Poliţiştii din Sebeş au fost sesizaţi în cursul nopţii de sâmbătă sre duminică, prin numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că în dreptul unui imobil situat pe raza localităţii Laz, comuna Săsciori, a avut loc un accident de circulaţie.
Echipa de cercetare deplasată la fata locului a stabilit că accidentul rutier a avut loc pe DN 67 C, respectiv pe strada Principală din localitatea Laz.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că Vasile M., de 18 ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Sebeş –Şugag, ajuns pe raza localităţii Laz, pe fondul vitezei, pierde controlul autoturismului, pătrunde pe sensul opus de mers, apoi intră în coliziune cu un stâlp din beton.
Ca urmare a accidentului conducătorul auto Vasile M. şi Ioan S., de 15 ani, din comuna Săsciori, pasager pe locul din dreapta faţă al autoturismului au decedat, iar Petru O., de18 ani, din comuna Câlnic, judeţul Alba, pasager pe bancheta din spate a autoturismului a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul municipal Sebes, unde i s-a stabilit diagnosticul de “traumatism cranian minor, fractură umăr stâng, entorsa genunchi drept şi policontuzie prin accident rutier”, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean Alba.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidental rutier (IPJ Alba).