Logo
Print this page

Arhitectura României Mari - stilul neoromânesc, arhitectura sufletului românesc

Arhitectura României Mari - stilul neoromânesc, arhitectura sufletului românesc

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația ANCE EUROPE lansează proiectul “Arhitectura României Mari”, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918. Maestrul Ion Dichiseanu le prezintă românilor o latură a spiritului românesc mai puțin vizibilă în ultimul timp: stilul arhitectural neoromânesc, cel care a unit românii din toate regiunile istorice, conturând unirea teritorială.

În cadrul proiectului sunt organizate două evenimente, la București și la Alba Iulia, care vor aduce în atenția publicului larg stilul arhitectural neoromânesc, unul dintre cele mai remarcabile creații arhitecturale ale artei naționale din Europa și un veritabil simbol al unității culturale naționale în contextul Marii Uniri din 1918. În cadrul celor două evenimente, publicul larg este invitat să vizioneze un film documentar care surprinde perspectiva istorică și pe cea artistică a unor clădiri reprezentative pentru stilul neoromânesc, incluzând interviuri cu personălități relevante din domeniul istoriei artei și arhitectură.

De asemenea, publicul este invitat să admire fotografii care imortalizează clădiri relevante pentru stilul neoromânesc, din mai multe zone ale țării, în cadrul unei expoziții unice. Evenimentul de la Alba Iulia este organizat cu sprijinul extraordinar al Primăriei Municipiului Alba Iulia si va avea loc în perioada 21-23 noiembrie 2017 la Muzeului Principia. Vernisajul si proiectia filmului sunt programate in ziua de 21 noiembrie la orele 16.00. Evenimentul va fi transmis live in sistem on-line streaming, fiind accesibil pentru românii de pretutindeni.

“Stilul naţional românesc în arhitectură datează din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Prima clădire în acest stil a fost ridicată în anul 1886. În această perioadă, arhitecţii au stabilit sursele de inspiraţie potrivite pentru crearea unui stil naţional românesc, regăsite și în arhitectura medievală a Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar şi în arhitectura vernaculară muntenească. După Expoziţia Generală din anul 1906, acest stil a cunoscut un succes pe scară largă, fiind preferat atât de autorităţi, pentru construirea de edificii publice, cât şi de privaţi. În perioada interbelică, stilul s-a oficializat, devenind marcă a României, datorită capacităţii sale de a reflecta sufletul românesc”, explică Bianca Michi  Nema, inițiatorul proiectului.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu editura „Noi Media Print”, continuând demersul ştiinţific al acesteia, de recuperare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional, prin publicarea albumelor „Stilul Național Românesc” (autor dr. Ada Ştefănuţ), “Arta brancovenească” (autor dr. Adela Văetişi) și „Stilul național în artele vizuale” (autor dr. Maria Camelia Ene).

Proiectul este susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Principia, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”, Muzeul de Artă Populară “Doctor Nicolae Minovici”, Muzeul Municipiului București, Colegiul Național Elena Cuza din București, Inspectoratul școlar al Municipiului București, Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Restaurantul Casa Doina.

DESPRE ANCE EUROPE

Asociația ANCE EUROPE este o organizație nonguvernamentală înființată în anul 2014, în scopul promovării valorilor sociale, culturale și socio-culturale ale României și pentru încurajarea accesului la educație, cultură și ocupare, prin dezvoltarea de proiecte multidisciplinare. În ultimii doi ani, asociația este foarte activă în domeniul social, cultural și educațional, având ca misiuni principale angrenarea unor tineri autori, precum și a unor autori aflați într-o situație de marginalizare socială, în proiecte cu impact socio-cultural, în scopul afirmării valorilor personale și a stimei de sine. De asemenea, vizează facilitarea schimbului de idei și inițiative cu alți promotori de proiecte cu impact socio-cultural, la nivel european, precum și susținerea și dezvoltarea societății civile, promovarea patromoniului cultural românesc și a identității naționale, promovarea unor programe care vizează dezvoltarea culturală, socială și economică a României, a altor țări membre ale Uniunii Europene, precum și a altor țări din bazinul Mării Negre, din zona balcanică și din Europa de Est. ANCE EUROPE sprijină și elaborarea de proiecte din zona artelor vizuale, a literaturii, muzicii și a celorlalte arte.

Website proiect: http://centenar.anceeurope.ro/

 

 

 

Last modified onTuesday, 14 November 2017 14:47

Latest from Redactia Stiri Albaiulianul

© Albaiulianul. All rights reserved.