Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit-o, în vizită de rămas bun, pe doamna Annick Goulet, ambasadorul Canadei în România
COMUNICAT DE PRESĂ
Primirea de către prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a E.S Annick Goulet, ambasadorul Canadei în România
Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit-o, în vizită de rămas bun, pe doamna Annick Goulet, ambasadorul Canadei în România.
Întâlnirea a prilejuit rememorarea momentelor de cooperare ale Canadei cu România de la prima misiune a unui stat NATO pentru apărare și descurajare pe Flancul Estic în România, imediat după anexarea Crimeii, în 2014, până la cele 6 misiuni consecutive de poliție aeriană a aeronavelor canadiene în sprijinul apărării României la Marea Neagră.
Prim-ministrul României a mulțumit pentru cooperarea militară exemplară și relația extrem de strânsă, pornind de la dimensiunea parlamentară a creării grupului de prietenie Canada-România, până la progresele așteptate în ceea ce privește ”Declarația Comună pentru Un parteneriat Strategic Întărit”, și, tema centrală a relațiilor bilaterale, cooperarea nucleară civilă. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că astfel România a fost avantajată de tehnologia canadiană Candu adusă în țara noastră și utilizată la Cernavodă, fiind singura țară care a avut tehnologie nord-americană și, astfel, a putut fi selectată pentru a fi punctul nodal pentru dezvoltarea SMR-urilor, reactoarele mici modulare de către partenerii americani.
Ambasadoarea Canadei în România a mulțumit pentru sprijinul primit pe parcursul timpului din partea premierului Nicolae-Ionel Ciucă și a apreciat angajamentele asumate de țara noastră, care a ajutat Ucraina și Republica Moldova, dar a și catalizat și antrenat sprijinul internațional, al diverselor state, pentru a se implica în securitatea și apărarea celor două state de la frontiera NATO și Uniunii Europene și asigurarea drumului spre integrarea europeană. Doamna ambasador Annick Goulet a mai remarcat faptul că energia nucleară, pe care o consideră parte a soluției pentru trecerea la energiile regenerabile, este o adevărată punte între cele două state care durează de mai bine de 40 de ani.
Premierul Ciucă a urat succes doamnei ambasador în viitoarele sale misiuni, asigurând partenerul canadian și pe toți investitorii interesați că România va rămâne stabilă și că politicile se vor derula în continuare la nivelul coaliției de guvernare.