Basescu da fiori prezidentiabililor
Președintele Traian Băsescu se ține de promisiunea conform căreia „va dezbrăca public candidații la Președinție”.
Primul pas în acest sens l-a făcut marți, 9 septembrie, când, invitat într-o emisiune de televiziune, președintele Traian Băsescu a anunțat că va divulga numele candidatului la fotoliul de la Cotroceni care a fost ofițer acoperit.
Președintele a avertizat că dacă prezidențiabilul în cauză nu o va face din proprie inițiativă, el va fi cel care va dezvălui public numele fostului ofițer acoperit.
“Apropo de asta, am văzut că Victoraş cu Ghiţă, noul mogul, avea o preocupare. Îmi căuta găurile din CV-ul meu. Între 70 şi 72. Am comunicat postului tv că mi-am satisfăcut stagiul militar. Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”.
Nu aș discuta subiectul în seara asta, încă mai cred că candidații au timp să-și completeze CV-ul, dacă au fost cumva ofițeri acoperiți sau nu”, a declarat Băsescu.
„Da, pentru că am obligația să o fac. Când discutăm despre funcția de președinte al României, nu poți să nu informezi. Nu spune nimeni să nu o facă serviciul, dar candidatul are obligația să o facă”, a răspuns Băsescu, întrebat dacă își asumă dezvăluirea prezidențiabilului, în cazul în care acesta n-o va face din proprie inițiativă.
“Voi fi în masură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton (…) Va trebui rapid o hotărâre judecatorească, pentru că altfel serviciul nu poate face publică apartenența sau fosta apartenență, dar nu poți fi și președinte și să ai dublă comandă”, a spus președintele.
Președintele Traian Băsescu a declarat, pe 6 august, că “În aceasta campanie le voi spune pe toate la toți, că eu nu candidez. Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, sunt candidați deja anunțați care au lucruri ascunse în CV-ul lor, sunt lucruri pe care le tăinuiesc”