Items filtered by date: Tuesday, 25 April 2023 - Like - stiri Alba Iulia

Protest la Ambasada Chinei din București: Rezistență eroică în fața dictaturii comuniste

Practicanții Falun Gong din România vor protesta pașnic, marți, 25 aprilie, în fața Ambasadei Chinei din București, împotriva crimelor și abuzurilor pe care dictatura de la Beijing le comite împotriva colegilor lor din China.

În zilele noastre, în China comunistă oamenii încă sunt persecutați brutal și chiar uciși pentru convingerile lor, iar acest lucru se întâmplă de ani de zile. Deși mai multe minorități etnice și religioase au parte de persecuție în China, Falun Gong a fost țintit în mod special de către regimul dictatorial, milioane de aderenți ai acestei mișcări fiind hărțuiți, arestați, torturați și chiar uciși.

Protestul va avea loc între orele 17:00 - 19:15 vizavi de ambasada de pe str. Beijing, la intrarea în parcul Bordei.

Participanții, veniți din toate colțurile României, vor ține momente de reculegere în memoria colegilor lor din China uciși de regimul comunist, vor împărții materiale informative trecătorilor, iar unii dintre ei vor executa cunoscutele exerciții Falun Gong - o populară practică tradițională chineză ce are la bază un cod moral bazat pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranță, și un set de exerciții meditative denumite "qigong".

An de an, pe 25 aprilie, în peste 100 de țări din întreaga lume - printre care și România - se comemorează astfel "Apelul de la Zhongnanhai" - primul apel pașnic de amploare al practicanților Falun Gong din China care avea să prefigureze una dintre cele mai vicioase opresiuni din timpurile moderne.

Acest apel a fost un act de mare curaj, având loc într-o țară unde regimul politic a scos tancurile contra studenților, și a fost diferit de tot ceea ce văzuse China până atunci - fără scandări, liniștit și civilizat.

 

Povestea Falun Gong și apelul de la Zhongnanhai

Prezentată public în 1992, Falun Gong a devenit rapid foarte populară în China, fiind inițial susținută inclusiv de către autorități, căci practica era gratis și avea efecte benefice pentru sănătatea practicanților, ceea ce degreva sistemul public sanitar de o mulțime de cheltuieli.

Lucrurile aveau însă să se schimbe în 1999, când regimul chinez a constatat că numărul practicanților Falun Gong era estimat la 70-100 de milioane, mai mare decât cel al membrilor Partidului Comunist. Succesul Falun Gong a îngrijorat regimul, cunoscut pentru toleranță zero față de orice curent de gândire bazat pe alte valori decât lupta de clasă și violența promovate de marxism.

Marele nemulțumit a fost chiar președintele de atunci al Chinei, Jiang Zemin, și, alături de el, câțiva oficiali de rang înalt, deși merită menționat că mulți dintre liderii comuniști nu aveau nicio problemă cu Falun Gong. Din contră, unii dintre ei chiar lăudau public beneficiile Falun Gong.

Cum practica ajunsese mai populară decât Partidul pe care-l conducea, Jiang Zemin a decis eradicarea ei, convins fiind că dacă o va "șterge" de pe fața Chinei acest lucru îi va consolida poziția de lider și va demonstra poporului "supremația" regimului roșu.

Campania contra Falun Gong a început prin calomniere și hărțuire, față de care practicanții au reacționat prin apelul pașnic de la Zhongnanhai. Mai exact, pe 25 aprilie 1999, peste 10.000 de aderenți s-au strâns la sediul central al Guvernului de la Beijing pentru a cere două lucruri: încetarea campaniei de defăimare și eliberarea practicanților arestați abuziv în orașul de coastă Tianjin, acolo unde avusese loc prima acțiune în forță a Securității comuniste împotriva Falun Gong.

Apelul lor a fost unul cum nu se mai văzuse în China: pașnic, civilizat, fără scandări de lozinci și fără manifestări agresive. Imaginile filmate de cameramanii postului ABC au surprins un uriaș grup de chinezi aliniați pe câteva rânduri, în liniște, de-a lungul a doi kilometri, în apropierea Orașului Interzis.

În scurt timp, premierul de la acel moment, Zhu Rongji, a emis un ordin de eliberare a practicanților arestați în Tianjin. Mulțumiți, demonstranții s-au dispersat în liniște, așa cum veniseră. Situația părea rezolvată, iar evenimentul a ajuns pe paginile marilor ziare din întreaga lume, conducerea Chinei fiind lăudată pentru abordarea adoptată. Mai ales că, la ultima mare demonstrație care avusese loc în China în 1989, regimul comunist scosese tancurile contra studenților din Piața Tiananmen.


Începe o persecuție brutală

Liniștea nu a durat însă mult, pentru că Jiang Zemin avea alte planuri. Circa 3 luni mai târziu, pe 20 iulie 1999, liderul Partidului Comunist Chinez (PCC) și-a impus punctul de vedere în fața celorlalți lideri din organismul de conducere a țării și a dispus eradicarea Falun Gong prin orice mijloace. Practica a fost scoasă în afara legii, iar mass-media a declanșat o campanie de demonizare cum China nu mai văzuse de la Marea Revoluție Culturală.

Au urmat violențe de nedescris: arestări, torturi, bătăi, violuri, muncă forțată, sesiuni de spălare pe creier. Totul pentru ca practicanții să renunțe la Falun Gong, la principiile morale în care credeau, și să îmbrățișeze valorile marxiste ale Partidului. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Marea majoritate a aderenților au refuzat să renunțe la modul lor de viață, căci Falun Gong le îmbunătățise dramatic sănătatea și le schimbase viața în bine.

Așa că Partidul s-a trezit având în custodie o masă uriașă de oameni deloc dornici să se lase "reformați". Și, cu o persecuție care devenea tot mai costisitoare, PCC s-a gândit să-i "valorifice" pe aderenți (oameni foarte sănătoși datorită practicii) lansând ceea ce avea să intre în istorie drept genocidul contra Falun Gong. Concret, pentru a-și finanța campania de exterminare, partidul-stat a început să omoare practicanți aflați în spatele gratiilor, pe scară largă, pentru a le vinde organele pentru profit, așa cum aveau să releve o serie de investigații independente realizate ulterior.

PCC a dezvoltat în scurt timp o industrie macabră - dar înfloritoare - a recoltării forțate de organe. Centrele de transplant au apărut unul după altul pe tot teritoriul țării, a fost implicată inclusiv armata în operațiune, iar regimul comunist a încasat, și continuă să încaseze, cifre cu multe zerouri din uciderea propriilor cetățeni.

Pentru a înțelege amploarea fenomenului e suficient să ne uităm la cel mai amplu raport de investigație publicat pe această temă, din care reiese că, începând cu anul 2000, în China s-au făcut între 60.000 și 100.000 de transplanturi pe an, aceasta în timp ce regimul comunist chinez susținea oficial că efectuează doar 10.000 pe an. Autorii raportului estimează că numărul real al transplanturilor efectuate în 15 ani (perioada acoperită de cercetările lor) trece de 1,4 milioane, din care 1,2 milioane nu au nicio justificare oficială și nu pot fi explicate decât prin existența unei uriașe "bănci" de donatori vii. Iar majoritatea celor sacrificați pe mesele de operații au fost practicanți Falun Gong, cea mai numeroasă populație din centrele de detenție.

Vedeți aici un material video în care sunt prezentate dovezile acestui "genocid medical": https://vimeo.com/234278453


Rezistență pașnică. Dar de neclintit

Deși dictatorul Jiang Zemin voia "să elimine Falun Gong în trei luni" (iar ca urmare a ordinului său aparatul de securitate al celui mai mare regim comunist din lume s-a năpustit cu toată greutatea asupra Falun Gong), intenția lui s-a făcut praf în fața rezistenței pașnice a practicanților. O rezistență pașnică, dar fermă și demnă, care a produs, de-a lungul anilor, unde de șoc în societatea chineză.

Ca urmare a acțiunilor de informare a publicului larg despre crimele comise de regim mulți chinezi au reușit să vadă dincolo de propaganda oficială împotriva Falun Gong. Ba chiar unii care participau într-un fel sau altul la persecuție s-au oprit din a colabora cu regimul criminal. De la oficiali de rang înalt, la gardieni sau polițiști, mulți și-au reconsiderat poziția și au luat partea dreptății. Șocul aflării adevărului pe scară largă a determinat un curent imens de demisii din Partid și din organizațiile sale afiliate.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. De-a lungul acestor ani de durere și crime, practicanții din China nu doar că n-au renunțat la convingerile lor, ci s-au mobilizat și au făcut eforturi peste eforturi pentru a dezvălui și comunității internaționale atrocitățile ce au loc în China comunistă și a contribui la stoparea lor. Sprijiniți de colegii lor din întreaga lume, precum și de alți oameni cu inimă bună din toate păturile societății, aderenții Falun Gong au adus la cunoștința opiniei publice internaționale crimele pe scară largă comise de regimul de la Beijing. Astfel, s-au făcut pași importanți în limitarea atrocităților.

Atât Parlamentul European, cât și Congresul SUA au adoptat în mod repetat rezoluții care condamnă recoltarea forțată de organe din China și au cerut încetarea crimelor. În același timp, o serie de state au luat atitudine împotriva fenomenului și au introdus în legislație restricții menite să îl combată. Cu toate acestea, pentru că influența regimului comunist chinez la nivel global este semnificativă, genocidul rămâne încă insuficient adresat, mulți preferând să închidă ochii la crime.

În pofida tuturor eforturilor, persecuția din China încă nu s-a sfârșit. Din 1999 până în prezent, milioane de aderenți ai mișcării Falun Gong și-au pierdut viața și alții continuă să fie uciși (inclusiv pentru organele lor). Tocmai de aceea, demersurile pașnice pentru stoparea crimelor rămân de importanță vitală.


Vedeți în continuare unele dintre cele mai recente luări de poziție vizavi de recoltările ilegale de organe de la practicanți Falun Gong în China:

- Rezoluția Parlamentului European din 5 mai 2022 privind rapoartele referitoare la recoltarea continuă de organe în China (2022/2657(RSP)) https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2022-0200_EN.html.

- Hotărârea din 17 iunie 2019 a Tribunalului Independent privind Recoltarea Forțată de Organe de la Prizonieri de Conștiință în China, tribunal constituit la Londra https://chinatribunal.com/final-judgment/;

- Rezoluția Parlamentului European referitoare la recoltarea de organe în China (2013/2981(RSP)), adoptată la data de 12 decembrie 2013

https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-7-2013-0603_RO.html?redirect

- Rezoluția Camerei Reprezentanților, S.U.A., nr. 343/2016 https://www.congress.gov/bill/114th-congress/house-resolution/343/text

- Declarația 0048/2016, adoptată de Parlamentul European la 27 iulie 2016 https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/DCL-8-2016-0048_EN.pdf;

- Declarația Comună pentru încetarea persecuției împotriva Falun Gong, semnată de peste 600 de politicieni din 32 de țări cu ocazia zilei de 20 iulie 2020 https://faluninfo.net/over-600-lawmakers-from-30-countries-call-for-end-to-persecution-of-falun-gong/;

Mai multe informații: https://ro.FalunInfo.eu sau https://ro.ClearHarmony.net


 

Read more...

NE FIXĂM PE 700 DE ȘANSE!

Jandarmeria Alba recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere în Școlile de Subofițeri de Jandarmi din Drăgășani și Fălticeni.

700 de locuri au fost scoase la concurs în această sesiune.

Termenul de înscriere este 5 mai 2023.

    Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții şi criterii specifice:

a) să aibă cetățenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;

f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;

g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerințelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;

j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniți în anul participării la concurs;

m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară;

n) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

o) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învăţământ;

p) să deţină sau să obţină până la absolvire permis de conducere categoria B.

 

     Cererea-tip de înscriere precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , până la data de 5 mai 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

 

     Relații suplimentare privind organizarea şi desfășurarea concursului pot fi obţinute la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba - Serviciul Resurse Umane, din municipiul Alba Iulia, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 18, telefon: 0258/812318, luni-vineri, între orele 08.30-15.00.

     Pentru detalii accesați: www.jandarmeriaalba.ro

 

Read more...

Consultările dintre SUA și UE consolidează angajamentul ferm față de drepturile omului

La Bruxelles, secretarul de stat adjunct interimar pentru democrație, drepturile omului și muncă, Erin Barclay, și reprezentantul special al UE pentru drepturile omului, Eamon Gilmore, au coprezidat consultările SUA-UE privind drepturile omului din 2023.  Statele Unite și UE și-au reafirmat angajamentul reciproc puternic față de parteneriatul transatlantic și au subliniat caracterul central al acestuia în ceea ce privește apărarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în întreaga lume.

Consultările au acoperit o gamă largă de aspecte, inclusiv drepturile femeilor și egalitatea de gen, protecția apărătorilor drepturilor omului, tehnologia și drepturile omului, întreprinderile și drepturile omului, drepturile persoanelor cu handicap, drepturile copiilor și lupta continuă împotriva rasismului și a tuturor formelor de discriminare.  La mai mult de un an de la invazia pe scară largă, nejustificată și neprovocată a Rusiei în Ucraina, ambele părți au subliniat necesitatea imperativă de a-i trage la răspundere pe cei responsabili de crime de război și de alte atrocități în Ucraina. Discuțiile au vizat, de asemenea, o serie de aspecte și evoluții privind drepturile omului în Europa și în Statele Unite, precum și situația drepturilor omului în mai multe țări terțe, din toate regiunile.

În plus, consultările s-au axat pe cooperarea în forurile multilaterale, inclusiv pe consolidarea cadrului ONU privind drepturile omului, în special în contextul celei de-a 75-a aniversări a Declarației universale a drepturilor omului din acest an.

Statele Unite și UE au concluzionat prin convenirea de a continua să își consolideze cooperarea pentru a promova în mod eficient drepturile omului, democrația și statul de drept, atât pe plan intern, cât și în străinătate.

Translated with www.DeepL.com/Translator (free version)

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686