Items filtered by date: Monday, 25 January 2021 - Like - stiri Alba Iulia

Un adolescent și-a dat tatăl pe mâna FBI-ului după violențele de la Capitoliu

Un adolescent de 18 ani din Texas a informat FBI-ul cu privire la faptul că tatăl său a participat la violențele de la Capitoliu. Tânărul nu regretă faptul că și-a dat tatăl pe mâna agenților federali și spune că ar face-o din nou.

Jackson Reffitt a declarat pentru New York Post acționat din datorie morală. Tatăl său Guy Reffitt a fost reținut după implicarea sa în violențele de la Capitoliu, în ziua în care senatorii americani validau victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA.

„Așa mi-a dictat conștiința morală, să fac ceea ce mi-ar pune la adăpost familia, dar și pe tataăl meu. Aș face-o din nou”, a declarat adolescentul.

Guy Reffitt și-ar fi amenințat copii că „dacă mă veți da pe mâna oamenilor legii și știți ce li se întâmplă trrădătorilor: sunt împușcați”.

Fiul său a declarat că în ciuda amenințării, nu crede că tatăl său va acționa astfel. Jackson spune că tatăl său face parte dintr-o grupare de extremă dreapta, iar în ultimii ani a îbrățișat tot mai multe idealuri extremiste.

Guy Reffitt, în vârstă de 48 de ani, era „vânat” de agenții federali, după ce imagini cu el în timpul insurecției de la Capitoliu au apărut pe Youtube și Fox News, în ziua violențelor.

Eforturile neîncetate ale președintelui american Donald Trump de a inversa rezultatele alegerilor din 2020 au luat o turnură violentă, pe 6 ianuarie, când mii de susţinători ai republicanului au luat cu asalt Capitol Hill, când Congresul a fost convocat pentru a valida victoria prezidențială a lui Joe Biden.

O femeie a fost împușcată mortal, în urma violenţelor care au izbucnit după ce protestatarii pro-Trump au intrat în Capitoliu, lăsând haos în urma lor.

Un grup de manifestanți – dintre care mulți fluturau steaguri „Trump 2020” și purtau tricouri și pălării cu sloganul „Make America Great Again” – a intrat în holul de la etajul al doilea al clădirii, chiar în fața camerei Senatului. ale cărei uși erau păzite de forţele de ordine.

Mulţimea furioasă a reușit să treacă de oamenii legii și să intre în camera Senatului, unde cu doar câteva minute în urmă, senatorii numărau voturile. Potrivit The Guardian, unul dintre manifestanţi a fost văzut urcând la pupitru și strigând: „Trump a câștigat aceste alegeri”.

Protestatarii au străbătut nestingheriţi holurile, unii chiar intrând și vandalizând birourile folosite de președintele Camerei Nancy Pelosi și de alți parlamentari. Dar oficialii fuseseră deja evacuați.

La patru ore după această „invazie”, oficialii au anunțat că manifestanții au fost scoși din clădire și că Capitoliul era în siguranță. Senatorii s-au întors pentru a valida victoria lui Joe Biden.

Aproape 90 de persoane au fost inculpate – dintre care cel puţin cinci cu privire la ”conspiraţie” – cu privire la violenţele de la Capitoliu, soldate cu cinci morţi, între care un poliţist din cadrul Poliţiei Capitoliului.

 

magnanews.ro/actualitate

 

 

 

Read more...

Cîțu: O decizie fermă privind redeschiderea școlilor o vom lua pe 2 februarie

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că „o decizie fermă” privind redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie, în această perioadă urmărindu-se evoluția pandemiei.

„Vrem, ca toată lumea, să fie deschise şcolile şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condițiile şi apoi să punem presiune pe sistemul medical”, a mai declarat premierul.

Majoritatea școlilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, a anunțat, în 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis.

În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile se redeschid fizic, în localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale, precum și copiii de grădiniță. Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?
Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori
Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori
Scenariul roșu – rată de infectare peste 3
Ce ar urma să se întâmple din 8 februarie?
În localitățile din scenariul verde – toate școlile se redeschid fizic.
În localitățile din scenariul galben – vor merge fizic la ore copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, adică din clasele a VIII-a și a XII-a. Ceilalți vor face în continuare ore online.
În localitățile din scenariul roșu – vor merge o vreme la cursuri copiii de grădiniță și cei din ciclul primar, iar ceilalți fac ore online.
Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează și se închid toate școlile.

 

 

 

 

Read more...

Peste 842.000 de români s-au înscris online pentru vaccinare

Peste 842.000 de români s-au înscris pe platforma de vaccin anti-COVID în ultimele 10 zile, anunță autoritățile. Dintre acestea, peste 340.000 sunt adulți de peste 65 de ani, peste 300.000 angajați din domenii esențiale și aproape 190.000 persoane cu afecțiuni cronice.

Datele sunt valabile pentru perioada 15-24 ianuarie și se încadrează în a doua etapă de vaccinare împotriva coronavirusului.

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
– individual direct în platformă – 329.984 de persoane
– prin intermediul medicilor – 152.774 de persoane
– telefonic, prin Call Center – 96.802 de persoane
– prin intermediul angajatorului – 262.740 de persoane din domenii esențiale

Anca Apostol

magnanews.ro/actualitate

 

 

 

Read more...

Remedii simple și rapide pentru a inhiba pofta de mâncare

Creșterea în greutate poate fi generată în multe situații de o exacerbare a poftei de mâncare, așa că îți propun o serie de sfaturi și rețete la îndemână, pentru a putea să faci față acestui simptom, scrie Doc.ro.

Un bun supresor al poftei de mâncare este de exemplu, para. Consumate cu aproximativ 15 minute înainte de prânz sau de cină, perele inhibă pofta, datorită combinației dintre fibre și fructoză, care ajută la instalarea mai rapidă a senzației de sațietate.

Alți inhibitori valoroși naturali ai apetitului sunt scorțișoara, salata verde, fructele roșii (zmeură, coacăze, goji, merișoare), ouăle fierte tari, ardeiul roșu și somonul.

Remedii pentru inhibarea apetitului crescut

1. Un remediu excelent care poate fi ușor pregătit acasă pentru a inhiba pofta de mâncare este sucul de mere și pere îmbogățit cu fibre.
Merele, perele și ovăzul sunt bogate în fibre, care vor petrece mai mult timp în stomac până vor fi digerate. Când ajung în intestin, îmbunătățesc funcționarea tranzitului intestinal, facilitând eliminarea conținutului și combaterea balonării.

Iată care sunt ingredientele:

1 măr cu coajă,
1 pară cu coajă,
1 lingură de fulgi de ovăz
1/2 cană de apă plată sau carbogazoasă.

Se introduc fructele tăiate în bucăți într-un blender împreună cu apa și, după ce se mixează, se adaugă 1 lingură de fulgi de ovăz. Amestecul are un gust foarte plăcut și nu necesită îndulcire. Acest suc ar trebui să fie băut, de preferință, între micul dejun și prânz.

2. Un alt inhibitor eficient al apetitului, tot natural, este sucul de mere și avocado, deoarece conține substanțe care inhibă foamea excesivă.

Ingrediente:
1 măr mic
1 avocado mic
1 cană cu apă plată.

Se introduc ingredientele tăiate felii într-un blender și se mixează până se obține un amestec omogen. Se bea un pahar de suc cu 30 de minute înainte de masa de seară.

Remedii homeopate pentru scăderea poftei de mâncare

O opțiune de luat în calcul când vine vorba de reducerea poftei de mâncare excesive sunt și inhibitorii homeopatici. Aceștia suprimă centrii hipotalamici ai foamei și pot fi utilizați sub îndrumarea unui homeopat. Iată câteva exemple de astfel de remedii:

  • Calcarea carbonica este un remediu homeopat pentru persoanele cu aspect flasc, față rotundă, moale, ten palid, care se îngrașă ușor, sunt bolnăvicioase și veșnic lipsite de vlagă.
  • Antimonium crudum se administrează persoanelor supraponderale, mai tinere, cu aspect de moliciune, un orar de mese dezorganizat, care mănâncă mult și des și suferă de indigestii.
  • Capsicum este remediul homeopat pentru slăbire în cazul pacienților obezi, cu obraji roșii, și depresivi.
  • Ferrum mettalicum poate fi un remediu potrivit pentru persoanele supraponderale, dar care suferă de anemie.
  • Graphites reprezintă un remediu homeopat potrivit pentru persoanele supraponderale mai lente, care au dificultăți de concentrare și prezintă probleme dermatologice (eczeme, dermatite, urticarie, herpes, psoriazis). În afară de accelerarea metabolismului și inhibarea poftei de mâncare, graphites este un remediu util și pentru afecțiunile gastrice și duodenale, calmate în general de ingerarea de alimente.

În magazinele naturiste există, de asemenea, inhibitori ai apetitului pe bază de plante, cum ar fi extract de cartof, ceai verde sau extract de Garcinia cambogia.

Conduita alimentară pentru persoanele cu poftă de mâncare prea mare

Pentru a reduce pofta de mâncare nu trebuie să sari peste mese, ci să optezi pentru alimente bogate în fibre. De asemenea, trebuie să bei multă apă. Femeile cu ovare polichistice se confruntă nu de puține ori cu o poftă de mâncare exagerată. Anumite atitudini și practici pot fi de folos în reducerea poftei de mâncare:

1. Ia mese mai mici, la fiecare 3 ore

Pentru a preveni senzația de foame și pentru a contribui la reducerea cantității de alimente consumate la masa următoare, e bine să mănânci porții mai mici¹ și mai dese. Atunci când mănânci rar, îți este extrem de foame și tendința este de a mânca mai mult decât ar fi necesar.

2. Consumă multe fibre

Fibrele sunt prezente în principal în fructe, legume și cereale integrale. Acestea umplu stomacul și prelungesc senzația de sațietate² după mese. Strategia pentru a crește aportul de fibre este de a consuma orez brun, pâine integrală și paste integrale, precum și semințe cum ar fi cele de chia sau de in, pe care le poți pune în sucuri sau în iaurt simplu.

3. Mănâncă puțin înainte de culcare

În general, dacă vrei să slăbești, nu este bine să mănânci cu câteva ore înainte de a adormi, însă există persoane pe care foamea le trezește din somn sau nu le lasă să adoarmă. În acest caz, o cină luată prea devreme nu reprezintă o soluție și se recomandă o mică gustare înainte de culcare: de exemplu, un ceai cald de mușețel cu lămâie și o felie subțire de pâine de secară prăjită, deoarece ceaiul calmează și pregătește organismul pentru somn, iar pâinea prăjită oferă sațietate, prevenind pofta de mâncare peste noapte.

4. Pune accentul pe grăsimile bune

În alimentație nu trebuie evitată orice fel de grăsime, deoarece lipsa de grăsimi din farfurie crește senzația de foame. Astfel, ar trebui să consumi grăsimi bune - pește, ulei de măsline, avocado, alune și nuci, care furnizează multă energie organismului, previn bolile cardiovasculare și îmbunătățesc memoria. Evită, însă, grăsimile animale și pe cele trans.

5. Hidratează-te suficient

Uneori, când simți că ți-e extrem de foame, e posibil ca pur și simplu să fii deshidratat. Semnele de deshidratare pe care le dă organismul sunt similare cu cele de foame. E bine, deci, să te asiguri că bei zilnic suficientă apă și ceaiuri de plante neîndulcite, deoarece nu doar că îmbunătățesc funcționarea corpului și dau strălucire pielii, ci ajută și la prevenirea poftei de mâncare excesive. 

6. Caută să ai un somn odihnitor

În timpul somnului, organismul elimină toxinele și produce hormoni esențiali pentru echilibrul organismului. Fără somn, corpul va avea nevoie de mai multă hrană pentru energie și pentru a-și satisface nevoia de a rămâne în alertă, deci este ceva obișnuit ca persoanele cu insomnie să se ridice din pat și să mănânce câte ceva în toiul nopții.

7. Consumă zilnic alimentele care inhibă pofta de mâncare

După cum am spus deja, anumite alimente sunt utile pentru a ține foamea în frâu: perele, piperul, fasolea verde și fasolea uscată, ouăle fierte, scorțișoara și ceaiurile călduțe. Acestea ar trebui consumate zilnic pentru a se obține o reducere a apetitului.

Doc.ro

 

 

 

 

Read more...

A fost extins codul galben de vreme rea în aproape toată țara

Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme rea, valabil în intervalul 25 ianuarie 2021, ora 10 – 25 ianuarie, ora 19, scrie Evz.

În intervalul menționat, la munte, în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55 – 65 km/h și izolat 70 km/h.
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80 – 100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.

În acest interval unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h se vor semnala și în restul teritoriului.

 

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686