Items filtered by date: Wednesday, 11 October 2023 - Like - stiri Alba Iulia

Joi, 12.10.2023, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Grupul Skepsis vă invită la Ceremonia de Deschidere și primele spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Tineret APOLLO, ediția a IX-a !

Festivalului Internațional de Teatru de Tineret Apollo îi așteaptă pe toți iubitorii de frumos Joi, 12.10.2023, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la Ceremonia de Deschidere și primele spectacole care marchează debutul celei de-a IX-a ediții a unui eveniment cultural emblematic pentru Alba Iulia!

După mesajele de bun venit din partea reprezentanților organizatorilor și reprezentanților partenerilor, trupa DAMBLA (Palatul Copiilor Alba), coordonată de prof. Ana Cioară, va prezenta un scurt spectacol intitulat ”Masquerade” – în care muzica și mișcarea scenică vor spune mai multe decât cuvintele despre povestea personajelor.

Ceremonia de Deschidere va continua apoi cu spectacolul ”Requiem” prezentat de SKEPSIS STUDIO, trupă alcătuită din elevii care urmează cursurile de formare în arta actorului în cadrul Grupului Skepsis - un spectacol deosebit, în care se abordează o temă sensibilă și de actualitate: urmările războiului și efectele sale distructive asupra sufletului individului.

Seara va continua cu prezentarea spectacolului ”Ăștia sunt Balcanii”, un spectacol de teatru contemporan, conceput în cadrul microstagiunii teatrale, intitulată „Teatru în Inima Cetății”, parte integrantă a proiectului „C.R.E.A.T.E!”. Se propun trei episoade diferite care amintesc de istoria recentă și care surprind caracteristici specifice ale acestei atât de frământate regiuni.

Ultimul spectacol al serii ”Caut un job” va începe la ora 21.00, fiind prezentat de către  Elena Ivanca, actriță cunoscută a Teatrului Național Cluj Napoca, care se numără printre invitații speciali ai festivalului.

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru APOLLO se desfășoară la Alba Iulia în perioada 12-16 octombrie, reunind 105 artiști, 11 trupe și companii de teatru din 7 țări : Argentina, Spania, Italia, Germania, Polonia, Ucraina și România. Festivalul este dedicat tututor celor tineri la inimă, oferind publicului șansa de a urmări spectacole diverse ca și concept, gen și abordare.

            Accesul spectatorilor este liber la toate evenimentele din program, cu exepția activităților dedicate exclusiv artiștilor participanți, în limita capacității spațiilor de prezentare.

            În afara spectacolelor de teatru, festivalul propune publicului și câteva evenimente inedite :

-          proiecții de filem de scurt metraj

-          conferinața susținută de Prof. Cristian Stamatoiu (UAT Târgul Mureș) pe tema ”Geografii teatrale pe firul istoriei și al apei: Tamisa la Londra în vremea lui Shakespeare”.

-          Expoziția Internațională de Artă ”Femeia: Demon sau Om”, care are ca temă arhetipurile feminine în societatea patriarhală, având ca și Curator pe Anca Sas (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia) – expoziția include lucrări originale selectate din arhiva fundației și este prezentată în cadrul festivalului de către Fundația ”Inter-Art” Aiud ca și contribuție la susținerea și diversificarea programului propus.

 

Mai multe instituţii, organizaţii sprijină şi anul acesta implementarea proiectului Apollo – Festival Internaţional de Teatru de Tineret, ediţia a IX-a:   Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Consiliul Județean Alba; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud.

 

Începând din anul 2023, evenimentul este susținut și co-finanțat prin proiectul cultural internațional LOCUS  – Sinergii Culturale Urbane Locale, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă, în cadrul căruia Asociația grupul Skepsis are statutul de Partener. Opiniile și perspectivele exprimate aparțin în întregime autorilor și nu reflectă în mod necesar cele ale Uniunii Europene sau EACEA. Uniunea Europeană sau autoritatea responsabilă pentru grant nu sunt responsabile pentru acestea.

 

Read more...

Alba Chess 2023: Noi concursuri de calificare în şcoli din Teiuş, Alba Iulia şi Sebeş

  • Published in Sport

Seria concursurilor de calificare pentru etapa zonală a Festivalului “Alba Chess 2023”, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, a continuat cu turnee desfăşurate la Teiuş, Alba Iulia şi Sebeş. Alături de micii şahişti, majoritatra aflaţi la prima participare într-o competiţie de şah, s-au aflat mai mulţi şahişti consacraţi din judeţul Alba, dornici să transmit mai departe pasiunea lor pentru sportul minţii.  

Organizatorul concursului şcolar de la Liceul Teoretic Teiuş a fost maestrul FIDE Adrian Sechereş, cel mai jun şahist teiuşan din toate timpurile, multiplu medaliat la campionatele naţionale de juniori şi care în present este antrenor la CSS 1 Timişoara şi coordonator al secţiei de şah al CS Universitatea de Vest Timişoara, club care activeaza în Superliga Naţională pe echipe. Alături de el s-a aflat permanent şi preotul Petru Lascu, care este de asemenea un promotor cunoscut al şahului în Teiuş, în organizarea competiţiei fiind de asemenea implicaţi directorul liceului, Gabriela Lascu, şi profesorul Ştefan Hazi.

Dintre cei 18 elevi prezenţi la startul turneului, au obţinut calificarea pentru faza zonală Flavius Boancă, Robert Andrei Achim şi Ioan Cristian Petri.

Maestrul internaţional albaiulian Mihnea Costachi s-a aflat şi el în mijlocul elevilor, de data aceasta La Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, acolo unde 31 de elevi şi disputat primele 3 locuri, care asigură calificarea în faza următoare a competiţiei. După cum remarca Mihnea „Nivelul competiţiei a fost unul ridicat, majoritatea elevilor având cunoştinte de bază bune. Am apreciat faptul că mulţi participanţi care nu s-au calificat în meciurile decisive pentru podium, au rămas să asiste la partidele din play off care au stabilit ierarhia finală.”. Podiumul a fost ocupat de Andreas Dreghiciu, Alex Dodiţoiu şi Tudor Dreghici, care au obţinut calificarea pentru etapa zonală. Organizarea turneului s-a realizat şi cu sprijinul unor cadre didactice, dintre care amintim pe doamnele profesoare Speranţa Opruţa (director adjunct), Viorica Nuţu şi Maria Magdalena Kocsis.

La Sebeş coordonarea organizării turneului de calificare de la Şcoala gimnazială nr.2 a fost realizată de candidatul de maestru cugirean Ovidiu Crăciun, component al echipei României de rezolvări de probleme de şah, şi Ianis Tarciuc, unul dintre cei mai buni tineri jucători de şah din judeţul Alba, fost elev al şcolii, din partea şcolii coordonatorul competiţiei fiind profesorul Cătălin Marc, sprijinit de colegele sale Mariana Iulia Iftimie-Păulescu (director), Valentina Braşoveanu, Georgiana Alexandra Neghiu, Alexandra Ioana Boda-Olar, Eugenia Cibu, Maria Bumbu, Maria Gătea, Roxana Drumea, Laura Stănilă, Monica Cotea,  Mihaela Călinoiu și Anamaria Petrașcu.  Dintre cei 27 de elevi înscrişi în competiţie, Ionuț Alexandru Goția, Luca Olar şi Alexandru Moga au obţinut calificarea în faza zonală. „Am remarcat foarte mulţi elevi talentaţi, unii chiar din clasele foarte mici, ceea ce este dătător de speranţe. Chiar dacă în ultimii ani în Sebeş nu a existat o activitate şahistă la nivel de copii şi juniori, având în vedere potenţialul economic al oraşului, dar mai ales pasiunea cu care unii elevi au luptat astăzi, s-ar putea ca în anii următori lucrurile să se schimbe.” a declarat la finalul turneului Ovidiu Crăciun.

Festivalul şahist şcolar “Alba Chess 2023”, la care participă elevi din clasele 0-4, continuă şi în zilele următoare, fiind programate mai multe turnee de calificare în care concurenţii vor avea ocazia să cunoască şi alţi şahişti din judeţul Alba care susţin organizarea competiţiilor, unii dintre ei fiind la rândul lor elevi, dar în clase mai mari. Şcolile care nu au solicitat încă participarea pot să transmită formularele de înscriere pe adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , cu condiţia ca etapa pe şcoală să fie organizată cel târziu in data de 13 octombrie. Organizatorii oferă sprijin logistic pentru şcolile care nu deţin suficiente seturi de şah şi cadre didactice cu experienţă în organizarea unor competiţii de şah.

 

Read more...

Împreună din prima zi” - Investiție de 1,5 milioane de euro, pentru dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație a 16 unități medicale

Investiția asigură dotarea a încă 16 unități medicale cu aparatură medicală modernă care permite îngrijirea adecvată a nou-născuților

 

București, 11 octombrie 2023: Organizația Salvați Copiii România şi Fundaţia OMV Petrom dau startul ediţiei a doua a programului „Împreună din prima zi”, prin dotarea a încă 16 unități medicale: secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală și obstetrică-ginecologie din 12 județe ale țării. Investiția de 1,5 milioane de euro va include dotarea cu echipamente medicale performante de monitorizare a stării de sănătate a                           nou-născuților. Astfel, numărul total al spitalelor dotate prin programul “Împreună din prima zi” se ridică la 60, iar investiția totală este de 2,5 milioane de euro.

 

Unitățile medicale vor fi dotate cu aparatură medicală de ultimă generație de monitorizare și menținere a stării de sănătate a nou-născuților, de exemplu: ecocardiograf, electroencefalograf, ventilator, bancă de lapte. Astfel, nou-născuții cu probleme majore vor putea primi îngrijire adecvată, fără a se pierde timp vital prin căutarea unor soluții de transfer la spitalele care au aparatura necesară.

 

“Sistemul de sănătate din România rămâne unul cu multiple vulnerabilități și necesită atenție și implicarea atât a autorităților, cât și a societății civile. Astăzi, diferența dintre viață și o moarte o face calitatea aparaturii medicale, dar și disponibilitatea ei: în multe cazuri unde spitalul nu este dotat corespunzător, timpul pierdut pentru a căuta soluții de transfer într-un centru medical care să aibă un ventilator de suport respirator, de exemplu, se poate transforma într-o dramă pentru familie”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Primul proiect al Fundației OMV Petrom <<Împreună din prima zi>> are rezultate concrete pentru cele 45 de secții de neonatologie și maternități, care au fost dotate cu peste 170 de echipamente medicale performante. România se confruntă cu o incapacitate mare de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală, de aceea, prin aceste dotări, Fundația OMV Petrom își continuă misiunea de a susține reducerea mortalității infantile” a declarat Amalia Fodor, Director Executiv Fundaţia OMV Petrom.

 

Context:

Nașterea în România rămâne discriminatorie, atâta vreme cât un prematur născut într-o maternitate dotată cu aparatură medicală modernă supraviețuiește și ajunge astfel la prima aniversare, în vreme ce un prematur care are ghinionul de a veni pe lume într-o maternitate fără aparatură medicală sau cu aparatură medicală neperformantă și învechită are o șansă la viață mult diminuată. De aceea, din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.300 de echipamente vitale, investind peste 8.900.000 de euro. Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la

 

 

creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Date statistice:

Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2021, România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat. Astfel, în 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalității infantile de 5,6 la mia de copii născuți vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalității infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuți vii. La polul opus, cea mai mica rată a mortalității infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuți vii. De asemenea, potrivit datelor finale ale INS, în anul 2021, rata mortalității infantile în România a arătat discrepanțele majore între județele țării. Astfel, primele trei poziții în top sunt ocupate de Tulcea (o rată a mortalității infantile de 11,1 la mia de copii născuți vii), Sălaj (8,9 la mie) și Neamț (8,2 la mie), în vreme ce în București, unde sunt cele mai multe maternități de gradul 3, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mia de copii născuți vii.

 

 

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate.www.fundatiaomvpetrom.ro

 

Despre Salvați Copiii România

De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la 5 supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

Contact Media:

Ștefania Mircea| Coordonator program | Salvați Copiii România

E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , tel. 0745375148

 

 

 

Anexă: Lista spitalelor care vor fi dotate prin programul "Împreună din prima zi"

  1. 1.       Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Secția Clinică Cardiologie III Copii (Mureș), unicul furnizor de servicii spitalicești de chirurgie cardiovasculară pentru copii, va fi dotat cu un ecocardiograf, care va permite monitorizarea complexă a cazurilor.
  2. 2.       Spitalul Orășenesc General Bolintin Vale (Giurgiu), care deservește o populație de circa 90 de mii locuitori, va fi dotat cu un echipamente specifice unei secții de terapie intensivă.
  3. 3.       Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu (Giurgiu), care îngrijește copiii prematuri cu o patologie neonatală complexă va fi dotat cu echipamente pentru susținerea funcției respiratorii a copiilor prematuri sau cu probleme respiratorii și o monitorizare a funcțiilor vitale.
  4. 4.       Compartimentul de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Oltenița (Călărași), unde sunt îngrijiți anual aproximativ 400 de nou-născuți, va fi echipat cu echipamente medicale performante astfel încât medicii să poată monitoriza creșterea și dezvoltarea nou-născutului.
  5. 5.       Secția de neonatologie a maternității Spitalului Județean de Urgență Bacău (Bacău), care a oferit îngrijiri medicale unui număr de aproximativ 17.000 de nou-născuți în ultimii cinci ani, dintre care peste 1.700 de prematuri, va primi un sistem de monitorizare cerebrală video-electroencefalografică și un echipament neonatal de electroencefalografie de amplitudine integrată. Totodată, va fi dotat și punctul dietetic cu: mașină de spălat, aparat de dezinfectat biberoane și pompe de muls.
  6. 6.       Spitalul Municipal Toplița (Harghita), care îngrijește în medie 140 de nou-născuți, dintre care 25 de prematuri, va beneficia de resuscitator și echipamente specifice pentru monitorizarea și susținerea funcției respiratorii a nou-născuților.
  7. 7.       În cadrul Spitalului Clinic Filantropia (București) vom crea o bancă de lapte și va fi amenajat un spațiu adecvat pentru prepararea și stocarea în bune condiții a alimentației materne, care va fi dotat cu: pompe electrice, recipiente de colectare, frigidere medicale, congelatoare, pasteurizator, hotă cu flux laminar, analizor de lapte, un aparat de încălzire a laptelui, computer, mobilier.
  8. 8.       Secția de terapie intensivă neonatală a Spitalului Județean de Urgență Slobozia (Ialomița), unica din acest județ, va fi modernizată și dotată cu echipamente medicale și cu posturi complete pentru prematuri și nou-născuți la termen cu patologie asociată, precum și cu un sistem de telemedicină.
  9. 9.       Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu (Gorj), care a îngrijit în anul 2022 981 de nou-născuți, dintre care 80 prematuri, va fi echipată cu un ecograf portabil.
  10. 10.   Compartimentul de terapie intensivă al Spitalului Municipal de Urgență Roman (Neamț), care îngrijește anual peste 1.000 de nou-născuți, va primi va primi echipamente pentru reanimarea și monitorizarea nou-născuților.
  11. 11.   Maternitatea Spitalului Orășenesc “Sf. Dimitrie” Târgu Neamț (Neamț), care îngrijește anual în jur de 500-600 de nou-născuți, va primi echipamente şi mobilier specific spitalicesc.
  12. 12.   Spitalul de Pediatrie Ploiești (Prahova),care deservește o populație de 700.000 de locuitori, dintre care 250.000 sunt copii, va primi echipamente destinate transportului și monitorizării nou-născuților.
  13. 13.   Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” (Prahova), care îngrijește anual peste 4.000 de nou-născuți, dintre care 400 de prematuri, va fi echipată cu un aparat de radiologie.

 

 

 

  1. 14.   Spitalul Județean de Urgență Suceava (Suceava), care a oferit îngrijire pentru 3.746 de nou-născuți în anul 2021, cu 25 de nașteri înregistrate la mame cu vârsta sub 15 ani și 317 nașteri premature, va fi dotat cu un aparat de ultrasunete pentru neonatologie și un dispozitiv de terapie respiratorie CPAP.
  2. 15.    Compartimentul de neonatologie al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc (Suceava), situat la o distanță de aproximativ 78 km de Spitalul Județean Suceava, va fi echipat cu echipamente şi mobilier medical, astfel încât nou-născuții îngrijiți în secție să poată beneficia de confort și îngrijiri medicale de cea mai bună calitate.
  3. 16.   Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Alexandria (Teleorman), în care sunt îngrijiți anual în jur de 1.200 de nou-născuți, va fi dotată cu echipamente medicale.

 

Read more...

1400 de educatoare și învățătoare s-au alăturat proiectului ROZALBASTRU, de educație timpurie fără stereotipuri

De ce roz ar fi culoarea fetelor și albastru culoarea băieților? ROZALBASTRU este proiectul care își propune să pună sub semnul întrebării stereotipurile de gen la care sunt expuși copiii încă din ciclul preșcolar și cel primar.

 

Asociațiile Cu Alte Cuvinte și OvidiuRO au promovat bune practici pentru o educație fără stereotipuri, alături de specialiști din Franța și România - în cadrul a patru întâlniri online desfășurate la începutul lunii octombrie.

 

Toți copiii, indiferent de sexul lor, au dreptul universal să își atingă potențialul și au nevoie de o educație egalitară “, este mesajul proiectului ROZALBASTRU pentru toți adulții din România.



Proiectul ROZALBASTRU a adus împreună 1400 de cadre didactice, parte din rețeaua Asociației OvidiuRO, și trei experți din Franța și România care au discutat despre necesitatea unei educații care să promoveze egalitatea de gen încă de la grădiniță.

„Articolul 29 din Convenția Internațională privind drepturile copilului prevede că educația trebuie să fie orientată spre dezvoltarea personalității, a talentelor și a potențialului copilului. O educație egalitară este, așadar, un drept de bază al copilului, indiferent dacă este fată sau băiat. Dar, de foarte multe ori, continuăm să educăm diferit fetele și băieții. În consecință, asta va produce o educație care va atribui copilului, în funcție de sexul său, anumite preferințe, temperament sau aptitudini, iar acest lucru nu se bazează pe propria personalitate a copilului.“ - Bénédicte Fiquet, manager de proiect de gen la asociația Adéquations

 

„Dacă diferențele dintre fete și băieți sunt inițial o realitate neurobiologică, prejudecățile, reprezentările și stereotipurile consolidează construcția cerebrală și comportamentele sociale ulterioare. Pentru a-și atinge potențialul, copiii trebuie să exploreze, să trăiască tot felul de experiențe, sub privirea binevoitoare a unui adult, care nu îi judecă și nu îi discriminează în funcție de gen. Acest sprijin permite copilului să aibă o multitudine de alegeri, să își lase deschise posibilitățile de devenire.“ - Andrew Matiasko, educator în mediul preșcolar din Franța

 


„Pentru a-i sensibiliza pe copii la stereotipurile de gen putem folosi poveștile sau textele tradiționale, care sunt adeseori prăfuite, pline de arhaisme, ca să provocăm discuții ce dezvoltă gândirea critică – discuții despre rolurile și relațiile dintre fete și băieți, despre schimbările de astăzi, despre gradul în care copiii se regăsesc în situațiile descrise etc.

La fel de important este însă și să oferim alternative. Pe lângă aceste povești, trebuie să aducem literatură contemporană pentru copii, care ne lasă mult mai mult să ne jucăm: de la Pippi Șosețica la Florin Bican.“ - Laura Grunberg, sociologă și expertă în problematica de gen


Întâlnirile online cu specialiștii din domeniul educației timpurii vor fi completate de resurse utile, precum cărți pentru copii și ghiduri pedagogice, pentru a stimula copiii să gândească critic și să-și dezvolte inteligența emoțională.

 

Detalii aici: https://www.cualtecuvinte.com/rozalbastru

 

Proiectul ROZALBASTRU este desfășurat de Asociația Cu Alte Cuvinte, în parteneriat cu Asociația OvidiuRO, și este implementat cu sprijinul Ambasadei Franței și al Institutului Francez din România.

_________________________________________________________________________

 

Informații suplimentare la www.cualtecuvinte.com, telefonic: 0747 153 118 sau pe e-mail la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686