Items filtered by date: Tuesday, 29 November 2022 - Like - stiri Alba Iulia

Un nou raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba a fost inaugurat la Bistra

Azi, 29 noiembrie 2022, la ora 12.00, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au inaugurat un nou raft în teritoriu, cel de-al XX-lea, la biblioteca comunală din Bistra.

La evenimentul de azi, moderat de prof. Daniela Floroian, au participat, alături de delegația Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, cadre didactice și elevi de la Școala Gimnazială  “Nicodim Ganea”, precum și alți invitați.

Din programul evenimentului de marți, 29 noiembrie, nu a lipsit semnarea oficială a parteneriatului între instituțiile implicate în proiect, respectiv Primăria Comunei Bistra, prin primarul Traian Gligor, și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, prin managerul Silvan Stâncel.

Prin intermediul proiectului 2.9 Fondul special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga în Județul Alba, Consiliul Județean Alba, împreună cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, oferă comunităților din județ câte o mini bibliotecă, cu circa 300 de volume, cărți noi, din toate domeniile biblioteconomice, sporind atractivitatea bibliotecilor partenere. De asemenea, la Bistra vor ajunge și o seamă de volume, donație pentru biblioteca de care se îngrijește, cu multă dedicare și profesionalism, doamna Eva Todea.

Dincolo de fondul de carte dat în custodia bibliotecii, prin parteneriatul semnat cu această ocazie, între administrația locală și instituția de cultură, se pun bazele unor noi colaborări culturale.

Evenimentul de marți, 29 noiembrie 2022, a fost organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Bistra și biblioteca din localitate.

 

 

 

 

 

Read more...

„Constantin Prezan – Mareșalul Unirii"

Miercuri, 30 noiembrie 2022, de la ora 15:00, la Sala Unirii va avea loc vernisajul expoziției „Constantin Prezan – Mareșalul Unirii".

Expoziția, adusă în fața publicului în cadrul programului dedicat Zilei Naționale a României, își propune să omagieze figura ilustră a lui Constantin Prezan (1861-1943), cel care a avut un rol decisiv în povestea creării României Mari.

Cu această ocazie, vor fi expuse o serie de piese cu valoare istorică deosebită, obiecte ce i-au aparținut mareșalului Prezan, respectiv mantaua militară purtată în timpul războiului, precum și o serie de distincții pe care le-a primit pentru contribuția la Marea Unire de la 1918, dintre care amintim, Ordinul Ferdinand I.

De precizat, că din poziția de șef al Marelui Cartier General (1916-1918). Constantin Prezan a fost artizanul rezistenței armatei române din vara anului 1917, iar apoi, în cadrul campaniei din Transilvania și Ungaria (1918-1920), Constantin Prezan, din aceeași funcție de comandant operativ al trupelor, a condus operațiunile de eliberare a Ardealului. Pentru întreaga sa carieră militară și, îndeosebi, pentru rolul primordial avut în Primul Război Mondial, Constantin Prezan a fost ridicat la rangul onorific de mareșal, în 1930, deținând totodată poziția de senator al drept și de membru de onoare al Academiei Române.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare" Vaslui și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

 

 

Manifestarea va fi transmis on-line pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia - www.facebook.com/muzeulnationalaluniriialbaiulia.

Read more...

Termenul 'gaslighting' este cuvântul anului 2022 (dicționar)

Termenul "gaslighting", care se referă la manipularea psihologică, a devenit cuvântul anului 2022 conform dicționarului explicativ american Merriam-Webster, a anunțat redactorul principal al dicționarului, Peter Sokolowski, într-un interviu publicat, luni, de Associated Press, conform Rador, citat de Știripesurse.

După cum se aşteaptă, cuvântul anului potrivit Merriam-Webster va fi anunțat oficial până la sfârșitul zilei de astăzi, dar editorul l-a dezvăluit înainte de termen. Potrivit afirmaţiilor lui Sokolowski, numărul de căutări legate de gaslighting pe site-ul dicționarului au crescut cu 1.740% în 2022, comparativ cu anul 2021. În același timp, a adăugat el, interesul ridicat pentru acest termen a rămas pe toată durata perioadei, ceea ce l-a făcut lider absolut.

În dicționarul menționat, gaslighting este definit ca "manipularea psihologică a unei anumite persoane, de obicei pe o perioadă lungă de timp, ceea ce duce la faptul că victima începe să se îndoiască de corectitudinea propriilor gânduri, percepția realității, amintirile, și de aici confuzie, pierderea încrederii, scăderea stimei de sine, instabilitate emoțională și mentală și dependență de manipulator".

Cuvântul care a câștigat popularitate în ultima perioadă există de mult timp. Acesta este menționat în piesa scriitorului englez Patrick Hamilton "Gaslight" în 1938. În ea, soțul își convinge soția că este bolnavă mintal. Pentru a face acest lucru, el folosește, printre altele, lămpi cu gaz - le reduce luminozitatea, dar își asigură soția că încăperea este la fel de luminoasă ca înainte. Ulterior, cuvântul gaslighting a fost folosit în practica psihologică pentru a se referi la manipulări similare.

Știripesurse

 

 

 

 

Read more...

S-au stabilit grupele şi programul finalei circuitului şahist Grand Prix România 2022

Federaţia Română de Şah a anunţat componenţa grupelor şi programul finalei circuitului Grand Prix România 2022, care se va desfăşura la Hotel Transilvania din Alba Iulia în perioada 5-6 decembrie, un eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba.

La cel mai puternic turneu organizat vreodată la Alba Iulia vor participa 16 şahişti de top calificaţi din etapele preliminare ale circuitului. Desfăşurat în premieră în acest an, circuitul a cuprins în faza preliminară 5 etape desfăşurate la Bucureşti, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Geoagiu Băi şi Brăila. Fondul total de premiere al circuitului este de peste 100.000 euro, din care în finală se vor acorda premii de peste 25.000 euro. Organizarea unui circuit de turnee de şah de acest nivel a devenit posibilă după ce Federaţiei Române de Şah i s-au alăturat ca parteneri prinicipali Fundaţia Superbet,  o fundaţie care promovează educaţia, performanţa şi valorile culturale, şi One United Properties, cel mai mare dezvoltator imobiliar din România.

În grupa A principalul favorit se anunţă a fi tânărul maestru internaţional David Gavrilescu (19 ani), care s-a clasat pe primul loc în preliminariile circuitului, datorită a două clasări pe podium în etapele de la Bucureşti şi Miercurea Ciuc. David are în palmares în acest an şi titlul de campion national la şah rapid, exact ritmul de joc în care se vor juca partidele din finală. Din grupa sa mai fac parte experimentatul mare maestru internaţional Andrei Istrăţescu, timp de peste două decenii cel mai bun jucător român, care este un specialist al probelor rapide, dar şi doi tineri de mare perspectivă, Andrei Filip (15 ani) şi Alessia Ciolacu (18 ani), ultima fiind câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Campionatului Naţional feminin al României.

Grupa B este cu siguranţă cea mai puternică din cele patru grupe ale finalei. Bogdan Deac, numărul 39 mondial cu un rating de 2700, va avea ca principali adversari alţi doi mari maeştri internaţionali cu o mare experienţă: Mircea Pârligras şi Gergely Szabo. Buturuga mică a grupei este juniorul arădean Filip Magold (14 ani), care este însă capabil să furnizeze mari surprize, fiind în acest an în luptă pentru o medalie mondială la categoria sa de vârstă până în ultima rundă.

Singura grupă în care nu există favoriţi şi outsideri pare a fi grupa C, în care se vor înfrunta marele maestru internaţional Marius Manolache, multipla campioană naţională de senioare Irina Bulmaga, campionul national universitar George Stoleriu şi experimentatul maestru internaţional Lucian Filip. Oricare dintre cei patru este capabil să ocupe unul dintre primele două locuri în grupă, care asigură calificarea în faza următoare a competiţiei.

Favoritul publicului albaiulian Mihnea Costachi, recent medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale U23 la dezlegări (rezolvări de probleme de şah), se va confrunta cu adversari foarte redutabili. Principalul favorit al grupei D este marele maestru internaţional Constantin Lupulescu, campion naţional en titre la blitz şi nr.3 în lista rating a României după Richard Rapport şi Bogdan Deac, însă maeştrii internaţionali Alexandru David, Ioan Cosma şi Mihnea Costachi au toţi trei şanse de calificare în sferturile de finală.

Meciurile din grupe se vor disputa luni 5 decembrie între orele 9.30-12.30 şi 16.00-19.00. Primii doi din fiecare grupă se vor califica pentru sferturile de finală, programate marţi 6 decembrie de la ora 9.30, semifinalele urmând a începe la ora 11. Marea finală a circuitului este programată marţi de la ora 16.

Intrarea la acest veritabil regal şahist este liberă pentru publicul pasionat de sportul minţii. Mai mult, organizatorii pregătesc o atmosferă specială, spectatorii putând urmări meciurile atât în sala de joc, cât şi în studioul din care se vor transmite live, unde vor putea analiza împreună cu comentatorii Alin Berescu şi Gabriel Grecescu mutare cu mutare partidele finalei.

Seria de evenimente şahiste organizate în judeţul Alba se va încheia cu Gala Şahului Românesc, programată marţi 6 decembrie de la ora 18, eveniment în cadrul căruia vor fi premiaţi cei mai buni şahişti români ai anului 2022. Alături de preşedintele F.R.Şah, Vlad Ardeleanu, vor fi prezenţi la Alba Iulia parteneri ai federaţiei, conducători de cluburi, jucători, antrenori şi alţi invitaţi ai organizatorilor.

Read more...

Parlamentul European declară că Rusia este un stat sponsor al terorismului

Ca urmare a atrocităților comise de regimul lui Vladimir Putin împotriva civililor ucraineni, deputații europeni au recunoscut Rusia ca stat sponsor al terorismului. Parlamentul a adoptat o rezoluție privind ultimele evoluții în războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Deputații europeni subliniază că atacurile deliberate și atrocitățile comise de forțele rusești și de împuterniciții lor împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări grave ale dreptului internațional și umanitar reprezintă acte de teroare și constituie crime de război. Având în vedere acest lucru, ei recunosc Rusia ca stat sponsor al terorismului și ca stat care "utilizează mijloace de terorism".

Este nevoie de un cadru juridic al UE

Deoarece UE nu poate în prezent să desemneze oficial statele ca fiind sponsori ai terorismului, Parlamentul solicită UE și statelor membre să instituie cadrul juridic adecvat și să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar declanșa o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei și ar avea implicații restrictive profunde pentru relațiile UE cu Rusia.

Între timp, deputații europeni solicită Consiliului să includă organizația paramilitară rusă "Grupul Wagner", Regimentul special motorizat 141, cunoscut și sub numele de "Kadîrovii", precum și alte grupuri armate, miliții și proxeneți finanțați de Rusia, pe lista teroristă a UE.

Izolați mai mult Rusia, finalizați lucrările la cel de-al nouălea pachet de sancțiuni al UE

Parlamentul solicită Uniunii Europene să izoleze și mai mult Rusia pe plan internațional, inclusiv atunci când este vorba de apartenența Rusiei la organizații și organisme internaționale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Deputații europeni doresc, de asemenea, ca legăturile diplomatice cu Rusia să fie reduse, contactele UE cu reprezentanții oficiali ai Rusiei să fie menținute la minimul absolut, iar instituțiile afiliate statului rus în UE care răspândesc propagandă în întreaga lume să fie închise și interzise.

Pe fondul escaladării actelor de teroare ale Kremlinului împotriva civililor ucraineni, rezoluția solicită în continuare statelor membre ale UE în cadrul Consiliului să finalizeze rapid activitatea sa privind un al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei. Deputații europeni doresc, de asemenea, ca țările UE să prevină în mod activ, să investigheze și să urmărească penal orice eludare a sancțiunilor actuale și, împreună cu Comisia Europeană, să ia în considerare posibile măsuri împotriva țărilor care încearcă să ajute Rusia să eludeze măsurile restrictive deja instituite.

Rezoluția a fost adoptată cu 494 de voturi pentru, 58 împotrivă și 44 de abțineri.

Translated with www.DeepL.com/Translator (free version)

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686