Items filtered by date: Friday, 21 April 2023 - Like - stiri Alba Iulia

Vineri, 21 aprilie 2023, ora 18.00, în fața Porții IV a Cetății Bastionare Alba Carolina, Garda Apulum va da startul unui nou sezon, al spectacolelor de reconstituire istorică antică

Vineri, 21 aprilie 2023, ora 18.00, în fața Porții IV a Cetății Bastionare Alba Carolina, Garda Apulum va da startul unui nou sezon, al spectacolelor de reconstituire istorică antică.
Astfel, Garda Apulum va fi prezentă în fiecare zi de vineri, de la ora 18, doar în luna aprilie, apoi începând cu luna mai până în septembrie, de la ora 19, în tradiționala de acum locație, pentru a încânta publicul cu spectaculoasele lecțiile vii de istorie. De precizat, că această trupă, care e formată din voluntari albaiulieni, care compun formațiunile Legiunea XIII GeminaLudus ApulensisLupii Apovlonvlvi și Magna Nemesis, promovează prin acțiunile de reenactment, patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.
Activitatea lor are la bază un proiect de reconstituire istorică antică inițiat de de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în anul 2012 și coordonat de istoricii albaiulieni Liviu Zgârciu și Tudor Roșu.
Spectacolele de vineri sunt organizate de Primăria Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
Read more...

Echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean ‚‚Avram Iancu’’ Alba s-a mărit cu 5 colegi, proaspăt absolvenți ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi

Subofițerii sunt absolvenți ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, promoția aprilie 2023 și au  fost repartizați la Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Avram Iancu” Alba.

Începând de marți, 18 aprilie, tinerii jandarmi au fost încadrați la unitatea noastră unde au început o nouă etapă a carierei lor. În perioada următoare noii colegi vor efectua misiuni alături de jandarmi cu experiență, cu ajutorul cărora își vor perfecționa pregătirea profesională. Din cei 5 subofițeri, face parte și domnul sergent major Epure-Giurgiu Mirel Adrian, care prin multă muncă și devotament a obținut titlul de șef de promoție la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani.

Domnul inspector șef,  locotenent-colonel Tudor Gheorghe Pașca le-a urat  noilor colegi bun venit în rândul cadrelor militare și le-a solicitat implicare, responsabilitate și disciplină în executarea misiunilor ce revin inspectoratului.      

Le urăm bun venit  și mult succes în noua carieră.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Read more...

Asociația Act for Tomorrow, premiată în cadrul competiției internaționale IAA Olive Crown Awards 2023, la categoria „Cel mai verde ONG al anului”

Asociația Act for Tomorrow, una dintre cele mai relevante organizații neguvernamentale de mediu din România, a fost premiată în cadrul categoriei „Cel mai verde ONG al anului”, la IAA Olive Crown Awards 2023. Competiția internațională pentru excelența creativă în comunicarea asupra durabilității, organizată de International Advertising Association (IAA) – India Chapter, premiază cele mai bune campanii de comunicare sau publicitare care au contribuit la susținerea și promovarea grijii față de mediu.

 

La începutul acestei luni, în Mumbai, India, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Olive Crown Awards. Scopul evenimentului a fost de a celebra cele mai bune campanii de promovare a sustenabilității din 2022, înscrise la cea de-a 13-a ediție a competiției, deschisă de data aceasta și organizațiilor din afara Asiei. Astfel, este pentru prima dată când premiul Silver la categoria „Cel mai verde ONG al anului” a fost acordat unei organizații neguvernamentale din afara spațiului asiatic, chiar din România: Asociației Act for Tomorrow. Distincția a fost oferită în recunoașterea angajamentului organizației de a contribui, prin proiectele și campaniile derulate, la construirea unui viitor mai durabil.

 

Act For Tomorrow este o asociație de mediu și sustenabilitate, înființată în octombrie 2018, a cărei misiune este promovarea unei culturi a responsabilității civice și sociale în rândul cetățenilor, astfel încât aceștia să își îmbunătățească calitatea vieții într-un mod sustenabil, fără a periclita resursele generațiilor viitoare. Asociația dezvoltă programe și proiecte de educație ecologică, colectare separată și reciclare, voluntariat, protejarea apelor, împăduriri, economie circulară și dezvoltare comunitară. 

 

În 2022, echipa Act for Tomorrow a dezvoltat 12 proiecte inovatoare care subscriu acestor direcții. Prin acțiunile lor de voluntariat, au mobilizat un număr de 5150 de persoane, au colectat 91.597 de tone de deșeuri și au plantat 168.100 puieți, pe o suprafață totală de 35,2 hectare. Proiectele lor au ajuns la 12.494 de beneficiari direcți, iar prin programul de microgranturi StartONG, pe care îl gestionează anual, au susținut implementarea a 148 de proiecte organizate de mici ONG-uri și școli din România.

 

“Suntem onorați că eforturile noastre de promovare a sustenabilității și a grijii față de mediu au fost recunoscute la nivel internațional. Acest premiu este al întregii echipe Act for Tomorrow, al partenerilor și al tuturor voluntarilor din comunitatea noastră. Este o distincție care ne arată cât de importante sunt creativitatea și inovația în sustenabilitate și oferă o confirmare importantă a eforturilor noastre de a căuta soluții și a aborda problemele de mediu cu un unghi diferit și creativ, un ingredient care ne-a ajutat să mobilizăm comunități întregi de oameni în proiectele noastre. În ultimii 4 ani, ne-am dedicat îngrijirii mediului și dezvoltării durabile, prin proiecte, programe și campanii inovatoare, care au reușit, încetul cu încetul, să schimbe România în bine. Act for Tomorrow a crescut cu fiecare acțiune de plantare, campanie de promovare a colectării separate sau proiect de educație ecologică”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

 

Printre cele mai importante proiecte derulate de asociație în 2022 se numără: „Schimbă PET-ul cu biletul”, prima campanie care a introdus plata cu deșeuri pentru transportul public în România; evenimentele de voluntariat și acțiunile de plantare a unor noi păduri prin programul “România plantează pentru mâine”; campania #TurismFărăDeșeuri, care și-a propus să redea farmecul celor mai frumoase zone turistice din România;  „Acționăm pentru Ape! - A.P.A”, cel mai amplu program de protejare a apelor din România; #AmbasadoriiPădurii, unul dintre cele mai importante proiecte de sustenabilitate și voluntariat intern dedicat angajaților Kaufland; StartONG – cel mai simplificat program de finanțare dedicat ONG-urilor mici și celor aflate la început de drum.  

 

La doar 4 ani de la înființare, Act for Tomorrow a reușit performanța de a dezvolta proiecte și campanii care să se ridice la standardele juraților din competițiile naționale și internaționale de mediu și comunicare, iar rezultatele obținute și contribuțiile asociației la protejarea mediului le-au adus premiul II la categoria „Cel mai verde ONG al anului” din cadrul IAA Olive Crown Awards 2023. 

 

În același timp, în ultimii de 3 ani, Act for Tomorrow a reușit să se mențină pe podiumul celei mai importante competiții de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice din România – Romanian PR Award, câștigând două premii Golden for Excellence pentru campaniile „Față în față cu deșeurile din apă” (2020) și „Schimbă PET-ul cu biletul!” (2021) și Silver Award for Excellence pentru campania #TurismFărăDeșeuri (2022), la categoria „Comunicare de mediu”. De asemenea asociația a primit numeroase premii la competiții naționale de comunicare, mediu și CSR, obținând Premiul I pentru programul StartONG, pentru „Susținerea comunității”, și Premiul II pentru #TurismFărăDeșeuri, la categoria „Campanii CSR în Social Media”, în cadrul Romanian CSR Awards 2023.

 

Pe lângă faptul că este un pionier în recunoașterea excelenței creative în domeniul durabilității la nivelul continentului asiatic, competiția Olive Crown a dus la o schimbare a mentalității în abordarea adoptată de agențiile de marketing, de publicitate și de alte organizații în crearea de campanii de comunicare strategică în domeniul protejării mediului.

Read more...

Prima reuniune a Consiliului Național al Muntelui(CNM) a avut loc sub coordonarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă

Ieri, 20 aprilie 2023, sub coordonarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, a avut loc prima reuniune a Consiliului Național al Muntelui(CNM), organism ce va asigura cooperarea între Guvern şi reprezentanții zonei montane, pentru punerea în aplicare a strategiilor şi politicilor specifice acesteia.

În cadrul întâlnirii, premierul Nicolae-Ionel Ciucă, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, a discutat cu reprezentanții zonei montane care au prezentat principalele nevoi și probleme existente pe fiecare grupă de munți în parte.

Consiliul Național al Muntelui este prezidat de prim-ministrul României, cuprinde 23 de membri numiți prin Decizia Prim-Ministrului României nr. 29/07.02.2023 și a fost constituit în baza Legii muntelui nr. 197/2018 și a Hotărârii de Guvern nr. 332/2019 privind stabilirea componenței, atribuțiilor și responsabilităților comitetului de masiv și a Consiliului Național al Muntelui, cu modificările și completările ulterioare.

Din componența Consiliului Național al Muntelui fac parte și președinții Comitetelor de masiv, cărora le revine importanta sarcină de a identifica la nivelul fiecărei grupe de munți problemele cu care se confruntă comunitățile montane și de a elabora propuneri de politici publice în domeniul protecției și dezvoltării durabile a zonei montane, programe de investiții, propuneri de modificare a legislației, care cu sprijinul Consiliului Național al Muntelui să fie promovate și aprobate de către Guvern sau Parlament pentru a contribui la creșterea nivelului de trai al populațiilor montane și stabilizarea populației în zonele montane.

În cadrul întâlnirii au fost semnalate nevoi distincte, cum ar fi corelarea legislației în domeniul sănătății, sanitar -veterinar,  turismului, mediului, agriculturii și dezvoltării rurale, educației, corelarea și completarea legislației cu prevederi privind reglementarea circulației cu mijloace motorizate în zona montană și ariile protejate (afectarea pădurilor, pășunilor, proprietăților publice și private, afectarea biodiversității și peisajului montan etc.), soluţii pentru protejarea fermierilor şi turiştilor de urşi şi alte animale sălbatice, mai ales în cazul drumeţilor – modificarea/completarea legislaţiei de mediu, a vânătorii, soluții pentru diminuarea poluării în vederea repopulării râurilor cu anumite  specii de pești, acordarea unor compensații, a unui sprijin suplimentar pentru locuitorii zonei montane și încurajarea clasificării ca ecodestinații turistice a zonelor montane.

Dezvoltarea și protecția zonei montane a României reprezintă un obiectiv naţional strategic, iar pentru îndeplinirea lui trebuie să acționăm cât mai rapid. Vom folosi toate pârghiile necesare pentru a dezvolta acest areal în mod durabil, mai ales pentru valorificarea produselor agroalimentare, prin armonizarea pe termen lung între producție și consum pe de o parte, dar și prin protejarea unui mediu prielnic vieții, culturii și tradițiilor pe de altă parte”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Asta reliefează faptul că fiecare Grupă de munți are un specific aparte, iar membrii  Consiliului au un rol esențial pentru dezvoltarea pe termen lung a zonei montane, activitatea fiind una continuă și de durată, iar deciziile și propunerile trebuie luate împreună pentru ca ele să aibă impactul scontat pentru fiecare grupă de munți.

În fapt, Consiliul Național al Muntelui va contribui la schimbarea în bine a vieții locuitorilor din comunitățile montane.

Constituirea Consiliului reprezintă un pas dintr-un demers gândit pentru viitor, care va permite ca propunerile de politici publice înaintate de dumneavoastră să fie materializate și să schimbe viitorul arealului montan, prin menținerea populației în zona montană, stimularea activităților ce pot fi întreprinsă în această zonă cu specific aparte care să conducă la dezvoltarea economiei locale și, implicit, a celei naționale.

Comitetele de Masiv și Consiliul Național al Muntelui intră în sarcina directă a Agenției Naționale a Zonei Montane.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat: secretarii de stat din cadrul ministerelor Agriculturii, Sănătății, Economiei, Afaceri Interne, Dezvoltării, Educației, Mediului, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Agenției Naționale a Zonei Montane, președinții Comitetelor de masiv, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri, academic, asociativ și al administratorului fondului cinegetic.

Read more...

COMUNICAT DE PRESĂ - Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu Andy Marsh, CEO al Plug Power și președinte al Fuel Cell and Hydrogen Energy Association (FCHEA)

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Plug Power, una dintre cele mai mari companii la nivel mondial care activeaza în domeniul producției de hidrogen verde.

Întâlnirea, la care a participat și președintele Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European, eurodeputatul Cristian Bușoi, a vizat oportunitățile oferite de România pentru dezvoltarea capacităților de producție a hidrogenului verde, în contextul angajamentelor asumate la nivel european privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon și consolidarea economiei, in conditii de protejare a mediului și folosind tehnologii verzi.

“Potențialul energetic al României oferă o perspectivă largă de dezvoltare pentru companiile care vor să investească într-una din cele mai dinamice economii din Europa Centrală și de Est. Dezvoltarea de capacități de producție în plan local contribuie la viziunea Guvernului de a valorifica resursele prin producerea de valoare adăugată mare. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii oferă țării noastre ocazia de a se consolida economic, în siguranță. Executivul încurajează investitorii americani să implementeze planuri solide de afaceri, beneficiind de nivelul înalt de pregătire a specialiștilor din țara noastră, care activează în zona de cercetare - dezvoltare, având capacitatea de a gestiona și proiecta tehnologii de vârf”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Președintele companiei Plug Power, Andy Marsh, a transmis interesul față de oportunitatea de a derula proiecte de investiții de anvergură în România, în perioada următoare. Compania americana   a dezvoltat investiții semnificative în Europa, în ultimii ani, având peste 4.000 de angajați la nivel global.

 

Read more...

Comunicat de presă - AUR susține că reorganizarea teritorial-administrativă a țării trebuie să fie o prioritate

AUR susține că reorganizarea teritorial-administrativă a țării trebuie să fie o prioritate!

 

 

Modelul după care funcționează administrația publică din România în prezent nu este sustenabil. O dovadă în acest sens este chiar criza economică generată de gaura bugetară, dar și de faptul că statul cheltuie sume uriașe cu pensiile speciale și cu sinecurile din aparatul administrativ.

Soluția există pentru a reduce risipa din bugetul național: reorganizarea teritorială și, implicit, reforma administrativă, care să reducă numărul instituțiilor statului român cu două treimi.

Pentru a pune capăt actualului model deficitar este nevoie de asumarea unei reorganizări teritorial-administrative profunde. Acest lucru trebuie asumat drept un proiect de țară pentru România, care să fie susținut de toate partidele politice și societatea civilă.

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și mai multe organizații patronale cu sute de membri au dat un semnal clar în acest sens în momentul în care au solicitat autorităților reorganizarea teritorial-administrativă a țării prin reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15 și redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori.

 

„Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține propunerea formulată de CCIR, ea regăsindu-se printre primele 5 priorități ale programului de guvernare al AUR. Însă, pe lângă reforma teritorial-administrativă a României, AUR va veni și cu alte măsuri care vor conduce la eficientizarea statului român, dar și la depolitizarea instituțiilor publice, precum reducerea de la 8 la 4 a numărului regiunilor de dezvoltare.

Aceste soluții reprezintă un proiect concret pentru ca România să iasă din criza bugetară, economică și socială în care se găsește în acest moment. Totodată, este un pas pentru a pune capăt blocajului administrativ în care ne aflăm.

PSD, PNL și UDMR ne spun doar cum nu se pot pune în practică aceste soluții de care România are nevoie. În schimb, noi, cei din AUR, susținem că trebuie făcute de urgență aceste modificări în structura teritorial-administrativă a României, pentru că țara nu va mai rezista mult în situația actuală”, a declarat George Simion, președintele AUR.

 

 

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686