Items filtered by date: Thursday, 16 November 2023 - Like - stiri Alba Iulia

GALA STUDENȚILOR – a doua ediție!

Casa de Cultură a Studenților (CCS) și Primăria Municipiului Alba Iulia organizează vineri, 17 noiembrie 2023, ora 18.00, în sala de spectacole a CCS, cea de-a doua ediție a Galei Studenților. Evenimentul este realizat cu ocazia Zilei Internaționale a Studenților, având sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în cadrul Anului European al Competențelor. Parteneri sunt Liga Studenților din Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, CICOC UAB, ASCOR Alba Iulia, OSUT Alba Iulia și Erasmus Student Network Alba Iulia. Sponsori principali: CTC Business Solutions și CTC Print.

 

”În cadrul Galei vor fi premiați, alături de asociațiile din care provin, studenții cei mai implicați în organizații, în comunitate sau în proiecte ale generației lor, într-un eveniment prin care se dorește recunoașterea studenților cu inițiativă din comunitatea noastră”, au declarat primarul Gabriel Pleșa și Gheorghe Berghian, director al CCS.

 

Gala Studenților va fi urmată de un concert extraordinar N & D. Intrarea este liberă pentru întreg evenimentul.

Read more...

PROIECTUL DE LEGE pentru aprobarea participării României la Acordul parţial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a fost adoptatîn cadrul ședinței Guvernului României de azi

  1. 1.     PROIECT DE LEGE pentru aprobarea participării României la Acordul parţial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, instituit prin Rezoluţia CM/Res(2023)3, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la Strasbourg, la 12 mai 2023

Proiectul de lege propune participarea României la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, instituit prin Rezoluția CM/Res(2023)3, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la Strasbourg, la 12 mai 2023.

La instituirea acestui mecanism, printr-un acord parțial extins, au aderat deja alte 35 de state membre ale Consiliului Europei, precum și Uniunea Europeană, Canada, Japonia și Statele Unite ale Americii.

Acest demers ar demonstra consecvența și coerența țării noastre în planul politicii externe, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, ar transmite un semnal pozitiv cu privire la angajamentul României în sensul sprijinirii demersurilor de tragere la răspundere a Rusiei pentru agresiunea împotriva Ucrainei și pentru consecințele acesteia.

Această alăturare la Acordul parțial extins presupune participarea la Conferința Participanților prin reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și, după caz, ai altor instituții competente. Totodată, România va achita o contribuție anuală la bugetul destinat implementării Acordului parțial extins, a cărei valoare este comunicată anual de Secretariatul General al Consiliului Europei. Conform notificării transmise de Consiliul Europei, contribuția anuală a României pentru anul 2023 este de 6052,73 euro, sumă care trebuie plătită până la 26 martie 2024. Echivalentul în lei al contribuției date de România, conform proiectului de lege aprobat de Guvern, se va aloca anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, care va asigura plata contribuției.

Acordurile parțial extinse nu sunt tratate internaționale, ci o formă de cooperare cu buget și modalități de lucru proprii, care prezintă o serie de avantaje operaționale, fiind flexibilă din punct de vedere al organizării structurilor și procedurilor.

Read more...

Film O’Clock International Festival 2024: Înscrieri deschise pentru competiția de scurtmetraje

Cu dorința de a consolida un concept deja cunoscut, Film O’Clock International Festival anunță deschiderea înscrierilor pentru competiția de scurtmetraje a celei de-a patra ediții și adăugarea unei țări noi, Moldova, în lista de țări participante.

                Ediția precedentă a festivalului a adunat povești captivante și talente remarcabile din lumea cinematografiei, oferind publicului o experiență cinematografică de neuitat. Pentru Film O’Clock International Festival 2024, ce se va desfășura în perioada 28 februarie – 3 martie 2024, simultan în cele opt țări participante: România, Moldova, Africa de Sud, Egipt, Grecia, Bulgaria, Ucraina și Lituania, organizatorul Creatrix Fama propune să consolideze această tradiție și să exploreze noi orizonturi culturale.

Despre deschiderea înscrierilor:

  • Festivalul acceptă înscrieri individuale pentru competiție prin intermediul site-ului său oficial (www.FoC-IFF.com) până la data de 31 decembrie 2023.
  • Comitetul de selecție va alege până la 15 scurtmetraje pentru Competiția internațională de scurtmetraje, din țările participante: România, Moldova, Africa de Sud, Egipt, Grecia, Bulgaria, Ucraina și Lituania.
  • Filmele selectate trebuie să fi fost produse după 1 ianuarie 2022 și să aibă o durată de maximum 30 minute.

Despre extinderea geografică și comitetul de curatori:

  • Anul acesta, Moldova se adaugă în lista țărilor participante, consolidând astfel comunitatea  cinematografică și deschizând noi oportunități de colaborare.
  • Comitetul de Curatori al festivalului, condus de Mirona Radu, un promotor de film cu o experiență de aproape 20 ani în industria cinematografică, se angajează să aducă o varietate de voci și perspective în procesul de selecție și organizare a evenimentului.

Deschiderea înscrierilor este pentru noi începutul unei călătorii extraordinare. În acest an, cu entuziasmul de a întâmpina o nouă adiție, suntem pregătiți să explorăm și să celebrăm arta cinematografică alături de Moldova, care se alătură cu entuziasm acestei familii extinse de cinefili și profesioniști din industrie. Cu inima deschisă, continuăm să întărim legăturile dintre creatori și iubitorii de film, consolidând astfel un spațiu comun în care pasiunea pentru cinematografie să prospere.” – Mirona Radu, fondatoarea Film O’Clock International Festival.

Despre Film O’Clock International Festival

Film O’Clock International Festival Film adună într-un singur loc opt țări aflate pe meridianul de 25 de grade longitudine estică și împărtășind același fus orar. Acest eveniment anual devine puntea de întâlnire a culturilor cinematografice diverse, oferind o panorama plină de forță a creativității. Cu proiecții simultane în fiecare dintre aceste țări, festivalul devine un epicentru al conexiunilor și al explorării, evidențiind atât bogăția patrimoniului cinematografic, cât și vocile noi și inovatoare care împărtășesc aceeași dragoste pentru arta filmului.

Despre comitetul de curatori:

  • Mirona Radu (Director artistic): regizor, producător, promotor de film cu o experiență de aproape 20 ani în industria cinematografică. Fondatoarea Film O’Clock International Festival, Director artistic pentru ABIFF – Animation Bucharest International Festival, Director artistic CineEuroConnect – A Collaborative Film Museum & Heritage Film Festival, Director artistic al Festivalului Filmului Palestinian din București, fondatoarea programului de mentorat pentru femeile din industria filmului – Her Story, Her Future și curatorul competiției europene de lungmetraj pentru Alexander Trauner Art/Film Festival din Ungaria.
  • Zhana Kalinova (Curator): Programator la Sofia International Film Festival și curator pentru Film O’Clock International Festival, cu o experiență vastă în producție, distribuție de film și management cultural.
  • Andrew Mohsen (Critic de Film / Programator / Consultant Scenarii): Senior programmer în cadrul El Gouna Film Festival și critic de film, cu o experiență extinsă în programare de festival și consultanță pentru scenarii, director artistic Cairo Film Festival 2021-2022.

 

Organizator Festival: Creatrix Fama, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Read more...

În urma solicitărilor primite de la medici, Organizația Salvați Copiii România a decis dotarea de urgență a Spitalului Municipal Gherla cu o masă radiantă, de necesitate vitală, în valoare de 28.000 de euro

Salvați Copiii România, cu sprijin Libris, duce la Spitalul Municipal Gherla o masă radiantă, vitală pentru reanimarea nou-născuților prematur sau cu patologii grave, până la realizarea transferului

 

  • În cadrul programului național de reducere a mortalității infantile, Salvați Copiii România a dotat 111 unități medicale din toate județele țării cu peste 1.400 de echipamente performate, peste 170.000 de copii beneficiind, astfel, de tratamente mai bune.
  • Numai în anul 2023, Salvați Copiii România a dotat 43 de unități medicale, cu 133 de echipamente.
  • Peste 50 de unități medicale solicită anual sprijinul Salvați Copiii România, pentru aparatură medicală esențială.
  • Efortul Salvați Copiii de a sprijini maternitățile și cadrele medicale în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor născuți prematur este consistent, iar progresul este vizibil: în ultimii 13 ani, rata mortalității infantile a scăzut de la 10 la mia de născuți vii la 5,2 la mie.

În urma solicitărilor primite de la medici, Organizația Salvați Copiii România a decis dotarea de urgență a Spitalului Municipal Gherla cu o masă radiantă, de necesitate vitală, în valoare de 28.000 de euro. Astfel, cu susținerea clienților Libris, medicii vor avea la dispoziție aparatură medicală performantă pentru oferirea îngrijirilor imediate după nașterea copilului, dar și care să le permită stabilizarea și ținerea în viață a copilului până la realizarea transferului acestuia la o maternitate superioară. În total, Salvați Copiii România a investit aproape nouă milioane și jumătate de euro în dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din țară, devenind partenerul de cursă lungă al medicilor care îngrijesc copiii născuți prematur și pe cei cu patologii complexe.

 

„Toți copiii trebuie să beneficieze de asistență calificată la naștere, ceea ce implică atât personal medical calificat, cât și aparatură medicală performantă. În acest sens am contactat Salvați Copiii, organizație la care am făcut voluntariat pe parcursul anilor de liceu în orașul meu natal, Rădăuți, și organizație pe care am sprijinit-o, după ce am început specializarea în neonatologie și am înțeles  nevoile unei secții dotate și importanța ca de la naștere să se primească prompt și corect îngrijirile necesare pentru un start bun în viață. Pe perioada rezidențiatului în maternitate de grad 3 și văzând cazuri care ajung din maternități mici  nedotate, am avut mereu sentimentul că e un mare avantaj să naști într-o maternitate dotată.

 

Masa nouă radiantă ne dă avantajul de a ventila corect un copil prematur, asigură căldură, asigură monitorizare pulsoximetrică, e exact ce ai nevoie pentru a efectua o reanimare corectă”, a explicat Crișan Anca, medic neonatolog, șef compartiment neonatologie.

 

Dotarea unității medicale din Gherla a fost posibilă prin donații de la cititorii de pe Libris.ro, care în cadrul proiectului cu Salvați Copiii au plasat peste 800.000 de donații de-a lungul celor nouă ani de parteneriat dintre Libris și Salvați Copiii România. Aproximativ una din cinci comenzi plasate pe Libris.ro conține o donație. Suma strânsă în proiect este de aproape 650.000 euro, folosiți pentru 18 proiecte de dotare, desfășurate în 14 spitale din țară.

„Prematuritatea este o problemă serioasă, care necesită o intervenție adecvată, iar echipamentele pe care noi le achiziționăm și donăm spitalelor fac adesea diferența în viața nou-născuților și a familiilor lor. Este un proiect care ne emoționează de fiecare dată, dar care ne bucură în egală măsură când vedem că sprijinul cumulat al clienților Libris se traduce în încă un echipament atât de important pentru o secție de neonatologie, Loredana Tudor, Director de Marketing Libris.

 

La Spitalul Municipal Gherla se nasc aproximativ 90-100 de copii pe an. Fiind o maternitate mică, de grad 1, aceasta poate asista și trata copii născuți prematur până când sunt transferați în condiții speciale la unități superioare care au dotări și competențe pentru astfel de cazuri.

 

În județul Cluj, Salvați Copiii România a dotat anterior Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, cu echipamente medicale de peste 160.000 de euro (ventilatoare și aparate de ventilație, masă radiantă, incubator, monitor și pulsoximetru).

 

Așa cum Organizația Salvați Copiii atrage atenția de 13 ani, de când a dezvoltat programul complex de combatere a mortalității infantile, nașterea în România rămâne discriminatorie, atâta vreme cât un prematur născut într-o maternitate dotată cu aparatură medicală modernă supraviețuiește și ajunge astfel la prima aniversare, în vreme ce un prematur care are ghinionul de a veni pe lume într-o maternitate fără aparatură medicală sau cu aparatură medicală neperformantă și învechită are o șansă la viață mult diminuată.

 

Este vital să ajungem cu aparatură medicală de ultimă generație în maternitățile și secțiile de pediatrie din zone vulnerabile, cu acces limitat la unități spitalicești mari, din cauza distanței geografice. Inechitatea din sistem în ceea ce privește dotarea acestor spitale duce la adevărate drame, la o rată mare a mortalității infantile, care ar putea fi corectată cu un efort conjugat de dotare a spitalelor și de lucru în comunități”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

 

În cadrul programului național de reducere a mortalității infantile, au fost investiți aproape 9.500.000 Euro în dotarea a 111 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și OG) din toate județele țării, cu peste 1.400 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și susținerea tratamentului a peste 170.000 de copii.

 

Se observă o creștere progresivă a unităților medicale care au solicitat și au primit sprijinul Organizației Salvați Copiii: dacă în anul 2012 erau susținute cu echipamente performante opt unități medicale, în anul 2023 numărul solicitărilor din partea spitalelor a crescut până la peste 50 de unități medicale. De asemenea, echipamentele solicitate sunt din ce în ce mai complexe și mai performante, fiind necesare: ecografe, stații complete de monitorizare, rampe de oxigen, aparatură de specialitate pentru secțiile de ORL, ortopedie și chirurgie plastică și pediatrică, precum și  instrumentar specific sau chiar modernizarea și igenizarea secțiilor.

 

Efortul Salvați Copiii de a sprijini maternitățile în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor născuți prematur este consistent, iar progresul este vizibil: în ultimii 13 ani, rata mortalității infantile a scăzut de la 10 la mia de născuți vii la 5,2 la mie, dar a rămas în continuare una care plasează România pe primele locuri din Uniunea Europeană. De asemenea, Organizația Salvați Copiii s-a concentrat și pe creșterea calității asistenței medicale pentru copii din secțiile de pediatrie și susținerea de programe de pregătire continuă pentru medici, doar în ultimii doi ani au fost oferite 16 cursuri de pregătire, la care au participat peste 300 de medici.

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

 

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

 

În cadrul programului, 100% dintre gravidele și copiii incluși în program au fost înscrise/înscriși la medicul de familie, 100% dintre mamele și gravidele incluse în program și-au îmbunătățit obiceiurile și abilitățile pentru un stil de viață sănătos, inclusiv vizite la medic, vaccinarea copiilor și disciplina pozitivă, 95% dintre gravidele incluse în program și-au îmbunătățit cunoștințele privind importanța controalelor medicale în timpul sarcinii, procentul copiilor vaccinați în schema obligatorie corespunzătoare vârstei a crescut de la 80% până la aproximativ 98%.

 

Date statistice:

 

Potrivit datelor finale ale INS, în anul 2021, rata mortalității infantile a arătat discrepanțele majore dintre județele țării.

 

Astfel, primele cinci poziții în top sunt ocupate de:

  • Tulcea (o rată a mortalității infantile de 11,1 la mia de copii născuți vii)
  • Sălaj (8,9 la mie)
  • Neamț (8,2 la mie)
  • Călărași (7,6 la mie)
  • Mureș (7,1 la mia de copii născuți vii).

 

Prin comparație, în București, unde sunt cele mai multe maternități de gradul 3, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mia de copii născuți vii, sub media națională de 5,2 la mia de copii născuți vii. Județele unde         s-au înregistrat cele mai mici rate ale mortalității infantile, în 2021, sunt Teleorman – 2,4 la mia de copii născuți vii și Vâlcea, cu o rată a mortalității infantile de 3,1 la mie.

 

Pentru mai multe informații, persoana de contact: Ștefania Mircea, manager proiect, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , tel: 0745 375 148.

___________

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o  colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în 118 ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

Despre Libris

 

Fondată în 1991, Libris este o afacere 100% românească și una dintre cele mai importante librării online din România. Peste 800.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme și cadouri. Din decembrie 2014, Libris s-a alăturat Organizației Salvați Copiii în proiectul de reducere a mortalității infantile din România. La fiecare comandă plasată pe Libris.ro, Salvați Copiii a beneficiat de donații în valoare de 1 leu, 3 lei, 5 lei, 10 lei sau o altă sumă, reușindu-se achiziționarea de echipamente și aparatură performantă pentru supraviețuirea celor mici, din maternitățile din: București (Maternitatea Filantropia, Maternitatea Polizu, Spitalul Universitar de Urgență Elias), Iași (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”), Brașov (Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”), Cluj (Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca), Mureș (Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș), Alba (Spitalul Județean de Urgență Alba-Iulia), Sălaj (Spitalul Județean de Urgență Zalău), Constanța (Spitalul Municipal Medgidia), Brașov (Maternitatea Făgăraș), Brașov (Spitalul Orășenesc Rupea).

 

 

 

Read more...

COMUNICAT DE PRESĂ Alin Coleșa: AUR a depus mai multe amendamente la proiectul de lege privind sistemul public de pensii

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus mai multe amendamente la proiectul de lege privind sistemul public de pensii, cu scopul de a corecta o serie de discriminări și nereguli regăsite în proiectul depus de PSD și PNL. Amendamentele AUR corectează articole care, în forma propusă, creează discriminări între persoanele care au desfășurat activitate în aceleași condiții de muncă, excluzând anumite categorii de personal esențial.

Astfel, un amendamente modifică articolul 28 pentru a include și personalul esențial care ocupă posturi cheie în producerea energiei electrice pe bază de cărbune, dar și a personalului care a activat în condiții similare anterior datei de 17 august 2021.

Alt amendament vizează articolul 48 prin completarea tabelului aferent stagiului de cotizare realizat în condiții deosebite cu perioada cuprinsă între 21 de ani și 30 de ani, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 luni pentru fiecare an.

Prin aceste amendamente, AUR își propune să corecteze o serie de nereguli și discriminări prevăzute în proiectul de lege al PSD și PNL privind sistemul public de pensii. Însă, cu toate aceste modificări, acest proiect este unul profund greșit, prin care PSD și PNL își bat joc de români și adâncesc inechitățile, crescând cu același procent și pensiile mici muncite de români și pensiile speciale, nesimțit de mari.

În privința Guvernului Ciolacu asistăm la un amatorism politic, deoarece nu am văzut sursa de finanțare. Ne dorim să vedem tăieri în zona politică, de la subvențiile partidelor, reducerea pensiilor speciale nesimțite, dar și reducerea pragurilor de cheltuieli ale statului.

Guvernul trebuie să-și asume costul social al închiderii minelor, carierelor și termocentralelor dacă a ales să le închidă prematur.

 

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor                                                   

Read more...

Tânărul fotbalist Bumbu Gruia Matei, de la F.C. Dinamo, solicitat să participe la antrenamentele Clubului Pescara

  • Published in Sport

Tânărul fotbalist talentat Bumbu Gruia Matei, în vârstă de 15 ani și jucător al echipei F.C. Dinamo 1948, grupa 2008 de fotbal, a primit o oportunitate unică de a-și demonstra abilitățile la un nivel internațional. Acesta a fost solicitat să participe la o serie de antrenamente specifice organizate de Clubul Pescara (denumirea completă Pescara Calcio 1936), cu scopul de a fi selecționat în echipa lor de tineret.

Clubul Pescara, cu o istorie bogată în fotbalul italian, este recunoscut pentru dezvoltarea și promovarea tinerilor talente. Prin invitația adresată lui Bumbu Gruia Matei, aceștia recunosc potențialul și calitățile sale fotbalistice remarcabile.
Antrenamentele specifice la care tânărul fotbalist a participat au fost conduse de antrenori experimentați și au avut ca scop evaluarea abilităților sale tehnice, tactice și fizice. Această oportunitate oferă lui Bumbu Gruia Matei șansa de a se măsura cu alți jucători talentați și de a-și demonstra potențialul în fața reprezentanților Clubului Pescara.
Dinamo București, unul dintre cele mai prestigioase cluburi de fotbal din România, este mândru să aibă un jucător atât de talentat în rândurile sale. Echipa tehnică și colegii lui Bumbu Gruia Matei îl susțin în această nouă provocare și îi doresc mult succes în antrenamentele de selecție.
Dacă va reuși să impresioneze antrenorii de la Clubul Pescara, Bumbu Gruia Matei ar putea avea oportunitatea de a se alătura echipei de tineret a clubului italian și de a-și continua dezvoltarea într-un mediu competitiv și profesionist.
Toți cei implicați în fotbalul românesc urmăresc cu interes evoluția lui Bumbu Gruia Matei și îi doresc mult succes în această etapă importantă a carierei sale.

Clubul Pescara Calcio 1936 a avut o serie de jucători cunoscuți care au trecut prin rândurile lor de-a lungul timpului. Iată câțiva dintre aceștia:
1. Valerio Verre - Născut în România, Valerio Verre a crescut în Italia și a jucat pentru Pescara în sezonul 2016-2017. El a reprezentat și echipa națională de tineret a Italiei.
2. Alexandru Mitriță - Fotbalistul român a fost împrumutat de la Universitatea Craiova la Pescara în sezonul 2016-2017. După această experiență, Mitriță și-a continuat cariera în Statele Unite, jucând pentru New York City FC.
3. Marco Verratti - Jucător italian de fotbal, cunoscut pentru abilitățile sale de mijlocaș central. A jucat la Pescara în perioada 2008-2012, contribuind la promovarea echipei în Serie A.
4. Ciro Immobile - Atacant italian, câștigător al Gheata de Aur în sezonul 2019-2020. A evoluat la Pescara în sezonul 2011-2012, marcând 28 de goluri și contribuind la promovarea echipei în Serie A.
5. Lorenzo Insigne - Fotbalist italian, cunoscut pentru abilitățile sale de atacant și pentru faptul că evoluează la Napoli. A jucat la Pescara în sezonul 2011-2012, marcând 18 goluri și contribuind la promovarea echipei în Serie A.
6. Gianluca Lapadula - Atacant italian-peruvian, cunoscut pentru abilitățile sale de marcator. A jucat la Pescara în sezonul 2015-2016, marcând 30 de goluri și contribuind la promovarea echipei în Serie A.
Acești jucători au avut evoluții remarcabile la Pescara și au reușit să-și consolideze carierele în fotbalul italian și internațional. Clubul Pescara Calcio 1936 este recunoscut pentru capacitatea sa de a descoperi și dezvolta talente în fotbalul Italian și european.

  

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686