Items filtered by date: Wednesday, 04 October 2023 - Like - stiri Alba Iulia

COMUNICAT DE PRESĂ Premierul Marcel Ciolacu: Creșterea economică a României se bazează pe investiții. Susținem cu prioritate proiectele din transporturi, sănătate și educație

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional condusă de Jan Kees Martijn, aflată în România pentru misiunea anuală de evaluare.

Guvernul României este puternic angajat în susținerea creșterii economice, reducerea cheltuielilor publice și combaterea evaziunii fiscale, a afirmat prim-ministrul Ciolacu în cadrul întâlnirii cu delegația FMI în care a fost analizată evoluția economiei românești, în contextul provocărilor din ultima perioadă.

”Creșterea noastră economică se bazează pe investiții. Susținem cu prioritate proiectele de infrastructură, în special în transporturi, având în vedere faptul că investițiile în acest domeniu au cel mai mare grad de multiplicare în economie. Acordăm aceeași atenție proiectelor de investiții în sănătate și educație pentru că, în egală măsură, ne preocupă creșterea calității vieții cetățenilor noștri”, a subliniat șeful Executivului.

De asemenea, prim-ministrul a menționat proiectele guvernamentale pentru susținerea directă a dezvoltării și investițiilor în sectorul materialelor de construcții și în industria alimentară, domenii importante pentru economia românească.

Premierul a punctat și importanța proiectului de lege asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru consolidarea veniturilor bugetare.

”Pentru reducerea cheltuielilor bugetare și combaterea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF în ritm accelerat este prioritate națională. Toate instituțiile statului cu atribuții în domeniu – Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, ANAF - au ca prioritate stabilirea de măsuri speciale pentru combaterea evaziunii și pentru creșterea colectării veniturilor bugetare. Totodată, prin proiectul de lege asupra căruia ne-am angajat răspunderea în fața Parlamentului vom crea cadrul legal pentru ca ministerele să se reorganizeze prin desființarea sau comasarea autorităților din subordine”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Șeful misiunii FMI în România, Jan Kees Martijn, a apreciat imaginea de care se bucură economia României, care înregistrează creștere și are un rol pregnant în regiune.

 

 

De asemenea, șeful misiunii FMI a afirmat că pachetul fiscal anunțat de Guvern este un pas important în direcția corectă, iar reforma ANAF este esențială. În acest context, reprezentanții delegației au menționat că FMI va continua să sprijine, prin acordarea consultanței tehnice, reformarea și digitalizarea ANAF.

Totodată, șeful misiunii FMI în România a arătat că discuțiile cu Banca Națională a României au relevat faptul că sistemul monetar este sănătos și stabil.

La întrevederea de la Palatul Victoria din delegația guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea.

 

Read more...

COMUNICAT - George Simion (AUR): Este inacceptabil ceea ce face guvernul Marcel Ciolacu prin limitarea plăților în numerar. Ne vom opune cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție

Președintele AUR, George Simion, a criticat, în cadrul unei conferințe de presă, decizia guvernului Ciolacu de a limita plățile în numerar, anunțând că formațiunea pe care o conduce se va opune acestui lucru prin toate mijloacele de care dispune în Parlament.

 

”Se urmărește eliminarea numerarului într-o țară în care jumătate din mediul rural este încă în noroi. Oamenii nu au apă, nu au canalizare, nu au gaze. Credem că este inacceptabil ceea ce guvernul Marcel Ciolacu face prin limitarea plăților în numerar. O dată, este o chestiune de accesibilitate pentru persoanele sărace, care nu au carduri, care nu acces la bancomate și, după aceea, este o problemă de libertate. Multe alte țări – dau exemplul Elveției, Austriei – poartă discuții în aceste zile pentru introducerea plăților în numerar în Constituție. Suntem un aprig apărător al libertății și, de aceea, ne vom opune cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. (…) Plățile în numerar sunt despre libertate și despre evitarea controlului social. Cred în acest lucru și dau un exemplu personal în acest sens. În principiu, îmi iau banii în numerar”, a declarat George Simion.

 

”În privința plafonului plăților în numerar fizic, de sub 1000 de lei, nu ne garantează nimic că această sumă de 1000 de lei nu se va transforma, peste 6 luni, peste un an de zile, în 10 lei și, în momentul în care această limită se va impune, practic, numerarul fizic va dispărea. Va dispărea ca principiu, iar acest lucru nu doar că este un atac la libertatea economică prevăzută în Constituție la art. 45, nu doar că este un atac la principiul nivelului de trai decent prevăzut în art. 47, dar este și un atac la proprietate. De ce spun acest lucru? Pentru că tot ceea ce depășește suma de 1000 de lei pe zi nu se mai poate utiliza în scopul normal al acestor sume de bani, ceea ce înseamnă că proprietatea ta este limitată. Acesta este primul palier al discuțiilor.

 

Al doilea palier este mult mai important. Trebuie să ne reamintim cu toții, pentru că avem tendința să uităm, că în luna mai a circulat un proiect intitulat al incluziunii bancare, care prevedea același lucru, ba chiar obligativitatea tuturor plăților prin bănci sau prin sisteme digitale și, mai mult decât atât, prevedea așa-numita identitate bancară, care lega contul bancar de CNP.

 

Ceea ce, practic, înseamnă nimic altceva decât legarea de glia bancară. Și atunci, și acum, am spus că există în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene o speță din 26 ianuarie 2021, care prevede dreptul oricărui cetățean european de a face plăți în numerar, corelativ cu obligația oricărei persoane juridice sau instituții publice, comerciant sau autoritate administrativă, de a primi încasări în numerar fizic. Asta, pentru că obligă Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și asta pentru că obligă protocolul de constituire a Băncii Centrale Europene.

 

Apropo, a circulat zilele acestea o recomandare a Băncii Centrale Europene din 2010, dublată de o recomandare tot din 2010 a Comisiei Europene, din care rezultă că numerarul fizic este libertate, este proprietate, numerarul fizic este incluziune socială. Numerarul fizic nu costă comisioane, el nu aduce nemeritate profituri băncilor și sistemelor de plăți digitale. Nu spun eu acest lucru, o spun cele două instituții cât se poate de oficiale ale Uniunii Europene”, a adăugat avocatul Gheorghe Piperea, candidat AUR la alegerile europarlamentare.

 

 

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

                                                                                              

Read more...

Classic Unlimited 2023 – Turneul național de pian își continuă periplul la Roșia Montană și în Mina Petrila

Turneul național de pian Classic Unlimited își continuă periplul prin țară la Roșia Montană și în Mina Petrila, aducând muzica clasică și jazzul în inimile comunităților locale. Următoarele concerte ale celei de-a șaptea ediții vor avea loc în două locuri speciale, încărcate de istorie: Biserica Romano-Catolică din Roșia Montană și Puțul cu schip din Mina Petrila. Accesul publicului este gratuit și se face în baza unei rezervări online a locului pe site-ul classicunlimited.ro. Concertul de pian din Roșia Montană va avea loc în 7 octombrie, de la ora 19:00, iar cel din Petrila, în 8 octombrie, de la ora 18:00.

 

Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului Classic Unlimited: ”Am descoperit de-a lungul timpului peste 50 de locuri speciale din România, de la săli de concerte la hale industriale, dar am rămas mereu marcați de comunitățile în care oamenii locului încearcă să schimbe lucrurile în mai bine, prin puterea artei și a culturii. Roșia Montană Community e una dintre cele mai cunoscute astfel de inițiative. Un grup plin de energie și entuziasm care crede că viitorul acestui loc își găsește soluțiile în potențialul cultural, natural și uman al acestei comunități.”

 

Biserica Romano-Catolică din Roșia Montană impresionează prin dimensiunile sale neobișnuite și arhitectura sa neoclasică. Construită la 1860 pe ruinele unei biserici mai vechi distruse în timpul Revoluției de la 1848, biserica se află pe un deal înconjurat de peisajul stâncos al Masivului Cârnic. Cu un interior bogat, decorat cu picturi originale și elemente de mobilier de secol XIX, Biserica Romano-Catolică este un reper important în istoria localității.

 

Pe de altă parte, Puțul cu schip din Mina Petrila nu impresionează prin vechime, ci prin valoarea sa în contextul patrimoniului industrial carbonifer. Acest puț, care are o adâncime de 943 de metri și a fost finalizat în 2000, a fost esențial pentru transportul producției și pentru asigurarea aerului proaspăt în mină. Cu o siluetă inedită, acesta exprimă funcționalitatea sa și devine un element iconic al exploatării miniere Petrila.

 

Meda Corovei, project manager Classic Unlimited: ”La Petrila revenim pentru a patra oară. Am cântat la Sala pompelor (Centrul POMPAdou), la Dispensarul vechi și-n clădirea Compresoarelor, iar anul acesta ne vedem la Schipul metalic, un monument industrial. Abia așteptăm să ne revedem cu oamenii faini de la Palneta Petrila și Valea Jiului Implicată, care ne surprind în fiecare an cu modul în care reușesc să transforme acest loc prin puterea culturii. Iar anul acesta pare că avem multe de povestit, Exploatarea Culturală Petrila a fost animată toată vara de evenimente culturale și proiecte de excepție.”

 

Ediția din 2023 a Classic Unlimited, turneul național de pian care aduce muzica clasică mai aproape de oameni, propune o incursiune în poveștile care stau la baza compozițiilor clasice și a celor de la granița dintre jazz și muzica clasică. Repertoriul divers cuprinde piese din muzica clasică romantică, dar și lucrări contemporane ce explorează influențe de jazz, promițând publicului o experiență muzicală bogată. Ele vor fi interpretate de pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului. Artistul a dezvoltat anul acesta proiectul inedit Classic for Kids și, în fiecare toamnă, pornește în călătorie cu pianul său, pentru a aduce muzica clasică cât mai aproape de oameni prin turneul Classic Unlimited.

 

REPERTORIU CLASSIC UNLIMITED 2023:

  • Intermezzo - Johannes Brahms 
  • Pavana - George Enescu 
  • Pisica și Șoarecele  - Aaron Copland  
  • Impromptu Op. 142, nr. 2 - Franz Schubert 
  • Rhapsody in Blue - George Gershwin 
  • Fifths and Drifts - Șerban Marcu 
  • Jazz Turbulence - Cristian Bence-Muk 
  • Midnight Chorale and Toccata - Ciprian Gabriel Pop

 

Locațiile selectate pentru această ediție a turneului Classic Unlimited sunt la fel de diverse și unice precum muzica interpretată.

 

LOCURI ȘI CALENDAR: 

  • 1 octombrie, ora 18.00, Podul sudat “Pătru Iacob” sub Funicular / Palatul Cultural, Reșița
  • 7 octombrie, ora 19.00, Biserica Romano-Catolică, Roșia Montană 
  • 8 octombrie, ora 18.00,  Mina Petrila, Petrila
  • 14 octombrie, ora 19.00, Colonia Pictorilor, Baia Mare
  • 15 octombrie, ora 18.00, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighetu Marmației 
  • 21 octombrie, ora 19.00, Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor, Gherla
  • 22 octombrie, ora 18.00, Grădina Botanică “Vasile Fati” Jibou
  • 26 octombrie, ora 20.00,  Zazen, Cluj-Napoca
  • 28 octombrie, ora 18.00, Palatul Cultural Blaj

 

Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, proiectul a ajuns în România. În cele șase turnee de până acum, peste 10.000 de persoane au luat parte la cele 65 de concerte Classic Unlimited care au avut loc în 51 de locuri neconvenționale din România.

 

Bogdan Vaida a absolvit Academia de Muzică din Cluj și a continuat studiile în Germania, la Hochschule für Musik Freiburg. A cântat și a trăit mult timp la Freiburg, unde în 2015 a demarat proiectul Klassik Mittendrin. Din 2015 încoace, Bogdan Vaida a susținut, în cadrul turneelor Klassik Mittendrin și Classic Unlimited, peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția într-o încercare de a duce muzica mai aproape de oameni.

 

PARTENERI

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. 

Parteneri: Yamaha, Daisler Print House, Green Room Plant Studio. 

Gazde: Primăria și Teatrul de Vest Reșița, Roșia Montană Community, Planeta Petrila și Consiliul Județean Hunedoara, Colonia Pictorilor Baia Mare, Fundația Academia Civică și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor Gherla, Grădina Botanică “Vasile Fati” Jibou, Zazen Cluj Napoca, Palatul Cultural și Primăria Blaj.

Parteneri Media: AGERPRES, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, România Pozitivă, Radio Cluj, EBS Radio, Radio Reșița, România Pozitivă, Ziarul Metropolis, Happ.ro.

Read more...

Sondaj: Doar 1% dintre români consideră că femeia ar trebui să plătească nota unei cine romantice

Am vrut să aflăm care este percepția românilor când vine vorba de o cină romantică în oraș, așa că i-am întrebat ce suma ar fi acceptabilă pentru o masă în doi și cine ar trebui să plătească nota. Răspunsurile au fost analizate în funcție de sex, oraș, statut marital și stare ocupațională.

Societatea modernă promovează egalitatea în toate aspectele, inclusiv când vine vorba de nota de plată la o cină romantică. Tot mai multe femei susțin că vor să-și achite partea, ba chiar se simt deranjate când bărbații nu le acceptă banii. Fiind mame și modele pentru copiii lor, se explică aceeași atitudine prezentă și la generația Y – cei născuți între anii ‘80-’90.

Deși sunt tot mai frecvente cuplurile care împart nota la restaurant, opinia generală continuă să fie că bărbații trebuie să achite nota în întregime. Un studiu făcut de Money Magazine arată că 78% dintre oameni sunt de această părere, ba chiar bărbații au fost mai predispuși decât femeile să răspundă astfel.

Am vrut să aflăm care este percepția românilor când vine vorba de o cină romantică în oraș, punând în balanță mentalitatea tradițională și era modernă. Am realizat un sondaj în care i-am întrebat ce suma ar fi acceptabilă pentru o masă în doi și cine ar trebui să plătească nota. Răspunsurile au fost analizate în funcție de sex, oraș, statut marital și stare ocupațională.

Iată care au fost principalele descoperiri:

Doar 1 femeie consideră că ele ar trebui să plătească nota unei cine romantice

Cine plateste cina? Barbati vs femei

Cei mai mulți români (34%) consideră că bărbatul trebuie să plătească nota unei cine romantice. Defalcat pe sexe, 39% dintre bărbații respondenți la sondaj sunt de această părere, și 27% dintre femei. Acest lucru întărește mentalitatea tradițională conform căreia bărbatul trebuie să asigure hrana și căminul.

28% sunt de părere că ar trebui să achite cel care invită și 10% merg pe principiul Dutch, adică nota se împarte în mod egal. 19% au răspuns că plătește oricare, pentru că au banii la comun, iar 8% au spus că fac cu schimbul.

Doar 1% dintre românii implicați în studiu sunt de părere că femeile ar trebui să plătească nota la o cină romantică. Dintre aceștia, o singură persoană e femeie.

Chiar și majoritatea bărbaților (52%) care nu au un loc de muncă cred că ei ar trebui să achite masa la restaurant

Din punct de vedere al statutului marital, cei mai mulți dintre bărbați sunt de părere că ei trebuie să plătească nota indiferent dacă sunt singuri, într-o relație sau căsătoriți. Excepție fac bărbații divorțați sau separați42% dintre ei consideră că cina romantică ar trebui să fie suportată de persoana care invită.

La polul opus sunt femeile divorțate sau separate. Cele mai multe dintre ele (42%) cred că nota ar trebui să fie plătită de el. Din rândul femeilor căsătorite și al celor care trăiesc cu un partener, 29% afirmă că plătește bărbatul și 29% spun că plătește oricare dintre ei, pentru că au banii la comun.

Cine plateste cina romantica? Persoane fara serviciu

Presiunea socială e atât de mare încât chiar și majoritatea bărbaților (52%) care nu au un serviciu sunt de părere că ei ar trebui să fie cei care achită o masă la restaurant. În mod paradoxal, dintre femeile care nu au un loc de muncă, cele mai multe (40%) spun că plătește oricare dintre ei, pentru că au banii la comun.

Un studiu care analizează stereotipurile de gen arată că 64% dintre bărbați consideră că femeile ar trebui să contribuie la notă, iar 44% spun că nu și-ar mai dori o relație cu o femeie care nu plătește niciodată. Totuși, 76% dintre ei afirmă că se simt vinovați când acceptă banii iubitei. Aceeași analiză arată că 39% dintre femei și-ar dori ca bărbații să le refuze contribuția la notă, iar 44% sunt chiar jignite când bărbații se așteaptă ca ele să plătească. 

Cele mai multe femei (43%) consideră acceptabilă suma de 100-200 lei pentru o cină romantică. Bărbații (35%) văd mai potrivită suma de 200-300 lei

Cat ar trebui sa coste cina? Barbati vs femei

Cei mai mulți români (38%) consideră că 100-200 lei e un preț acceptabil pentru o cină romantică în doi. Mai multe dintre femeile respondente la studiu (43%) afirmă asta decât bărbați (33%).

34% dintre români sunt de părere că cina ar trebui să fie mai scumpă: 200-300 lei. În acest caz, rolurile se inversează. Dintre respondenții de sex masculin, mai mulți (35%) sunt de acord cu asta, față de respondenții de sex feminin (33%).

Doar 3% consideră normală o notă de plată de peste 500 lei, pentru 2 persoane, iar 9% sunt de părere că o cină romantică n-ar trebui să depășească 100 lei.

Un studiu realizat de Insider arată că pentru 35% dintre cupluri, principalul motiv de stres sunt banii. Specialiștii spun că ajută discutarea limitărilor fiecăruia și stabilirea de comun acord a sumelor acceptate pentru ieșirile în oraș. Publicația afirmă că nu mai e la modă ca doar bărbatul să plătească. La prima întâlnire, ar trebui să plătească cine face invitația, iar mai apoi se recomandă o discuție deschisă între parteneri. Unii aleg să plătească 50/50, alții fac cu schimbul, iar alții plătesc în funcție de posibilități (dacă există o diferență semnificativă de salariu).

Cei mai mulți bucureșteni (41%) sunt dispuși să dea 200-300 lei pe o cină, în timp ce majoritatea clujenilor (58%) ar da 100-200 lei

Cat ar trebui sa coste cina? Cluj vs Bucuresti

Datele pe orașe arată că bucureștenii sunt mai generoși decât clujenii. Cei mai mulți bucureșteni (41%) consideră acceptabilă suma de 200-300 lei pentru o cină romantică, pe când majoritatea clujenilor (58%) sunt de părere că 100-200 lei e suficient. 

Suma de 100-200 lei pentru o cină romantică e considerată normală și de cei mai mulți români din alte orașe ale țării: Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș. Timișorenii sunt mai generoși. La fel ca bucureștenii, cei mai mulți (56%) consideră că e acceptabilă suma de 200-300 lei pentru o cină romantică. 

Cine plateste cina? Cluj vs Bucuresti

Când vine vorba de achitarea notei de plată, cei mai mulți bucureșteni (34%) sunt de părere că bărbatul trebuie să plătească nota. Aceeași mentalitate e preponderentă și în Iași (40%). 

Cei mai mulți dintre clujeni, dar și din alte orașe din Transilvania (Sibiu, Brașov, Târgu Mureș), consideră că nu ar trebui să plătească bărbatul, ci persoana care invită. 

Metodologie

În acest studiu, echipa Bookingham a dorit să afle percepția românilor în legătură cu luatul cinei romantice la restaurant. Principalele puncte de interes au fost: care este suma acceptabilă pentru o masă în 2 și cine ar trebui să plătească nota. Studiul se bazează pe un chestionar la care au răspuns peste 500 de români. Rezultatele au fost analizate în funcție de sex, statut marital, stare ocupațională și oraș. 

 

Read more...

UNTOLD - Primul Mega Festival din Dubai va avea loc în perioada 15 - 18 februarie 2024, la Expo City Dubai

Primele 5.000 de abonamente Early Bird au fost puse în vânzare pe 3 octombrie, la prețuri speciale, disponibile doar pentru cei care se înregistrează pe untold.ae

În perioada 15-18 februarie 2024, în cele patru zile de festival, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD este un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante și își va face debutul în Orientul Mijlociu, la Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024. Prima rundă de 5.000 de abonamente pentru cele 4 zile și 4 nopți de magie vor fi puse în vânzare pe 3 octombrie și vor fi disponibile pentru toți cei care se înregistrează pe http://www.untold.ae

La primul Mega Festival din Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii. Festivalul UNTOLD Dubai, prezentat în colaborare cu Expo City Dubai, promite să ofere o experiență completă, cu genuri muzicale diverse, de la pop și R&B, la house sau techno, hip-hop și multe altele.

ABONAMENTE LA PREȚ SPECIAL DIN 3 OCTOMBRIE

Fanii care s-au înregistrat pe site-ul oficial al festivalului, untold.ae, sunt cei care vor beneficia de prețul special de 132 de euro pentru accesul general timp de 4 zile, față de prețul final de 395 de euro, în timp ce, cei care doresc o experiență exclusivistă pot opta pentru abonamentele VIP Early Bird pentru 4 zile la doar 316 euro, în loc de prețul final de 658 de euro.

 

Organizatorii anunță că, pentru prima rundă de vânzare, vor fi disponibile doar 5.000 de abonamente. Acestea pot fi achiziționate doar de către cei care se înregistrează pe untold.ae. Pe site-ul festivalului sunt disponibile și pachete de cazare.

UNTOLD Dubai va avea loc în faimoasa locație Expo City Dubai, un paradis al diversității muzicale și culturale, un loc care atrage anual peste 24 de milioane de vizitatori din toată lumea, iar iubitorii de festivaluri o pot explora în 2024, alături de show-urile extraordinare ale DJ-ilor, momentele live memorabile cu mari artiști ai lumii și experiențele pregătite de organizatori.

Dubai, un oraș cosmopolit și extravagant, va fi gazda ideală pentru UNTOLD Dubai, un festival care continuă să captiveze fanii din întreaga lume. Sprijinit de Departamentul de Economie și Turism din Emiratele Arabe Unite și în parteneriat cu Expo City Dubai, UNTOLD Dubai promite să fie momentul culminant al calendarului muzical din Orientul Mijlociu

 

UNTOLD SE AFLĂ ÎN TOP 3 FESTIVALURI DIN EUROPA, ALĂTURI DE TOMORROWLAND ȘI GLASTONBURY

 

La ediția din 2023 a festivalului UNTOLD au participat cele mai mari nume din industria muzicală: Imagine Dragons, David Guetta, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, DJ Bliss, Martin Garrix, Steve Aoki, Camelphat, Tale Of Us, Years & Years și mulți alții, iar prima ediție din Dubai va oferi o altă extravaganță muzicală. Anul acesta, UNTOLD, festivalul care a pus România pe harta globală a marilor evenimente, se află în top 3 festivaluri din Europa, alături de Tomorrowland și Glastonbury.

 

 

Experiența unică UNTOLD Europe ocupă locul 6 în lume în Top 100 Festivals, clasament realizat de DJ Mag, alături de Tomorrowland, Ultra Miami, Glastonbury, EDC Las Vegas și Coachella. UNTOLD este cunoscut ca un brand iconic în industria de divertisment, la fiecare ediție au fost invitați peste 200 de artiști internaționali și peste 400.000 de fani din toată lumea. UNTOLD și-a cucerit publicul cu un mix unic de muzică și show-uri impresionante, iar ediția inaugurală UNTOLD Dubai va oferi un nou nivel în entertainment.

 

Read more...

„Povestea lui Muck cel Mic”

Experiențele teatrale continuă pentru Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, cu participarea la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” de la Timișoara.

            Așadar, în data de 5 octombrie 2023, orele 18:00, ne găsiți pe scena Teatrului de Stat Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara, unde vom susține spectacolul „Povestea lui Muck cel Mic”, regia Todor Valov.

 

            „Povestea lui Muck cel Mic" este o poveste moralizatoare a modului în care aspectul exterior al omului nu se potrivește întotdeauna cu conținutul, cu sufletul și calitățile sale, precum gândirea, inteligența, bunătatea, compasiunea, corectitudinea... Trebuie să reamintim că noblețea naturii umane și puritatea spirituală a omului sunt virtuți care trebuie respectate nu numai în timpul romantismului european, al cărui reprezentant este Wilhelm Hauff. Aceste valori umane sunt veșnice. Totuși, în timpul nostru, ele au devenit vagi, fiind mereu supuse agresiunii și cruzimii, fapt dezumanizant pentru societate. De aceea, credem că subiectul este binevenit și necesar pentru atenția publicului, mai ales pus în scenă prin intermediul teatrului de păpuși, spațiu ludic și cu evidente funcții educative.” (Todor Valov, regizor)

            Suntem onorați că facem parte din programul evenimentelor Timișoara - Capitală Culturală 2023 prezentând publicului timișorean o poveste transpusă pe scenă într-un mod original, plin de farmec și culoare.

 

POVESTEA LUI MUCK CEL MIC, după o poveste de Wilhelm Hauff 

Regizor artistic: Todor Valov (Bulgaria)

Scenografie: Natalia Gocheva (Bulgaria)

Dramatizarea: Darko Kovachovsky (Bulgaria)

Muzica: Mirchev Plamen (Bulgaria)

Distrbuția: Iulian Costea, Mădălin Costea, Ramona Benchea Mincu, Irina Melnic, Teodora Popa, Viorica Boda.

Construcție păpuși: Masters of puppets Sofia - Bulgaria

Realizare costume: Mirela Tămășan 

Lumini: Ovidiu Tămășan

Sunet: Florin Andrea

Mașiniști: Florin Badiu, Gheorghe Hațegan

 

Manager: Ioana Bogățan

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686