În după amiaza zilei de luni, 11 noiembrie, un echipaj pirotehnic din cadrul Detaşamentului de pompieri din Alba Iulia, a intervenit pe strada Prinicpală din localitatea Vinerea, pentru a dezamorsa o bombă de aruncător calibru 82 mm. Acest proiectil a fost găsit în urma unor lucrări agricole. Muniţia a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “ UNIREA ” AL JUDEŢULUI ALBA, reaminteşte principalele măsuri care se aplică în cazul descoperirii unor muniţii rămase neexplodate:
• Se interzice atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
• Se interzice lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pămînt sau la suprafaţă;
• Se interzice introducerea în foc a muniţiilor descoperite;
• Se interzice demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora;
• Se interzice jocul cu diferite muniţii neexplodate;
• Se interzice ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ornamente;
• Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Proiectil de calibru 82 mm, găsit pe strada Principală din Vinerea
Date: