Items filtered by date: Tuesday, 04 April 2023 - Like - stiri Alba Iulia

Românii trebuie să economisească și să rămână prudenți. Nu sunt premisele unei recesiuni. Arătăm ca o societate sănătoasă, cu economie stabilă” (Bogdan Neacșu, Președinte ARB și CEC Bank)

În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

Rezultatul acestor interviuri sunt 12 podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României. Regăsiți în citatele și linkurile video de mai jos fragmente din primele patru interviuri.

 

Invitații din prima serie de podcasturi vorbesc despre:

  • De ce este bine să economisim și să fim prudenți în această perioadă?
  • De ce trebuie să mergem la bancă precum la medicul de familie și din ce motiv creditarea responsabilă nu este doar în sarcina băncilor, ci și a consumatorilor?
  • Cum va arăta bankingul viitorului și datorită cărui fapt inteligența artificială nu poate înlocui sucursalele și agențiile bancare?

 

EDUCAȚIA FINANCIARĂ ARATĂ DIRECȚIA UNUI POPOR

 

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB, în dialog cu Dan Popa, senior editor Hotnews.ro: „Educația financiară este atât de importantă, încât poate da direcția unui popor în a fi sărac sau bogat, în condițiile în care serviciile financiare au o cotă extrem de importantă în economie. Cu toate acestea, educația financiară nu poate fi impusă consumatorilor. Aceștia trebuie să fie informați cu privire la costurile unui produs financiar. Nu au nevoie să știe cum se calculează ROBOR-ul și IRCC-ul sau cum funcționează și ce reprezintă indicatorii macroeconomici.

În ceea ce privește modul în care băncile se raportează la consumatorii de servicii financiare, cred că instituțiile bancare ar putea avea o strategie comună. Funcționarii bancari care vând produse financiare consumatorilor pot fi și interfața pentru problemele care apar pe parcursul derulării unui contract. Băncile au un sistem destul de centralizat al reclamațiilor: acestea sunt primite de cei care  plasează produse financiare, dar sunt trimise mai departe spre rezolvare în centrala băncii. Mecanismul poate fi regândit în ideea în care băncile să ofere mai multă libertate și flexibilitate angajatului care vinde produse și poate păstra o relație mult mai apropiată cu clienții băncii. Acești angajați pot primi și un mandat mai larg pentru a putea să se implice în rezolvarea problemelor consumatorilor. Acest lucru se întâmplă în mediul rural, de exemplu. Acolo, angajatul băncii are o relație mai personală cu consumatorul.”

 

PRUDENȚĂ ȘI ECONOMISIRE. SOCIETATE SĂNĂTOASĂ, ECONOMIE STABILĂ

Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor și al CEC Bank, în dialog cu Emilia Olescu, redactor-șef al Ziarului Bursa: Cel mai important lucru pe care îl pot face consumatorii într-o perioadă dominată de crize energetice, războaie, crize sanitare și inflație ridicată este să fie prudenți în toate deciziile pe care le iau. De felulîn care ne investim propriii bani, economisim, luăm decizii în business-urile noastre, depinde liniștea noastră financiară de mai târziu.

Recomand oamenilor să economisească! Chiar și acum populația economisește într-un ritm semnificativ, nu la fel de mare ca în 2020-2021, dar arătăm ca o societate sănătoasă, care înțelege momentul în care se află, chiar dacă resimte tot felul de perturbații la nivel macroeconomic, politic, și geopolitic. Din moment ce românii economisesc, putem spune că ne-am însușit și calitatea de a fi prudenți și trebuie să manifestăm în continuare acest comportament. Important este că nu suntem într-o recesiune, chiar dacă avem crize suprapuse. Premisele arată că este puțin probabil să ajungem acolo și să ne menținem drept o economie stabilă. Dar există și cealaltă variantă, în care lucrurile pot să escaladeze. Războiul din Ucraina nu știm cum va evolua. Dar în sistemul bancar luăm în calcul tot felul de scenarii, inclusiv pe cele ipotetice pentru a fi pregătiți să facem față tuturor cererilor populației, fie că este vorba de lichidități, operațiuni și alte servicii care să le dea oamenilor confortul că banii lor sunt în siguranță și pot dispune de ei în orice moment.

 

BANCA ESTE „MEDICUL” CARE POATE TRATA NELINIȘTEA FINANCIARĂ

 

Roxana Hidan, vicepreședinte OTP Bank, în dialog cu Norel Moise, redactor-șef Piața Financiară : Educația financiară pornește din front-office, dar acest lucru nu trebuie să existe doar la începutul relației dintre bancă și consumator, ci pe toată durata ei.

Așteptările pe care le avem de la clienții noștri este să aibă maturitatea necesară și să vină către bancă în momentul în care au probleme. Noi ar trebui să fim, dacă vreți, medicul de familie la care să apeleze clienții noștri, la primul simptom de neliniște financiară. Primul apel ar trebui să fie către bancă și către omul din front-office care să fie bine-pregătit și să știe cum să-l îndrume sau să ceară ajutor, la rândul lui.

Pe de altă parte, conceptul de creditare responsabilă nu trebuie să fie atribuit doar băncilor. Creditarea responsabilă ar trebui să fie în primul rând a celui care trebuie să dea banii înapoi la sfârșitul zilei. Eu pot să fac tot ce este omenește, să-i pun la dispoziție toate informațiile necesare, să nu ascund costuri, să nu ascund clauze, ci să-l ajut - în această etapă de cunoaștere - dar la sfârșitul zilei responsabilitatea deciziei îi revine celui care își dorește să achiziționeze un bun pe credit. Creditarea responsabilă din partea băncii vine din a înțelege care este nivelul de sănătate financiară a clientului și care este nevoia din spatele solicitării.

VITEZA VA TRANSFORMA RADICAL SISTEMUL BANCAR

 

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank, în dialog cu Cristian Pavel, redactor-șef Legal Magazin: Sistemul bancar se va transforma radical în următorii ani. Mă aștept să văd decizii asistate de Inteligența Artificială, o utilizare mai mare a biometriei care va ajuta la identificarea viitorilor clienți și automatizări care să crească viteza operațiunilor financiare. Recent m-a întrebat un coleg în cât timp ajunge o plată în străinătate. Când i-am spus că poate dura câteva ore și-a amintit că acum zece ani dura trei zile. Deci, vom asista la o creștere a vitezei, în continuare. Odată cu mutarea sistemului bancar în zona tehnologiei, vor crește investițiile în securitatea cibernetică și vor apărea noi probleme de rezolvat. Banca, probabil, nu va fi atât de vizibilă precum este astăzi, pentru că se va integra în viața de zi cu zi a oamenilor. Cu toate aceste transformări, rețelele fizice ale băncilor, formate din sucursale și agenții nu cred că vor dispărea. Contactul uman cu banca este esențial pentru încrederea de care sistemul bancar are nevoie. Deși s-ar putea automatiza inclusiv acordarea creditelor imobiliare sau a împrumuturilor pe durate lungi de timp, nu se va întâmpla acest lucru. Oamenii au încredere mai mare în interacțiunea fizică, iar simțurile și emoțiile nu pot fi reproduse de Inteligența Artificială. Interacțiunea om cu om va rămâne cu prioritate destinată deciziilor financiare importante.

Read more...

UN NOU CAMPIONAT PENTRU DAVID POPOVICI

David Popovici devine Ambasadorul Hope and Homes for Children România și vocea celor mai vulnerabili copii și tineri - cei care încă trăiesc în orfelinatele din România sau sunt în pericol de a fi instituționalizați. Alături de Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, David este cel de-al cincilea Ambasador al copiilor care, fără rădăcini, fără un mediu familial în care să se dezvolte și fără susținere, nu au nicio șansă să devină adulții responsabili pe care societatea îi așteaptă. Pentru ei, oameni care pot face o diferență, spun #SuntAici.

David Popovici: „Cred că performanța și succesul vin și trec și că ceea ce este cu adevărat important este ce poți clădi bun în jurul tău, pornind de la ele. Am avut șansa ca munca mea să fie încurajată și susținută, pentru a ajunge să fie recompensată ulterior. Viața este un campionat și merităm cu toții să îl câștigăm, mai ales acești copii. Și nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost ca parintii mei să nu fie în fiecare dimineață lângă mine, să îmi pregătească micul dejun la 5 dimineața; sau toți ai mei, să nu fi fost acolo, la primele mele competiții, cu pancarte pe care au scris: ''David, the dolphin boy''! Și mă întreb cum este pentru un copil care crește într-o instituție, eu cred că se simte pur și simplu fără rădăcini. Dar copiii aceștia trebuie să știe că și ei pot reuși. De aceea, am ales să mă alătur Hope and Homes for Children, îmi doresc ca noi să fim, împreună, cei care le spun: puteți!”

David Popovici a spus #SuntAici încă din vara anului trecut, când și-a donat echipamentul de campion pentru Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori și pentru cei 3 copii ai ei. În doar câteva luni, alături de David și de o comunitate de aproape 3.000 de donatori, Hope and Homes for Children a construit o casă caldă și primitoare, în județul Suceava, pentru o mamă care se luptă cu o boală grea și cu lipsuri majore. Casca și ochelarii de campion ai lui David au adunat atunci, în mai puțin de 30 de zile, donații pe platfoma galantom.ro în valoare de 40.000 de euro. David a dovedit atunci, încă o dată, că este campion - de data aceasta, campion la Bine - fiind cel care a reușit în 2022 să strângă cea mai mare sumă din donații, prin intermediul platformei de fundraising.

Puteți vedea noua casă a Florentinei, AICI.

Azi, alături de David și de ceilalți ambasadori, vorbim despre potențial. În David, în copiii din propriile familii, e firesc să vedem potențial împlinit. Cu peste 2.800 de copii încă instituționalizați în circa 100 de centre de plasament, cu 1 din 3 copii din România trăind sub nivelul sărăciei, e nevoie să vorbim și de potențial neîmplinit. Rolul Ambasadorilor, al susținătorilor, al echipei noastre este să împlinim cât mai mult din potențialul copiilor vulnerabili. Construim reziliența – a copiilor, a României în care trăim – muncind în fiecare zi. Îi mulțumim lui David pentru că face loc, în drumul lui spre performanță, și pentru performanța copiilor care sunt tot ai noștri, chiar dacă nu suntem părinții lor”, declară Robert Ion, Director General al Fundației Hope and Homes for Children România.

David Popovici se alătură unui demers de aproape 25 de ani de intervenții în reforma sistemului de protecție a copilului din România: 66 de orfelinate închise, 7000 de copii scoși de acolo, pentru care   s-au identificat soluții alternative de locuire centrate pe conceptul familial, dintre care 1850 de copii reintegrați în familia naturală sau extinsă; în total, 122 de case familiale a construit până acum Hope and Homes for Children pentru copiii care au părăsit orfelinatele și a susținut peste 2000 de tineri pentru a-și începe viața pe cont propriu. În total, este 40.000 de copii vulnerabili au fost salvați de la ruperea de familie și au fost ținuți departe de orfelinat.

Read more...

Decorarea Drapelului de Luptă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române

 

Celebrăm 173 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, act care a stat la baza înființării Jandarmeriei Române. O instituție care de-a lungul timpului a devenit prestigioasă prin nobilul scop de asigurare a ordinii și siguranței publice și este astăzi o structură militară de bază a Ministerului Afacerilor Interne.

Este o aniversare aparte pentru că, prin decret prezidențial, drapelul de luptă al unității a fost decorat cu Ordinul Național Virtutea Militară cu însemne de pace pentru militari, în grad de Cavaler, în prezența Ministrului Afacerilor Interne domnul Lucian Nicolae Bode, iar Jandarmeria Alba a fost reprezentată la această ceremonie de domnul inspector șef, locotenent colonel Tudor Gheorghe Pașca.

Această înaltă distincție onorează toate generațiile de jandarmi care au slujit sub drapel și ne obligă pe noi, cei care o primim, să fim mai performanți, mai dedicați, mai implicați slujirii cetățenilor și va rămâne un punct de reper în istoria instituției noastre.

În acest moment festiv le mulţumim tuturor jandarmilor pentru munca depusă şi dedicarea de care au dat dovadă şi le urăm un călduros “La Mulţi Ani!”

 

Buletin Informativ

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN ALBA

 

Read more...

Hotel tematic la UNTOLD și în 2023

PESTE 300 DE FANI UNTOLD AU TRĂIT EXPERIENȚA MAGICĂ ÎN INIMA FESTIVALULUI. UNTOLD THEMED HOTEL SE DESCHIDE ȘI ÎN ACEST AN PENTRU 4 ZILE ȘI 4 NOPȚI DE NEUITAT

 

Petreceri exclusiviste, dansatori, acrobați și activități din universul magic UNTOLD vor putea fi experimentate și în acest an chiar în inima festivalului, în hotelul tematic Radisson Blu. Între 3 și 6 august, fanii care se vor caza aici se vor bucura atât de show-urile și magia din festival, cât și de evenimentele private și surprizele pregătite în hotelul de 5 stele. Cei care optează pentru o cazare la înălțime au o panoramă cu adevărat spectaculoasă, pentru că pot vedea direct din camera de hotel scena principală, scenele secundare, activări și parade din festival.

TURIȘTI DIN JAPONIA AU REZERVAT DIN NOU CELE MAI SCUMPE APARTAMENTE ALE HOTELULUI

Acesta este al doilea an consecutiv în care parteneriatul între festivalul UNTOLD și hotelul Radisson Blu Cluj-Napoca continuă. Turiștii străini sunt cei mai curioși să facă parte din povestea hotelului tematic și au rezervat deja camere cu vedere la festival. Japonezul care s-a bucurat anul trecut de o experiență exclusivistă în penthouse-ul Radisson Blu a închiriat pentru această vară mai multe camere în inima festivalului.

Pe lângă atmosfera festivă din hotel, oaspeții se vor delecta cu cocktailuri deosebite și experiențe culinare delicioase la petrecerile surpriză. În fiecare dimineață vor putea lua micul dejun mai târziu, pentru că distracția începe devreme și se termină târziu.

În hotel vor exista studiouri de make-up & hair și zone de top-up, pentru încărcarea cu bani a brățărilor de festival.

În 2022, UNTOLD a fost primul festival din România care a integrat un hotel în perimetrul evenimentului. 300 de fani, vedete și celebrități au trăit anul trecut o experiență unică, care le-a oferit posibilitatea de a se distra atât la scenele festivalului, cât și la petrecerile tematice organizate în hotel, la care au participat DJ-i, acrobați și personaje magice din universul UNTOLD.

               Pentru UNTOLD 2023 sunt disponibile 149 de camere în hotelul tematic Radisson Blu. Rezervările se pot face pe untold.com.  

 

Ce artiști vezi la UNTOLD 2023?

UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume și vara aceasta, între 3 și 6 august, aduce în Cluj-Napoca cei mai buni artiști și DJ-i de pe planetă. În 2023, trupa Imagine Dragons vine în premieră în România la UNTOLD. Tot pe scena principală vor urca și superstarurile David Guetta, Martin Garrix, Armin van Buuren, Alesso, KSHMR și Salvatore Ganacci. Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, îi va găzdui pe Amelie Lens, Boris Brejcha, Bedouin, Camelphat, Dixon, Marco Carola și mulți alții. Peste 250 de artiști naționali și internaționali își vor aduce magia la cea de-a VIII-a ediție UNTOLD.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686