului este “Villa Sami Suissa”, construita de Jean François Zevaco in 1947, care a inaugurat stilul utramodern si a fost frecvent citata de revistele de arhitectura. I se alatura “Aerogara” aceluiasi arhitect, cu structura ei de beton brut asociata cu peretii albi, sau imobilul “Liberté”, de pe bulevardul Zerktouni, proiectat de Léonard Morandi, considerat, cu cele 17 etaje ale lui, prima experienta de constructie a unui bloc de locuinte foarte inalt din Africa.
In anii ’90 au aparut realizari arhitecturale de anvergura, ca “Twins”, semnate de Riccardo Bofill si Élie Mouyal, sau “Technopark”, de Omar Essakal.
In 2006 a demarat cel mai ambitios proiect din Casablanca, “Marina”, un ansamblu de turnuri de 16 etaje, ridicat in fata medinei.
Pentru a va destinde dupa acest tur “arhitectonic”, puteti urma sfaturile cunoscutului artist Jean-Charles de Castelbajac, publicate de “Le Figaro”. Creatorul, nascut la Casablanca, a realizat pentru “Sofitel Casablanca Tour Blanche”, intr-un melanj de spirit marocan si francez, “Fatal Oriental Synchronicity”, instalata in barul “Casart”, situat in strada Sidi-Belyout, care aduce un omagiu filmului “Casablanca” si intalnirii dintre Humphrey Bogart si Ingrid Bergman
Puteti face o escala, la restaurantul “Casa Alba”, cu o decoratie in marmura de Carrara, cu plafonul si coloanele din sticla fumurie, sau la restaurantul “Cabestan”, vechi de 40 de ani, cunoscut si ca locul de “intalnire a spionilor”, si care ofera o vedere inegalabila asupra Atlanticului. Pentru cei care doresc sa guste traditionalele tajines si couscous, exista “Basmane”.
In strada Driss Lahrizi se afla cladirea “La Princière”, o bijuterie a anilor ’20, construita de arhitectul francez Alexandre Cormier. Intrand pe culoarul intunecat, la primul etaj, vizitatorul descopera “Antic Palais”, o fermecatoare cafenea ce pastreaza lambriurile si oglinzile de epoca. O adresa potrivita pentru a degusta un “nousnous”, jumatate cafea, jumatate lapte.
Si, evident, nu poate fi ocolita “Rick’s Café”, datand din anii ’30.
“Venise”, cea mai veche galerie de arta contemporana din Maroc, expune, printre altele, desenele si laviurile lui Castel Bajac, inspirate de cinema.
Iar pentru atmosfera de altadata, neturistica, se impune o plimbare pe cornisa catre Sindibad, unde pot fi admirati, aproape de plaja, caii. Nu ratati vizitele la “Moscheea Hassan al II-lea”, cea mai mare moschee si cel mai mic minaret din Maroc, care este deschisa si nemusulmanilor.
In sfarsit, saptamana aceasta, are loc la Casablanca cea de a treia editie a “Turneului International de Tenis”, in care evolueaza trei sportive clasate in primele 200 de locuri: sarboaica Jovana Jaksic, ucraineana Olga Savchuk si poloneza Paula Kania.
Dupa ce si-a recuperat fortele, vizitatorul poate porni la cumparaturi. Pentru haine si accesorii, doamnele se pot opri la “Très Confidentiel”, unde se gasesc piese ale unor creatori foarte tineri. La “Said Mahrouf”, vesmintele sunt inspirate din arta marocana, in timp ce “Amine Bendriouich” propune, in galeria sa, creatii prêt-à-porter de lux de factura cosmopolita.
Nu poate fi ocolit “Morocco Mall”, recent inaugurat, cel mai mare centru comercial din Africa, situat pe cornisa ridicata pe malul Atlanticului, cu multimea lui de buticuri, un mare magazin “Galeries Lafayette”, dar si cu un patinoar, un acvariu, o fantana muzicala, un cinematograf 3D si zeci de restaurante. In materie de moda, se pot gasi aici toate segmentele marcilor internationale, de la cele mai accesibile, cum ar fi “H&M” sau “Célio”, la “Vuitton”, “Dior” sau “Gucci”, trecand si prin segmentul mediu ca “Gap” sau “Zara”.
Si, deloc neglijabil, Casablanca are o pleiada de piano-baruri si discoteci cu o ambianta incendiara.
La 20 de kilometri la sud de Casablanca se afla Mohammedia, numita odinioara Fedala, care servea si ea in secolul al XVII-lea drept refugiu corsarilor din Sale, urmariti de fregatele regelui Frantei. Fedala a fost rebotezata Mohammedia de regele Mohamed V, cel care a obtinut independenta tarii in 1960 si care a pus aici prima piatra a celei mai mari rafinarii din Maroc.
Incepand din 1925, a devenit un oras balnear, cu un cazino, inchis acum, un hipodrom si renumite terenuri de golf. Este cea mai sic statiune balneara de pe coasta dintre Casablanca si Rabat.
Centrul orasului este organizat in jurul strazii Mohammed V, care incepe de la plaja si constituie axa zonei balneare pe o lungime de aproximativ 5 kilometri. Pe ea a fost construit si Cazinoul. Acest sector al orasului este foarte diferit de vechiul Casbah, construit la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cu medina lui aglomerata. Cartierul rezidential Mannesmann, numit asa dupa o familie germana care a cumparat terenul la inceputul secolului, are propria plaja, iar orasul este inconjurat de o zona industriala.
“Festivalul International de la Mohammedia”, care se desfasoara in primele trei saptamani ale lunii august, incepand din 2009, cuprinde numeroase activitati culturale, expozitii de arta, concerte, colocvii si proiectii de filme. La mare cinste sunt si unele sporturi, ca voleiul pe plaja, fotbalul pe plaja, jet ski, surf, Kick Boxing, triatlonul.
Din 2007, exista si “Festivalul Florilor”, in luna iunie. Sa adaugam un “Festival International al Filmelor de scurt metraj”, ce are loc in luna aprilie, si care reuneste cineasti profesionsti, actori, producatori si critici din diferite tari. Festivalul are o sectiune competitionala, dar si colocvii, omagii, ateliere si expozitii.
Mohammedia este un oras al florilor si al sporturilor, locul privilegiat pentru surf, golf si hipism.
