Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING

Uncategorised - Like - stiri Alba Iulia

Uncategorised (269)

Sondaj SEXUL vs BARZA: Opt din zece părinți sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Asociația desfășoară în parteneriat cu principalele federații de părinți primul webinar gratuit pentru părinți despre educație sexuală

80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Asta pentru că aceștia, în continuare, au dificultăți când trebuie să vorbească cu copiii lor despre presiunea anturajului, pubertate, violența în cupluri și alte subiecte din sfera educației sexuală, arată un sondaj realizat de SEXUL vs BARZA. Asociația, în parteneriat cu Federația națională de părinți (FNP Edupart) și Federația părinților și aparținătorilor legali din România (FePAL), organizează, gratuit, primul webinar pentru părinți despre educația sexuală a copiilor acestora. Evenimentul include și o conferință de presă care marchează încheierea campaniei „Ți-e frică? Și lor! Susținem educația sexuală a tinerilor pentru un viitor în siguranță”, prin care asociația își propune să formeze profesori și consilieri care să predea educație sexuală în școli, în baza unei programe-pilot și a unor materiale didactice concepute tot de Asociația SEXUL vs BARZA.

 

Webinarul se va desfășura marți, 31 octombrie, de la ora 18.00, iar părinții interesați se pot înscrie aici unde își pot exprima în continuare opinia lor cu privire la educația sexuală: 

https://www.surveymonkey.com/r/CYJX88G

 

Webinarul va include o prezentare a principalelor cinci teme pe care asociația le are în vedere pentru promovarea educației sexuale în școli (anatomie, contracepție, infecții cu transmitere sexuală, violența în cuplurile de adolescenți și egalitatea între fete și băieți), urmată de intervențiile celor doi reprezentanți ai principalelor federații de părinți din România - Iuliana Constantinescu din partea FNP - Edupart și Corina Atanasiu din partea FePAL - și o sesiune de Q&A la care vor putea să pună întrebări atât părinți, cât și jurnaliști.

 

80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Așa arată rezultatele unui sondaj online realizat de asociația SEXUL vs BARZA și distribuit de principalele federații de părinți la care au răspuns peste 200 de părinți, majoritatea arătându-se dornici să participe la webinarul introductiv despre educație sexuală. Alți 17% dintre părinți  spun că nu sunt siguri, decizia lor fiind influențată de ce se va preda în școli, iar 3%  spun că nu sunt de acord.

 

Ce spun părinții despre educația sexuală? Rezultatele sondajului SEXUL vs BARZA

 

Motivele pentru care părinții susțin, în proporție majoritară, ca ai lor copii să beneficieze de educație sexuală în școli sunt multiple. 87% dintre respondenți spun că educația sexuală este importantă pentru a preveni abuzurile sexuale, iar același procent consideră că acest tip de educație ar trebui să se facă în școală și pentru că acest spațiu este unul sigur pentru elevi. Următorul motiv invocat de părinți este prevenirea sarcinilor la minore - 79% dintre respondenți, respectiv prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală - 77% dintre respondenți. În același timp, 62% dintre părinții care au participat la sondaj susțin educația sexuală în școli și ca instrument de promovare a respectului și empatiei între elevi.

 

Dintre cei 20% de părinți care au spus că acordul lor pentru educația sexuală în școli „depinde de ce se predă de către profesor” sau că nu sunt de acord”, peste jumătate sunt ezitanți pentru că n-au încredere în pregătirea cadrelor didactice. Din aceeași categorie, alți 10% se tem că ai lor copii se vor îndepărta de valorile morale/religioase ale familiei, iar un procent similar se teme de posibilitatea ca copilul lor să-și înceapă viața sexuală mai devreme.

 

Referitor la cum ar putea educatorii să diminueze temerile părinților cu privire la introducerea educației sexuale în școli, cei din urmă au răspuns în proporție de 41% că ar vrea să știe temele ce vor fi discutate cu copiii lor, iar 33% au spus că ar vrea să primească în prealabil materialele la care vor avea acces copiii acestora. Pe de altă parte, 15% dintre părinți spun că ar trebui să aloce ei înșiși mai mult timp pentru a înțelege ce este educația sexuală.

La întrebarea „Care considerați că este cea mai mare provocare referitor la educația sexuală a adolescenților și copiilor în era digitală?”, părinții au răspuns după cum urmează:

 

❖      Accesul facil la informații incorecte sau dăunătoare pe Internet (31%);

❖      Pornografia accesibilă și reprezentarea eronată a relațiilor (22.50%);

❖      Lipsa de discuții deschise în familie despre sexualitate (19.50%);

❖      Presiunea anturajului (12%);

❖      Accesul limitat la resurse educaționale de încredere (9.50%).

 

Referitor la temele despre care reprezintă o provocare în eventualitatea unei conversații cu copilul lor, părinții au răspuns după cum urmează:

 

❖      65% au numit “presiunea asupra copilului meu de a face anumite lucruri doar ca să fie acceptat de grupul de prieteni”;

❖      52% cum funcționează actul sexual și masturbarea;

❖      32% violența și abuzurile în cupluri;

❖      30% stereotipurile legate de fete și băieți;

❖      19% anatomia reproductivă;

❖      17% infecțiile cu transmitere sexuală;

❖       14% pubertate.

 

Aceste teme de discuție reprezintă o provocare pentru părinți și pentru că aceștia nu au avut parte de educație sexuală în copilărie sau în adolescență, mai atrage atenția Asociația SEXUL vs BARZA. Mai exact, 82% dintre părinții-respondenți spun că au avut acces doar în mică măsură sau deloc la astfel de informații.

 

M-ar fi ajutat să am o discuție liberă cu mama mea despre ce înseamnă viață sexuală, însă acest subiect a fost mereu tabu. Și atunci ar fi fost de folos să fie predat în școli. Eu am colege care au născut la 17 ani, deși  am trăit în mediul urban, am învățat la un liceu teoretic foarte renumit”, a declarat una dintre mamele care au răspuns la chestionar.

 

„Poate sună ciudat, dar mă macină faptul că mama și mătușa (stând în casă amândouă cu noi) îmi tot spuneau să nu las băieții să pună mâna pe sânii mei, căci rămân gravidă. Mult timp m-a măcinat această vorbă”, a mai declarat una dintre mame.

 

Ultimele luni pentru echipa SEXUL vs BARZA au fost o etapă importantă de promovare în spațiul public a modului prin care ne dorim să mutăm munca din online în școli: și-anume dezvoltarea unei programe școlare-pilot de educație sexuală care să poată fi adaptată pentru Școala Altfel sau pentru orele de dirigenție, în baza căreia ne propunem să desfășurăm și un program de formare pentru profesori și consilierii școlari. Totodată, ne dorim să le oferim cadrelor didactice materiale realizate noi, tot gratuit, care să le facă mai ușor procesul de interacțiune și de învățare cu elevii. Acum, ne aflăm într-o altă etapă, de construire a unui dialog mai intens și constant cu părinții. Mulți dintre aceștia au temeri sau întrebări pe care putem să le înțelegem într-un context național, post-1989, în care nu a existat educație sexuală ori aceasta s-a făcut superficial - fără a se fi construit un spațiu empatic, unde copiii noștri să primească informații care să-i protejeze de sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală, violența sexuală și alte forme de abuzuri.

 

Credem că educația sexuală ar trebui să se facă în spații sigure pentru elevi, așa cum ar trebui să fie școala. Pentru asta avem nevoie de o bună colaborare între profesori, părinți, societatea civilă și instituțiile statului. Noi vrem să creăm o punte pentru aceste conversații și îi invităm pe toți părinții care vor să înțeleagă ce este educația sexuală și ce informații ar putea primi copiii lor să urmărească webinarul pe care îl desfășurăm în parteneriat cu federațiile de părinți”, a declarat Adriana Radu, președinta asociației SEXUL vs BARZA.

 

Cei care doresc să susțină eforturile asociației SEXUL vs BARZA de a duce educația sexuală în școli, o pot face la linkul următor, printr-o donație recurentă lunară: https://www.sexulvsbarza.ro/doneaza/ Campania de strângere de fonduri pentru programa pilot de educație sexuală în școli s-a desfășurat în perioada 30 iunie - 31 octombrie 2023 și a reunit un număr de peste 210 donatori care au susținut Asociația SEXUL vs BARZA în acest demers. Totodată, campania a fost sprijinită și de numeroase persoane publice și influenceri precum: Maurice Munteanu, Silviu Faiăr, Maria Zvîncă, Irina Manea, Ada Condeescu, Amy Claire, Maria Carusi, Ionuț Rada, Ștefana Teodoroiu, Raul Gheba, Corina Sucarov, Dragoș Neacșa, Magdalena Guga-Roșian, Rux, Mara Calli. Campania de fundraising pentru educație sexuală în școli face parte din proiectul EASIER. Proiectul EASIER – Dezvoltarea sustenabilității financiare SEXUL vs BARZA este derulat de Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este dezvoltarea sustenabilității financiare a Asociației SEXUL vs BARZA prin crearea unor mecanisme de fundraising care să îmbunătățească cunoștințele și abilitățile membrilor echipei și care să diversifice sursele de finanțare ale organizației. În cadrul proiectului, membrii organizației au participat la patru activități de instruire în fundraising: cursuri pentru echipa extinsă, o școală de fundraising pentru fundraiser și managerul de proiect, un proces de mentorat în vederea planificării strategiei de fundraising, un training de utilizare a unei platforme de gestionare a donatorilor. Totodată, asociația a început procesul de diversificare a surselor de finanțare organizând o campanie de strângere de formulare 230 și o campanie de fundraising multicanal, dar și demarând colaborări cu 3 sponsori diferiți. Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.roDespre asociația SEXUL vs BARZA SEXUL vs BARZA este cea mai urmărită platformă online de educație sexuală din România cu peste 110 milioane de vizualizări pe TikTok și Youtube. Din 2019 și până în prezent, Asociația SEXUL vs BARZA a consiliat gratuit peste 5.300 de tineri în probleme emoționale, de sănătate sexuală și reproductivă. Printre realizările asociației se află și obținerea de 10 milioane de euro pentru reformarea a 100 de centre de planificare familială prin PNRR și  prima cercetare despre costurile medicale anuale ale nașterilor nedorite, avorturilor și cazurilor de sifilis și HIV/SIDA la tinerii între 15 și 24 de ani din România. Asociația a primit recunoaștere la nivel internațional de la Organizația Mondială a Sănătății și UNESCO.
Read more...

Profesorii, sfidați din nou de Guvern. Deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbure cer lămuriri publice în privință alegerii furnizorilor și întârzierea plăților promise

Deputatele Oana Cambera și Simina Tulbure au solicitat informații de la Ministerul Educației și Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene referitoare la modul în care Guvernul gestionează distribuția cardurilor destinate primelor de carieră didactică pentru profesori și personalul nedidactic, dar și modul de selectare a furnizorilor de către autorități.

 

„Este esențial să ne asigurăm că procesul de distribuție a cardurilor se desfășoară în mod corect și transparent. Am primit numeroase semnale de la cadrele didactice care își exprimă frustrarea față de întârzierile în distribuție și încărcarea incompletă a sumelor. Mai mult, există suspiciuni cu privire la posibila existență a unui monopol pentru un singur furnizor de electronice, ceea ce ar putea afecta accesul la resursele necesare. De asemenea, Guvernul trebuie să pună la dispoziție mecanisme prin care produsele să fie comandate online, în special pentru cadrele didactice care sunt în mediul rural și nu au posibilitatea de a găsi ușor ce au nevoie", a declarat Oana Cambera, vicepreședintă și deputată REPER.

 

Problemele semnalate includ întârzieri în procesul de distribuție a cardurilor, încărcarea incompletă a sumelor promise și lipsa unui ghid clar privind cheltuielile eligibile. Aceste aspecte au creat un climat de incertitudine și frustrare în rândul profesorilor, care se așteptau la un sprijin concret și la timp din partea autorităților. De asemenea, Guvernul nu a reușit să informeze concret asupra modului în care se vor face plățile pentru cei din mediul rural, care nu au în apropiere niciunul dintre magazinele aprobate.

 

Programul de distribuție a cardurilor pentru primele de carieră didactică a fost implementat de Guvernul României cu scopul de a oferi sprijin financiar cadrelor didactice și personalului nedidactic. Cardurile, încărcate cu sume de 1.500 de lei pentru profesori și 500 de lei pentru personalul nedidactic, ar fi trebuit distribuite și încărcate în luna octombrie, conform Ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023. Cu toate acestea, procesul a întâmpinat dificultăți, lăsând beneficiarii în așteptare și fără informații clare despre cum pot folosi fondurile.

 

„Ca de obicei, lucrurile se întâmplă pe ultima sută de metri. Pe data de 20 octombrie, Guvernul a dat o ordonanță de urgență pentru a modificat cadrul legal cu privire la aceste prime. Astăzi suntem în data de 27 octombrie și o mare parte dintre beneficiari încă nici măcar nu au primit cardurile, ca să nu mai vorbim de încărcarea lor cu sumele promise. Este inadmisibilă bătaia de joc la care sunt supuși în mod constant profesorii. Indiferența cu care Guvernul tratează educația, inclusiv prin faptul că până la momentul de față nu s-au alocat fonduri suplimentare pentru bugetul Ministerului Educației, în condițiile în care doamna ministru Deca a declarat în numeroase rânduri că Ministerul Educației nu își poate respecta obligațiile pe luna octombrie din lipsa de fonduri. Situația este cu atât mai gravă cu cât în ședințele de Guvern de săptămâna trecută s-au alocat sume fabuloase din fondul de rezervă al Guvernului pentru mai mulți ordonatori de credite, mai puțin Ministerul Educației.", a adăugat Simina Tulbure, vicepreședintă REPER și membră în comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților.

 

„REPER își manifestă sprijinul față de cadrele didactice și nedidactice. Facem un apel urgent către Guvern să ofere răspunsuri și soluții pentru aceste probleme, pentru a restabili încrederea acestora în angajamentul față de educație și pentru a-i asigura că sunt sprijiniți în mod adecvat în munca lor vitală. Educația trebuie să fie o prioritate și necesită un plan de țară eficient, după eșecul planului România Educată.” au declarat deputatele Cambera și Tulbure.

Read more...

COMUNICAT DE PRESĂ - Asociația Partida Romilor „Pro-Europa” Sucursala Județului Alba

În data de 26.10.2023 a avut loc Adunarea Generală a Asociației Partida Romilor „Pro-Europa” Sucursala Județului Alba.

Punctele aflate pe ordinea de zi au fost următoarele:

  • Reorganizarea sucursalei Asociației Partida Romilor ”Pro-Europa”  din  județul Alba;
  • Alegerea d-lui  Bumbu Ioan Gruia în funcția de președinte la nivelul județului Alba;
  • Reconfirmarea și actualizarea componenței Consiliului Director Decizional Județean Alba;
  • Stabilirea direcțiilor de activitate ale Asociației Partida Romilor ”Pro-Europa” - sucursala județului Alba, în conformitate cu Statutul Asociației;
  • Mobilizarea membrilor organizației în vederea participării la Congresul Extraordinar al Asociației Partidei Romilor „Pro-Europa” care va avea loc la Sala Palatului, București.

În cadrul întâlnirii s-au organizat alegeri în mod democratic prin votul direct al membrilor Partidei Romilor „Pro-Europa” Alba, reprezentanți ai comunităților din următaorele localități: Alba Iulia, Cugir, Sebeș, Jidvei, Roșia Montană, Teiuș.

În urma alegerilor sunt confirmați următoroarele persoane:

1. Bumbu Nicolae- Președinte Sucursala Municipiului Alba Iulia

2. Pienar Cosmin- Președinte Sucursala Cugir

3. Căian Petrică- Președinte Sucursala Sebeș

4. Vitan Constantin- Președinte Sucursala Jidvei

5. Nuța Horea Valentin- Președinte Sucursala Roșia Montană

6. Kovacs Mircea- Președinte Sucursala Teiuș

În data de 05 noiembrie 2023, delegația Partidei Romilor „Pro-Europa” Alba formată din 50 de persoane va participa la Congresul Extraordinar al Asociației Partida Romilor Pro-Europa la Sala Palatului București.

La finalul lucrărilor .președintele  Bumbu Ioan Gruia a mulțumit membrilor Asociației Partida Romilor „Pro-Europa” pentru eforturile depuse în vederea realizării obiectivelor si le-a urat succes tuturor colegilor în activitatea pe care o vor întreprinde.

Dorim să-i mulțumim, domnului Nicolae Păun pentru toată susținerea și sprijinul acordat  pentru realizarea acestui eveniment.           

Împreună suntem mai puternici!!

Khetanes sam maj zorale!

 

 

 

 

Read more...

ANUNȚ ACHIZITIE SERVICII DE CATERING

Asociația PAKIV România cu sediul în Alba Iulia, str. Emil Racoviță, nr. 76, jud. Alba organizează procedura de atribuire pentru achiziția de servicii de catering în cadrul proiectului “Hai să fim mai buni! – COD SMIS 157403”

Documentația de atribuire poate fi descărcată accesând  site-ul: www.pakiv.ro.

Principalele locuri de prestare: Regiunea Centru (jud. Alba, jud. Sibiu)

Valoarea estimată a contractului de servicii catering este de 442.481,40 fără TVA, menționăm că ofertele transmise nu pot depăși valoarea menționată. Durata contractului intră în vigoare de la data semnării lui și este valabil până la 31.12.2023.

Ofertele se depun la sediul Asociației PAKIV România, Alba Iulia, str. Emil Racoviță nr. 76,  județul Alba până la data de 26.07.2023, ora 17:00.

Persoane de contact: Barbu Maria Loredana

Telefon: 0743904076

Read more...

ANUNȚ ACHIZITIE SERVICII DE CATERING

Asociația PAKIV România cu sediul în Alba Iulia, str. Emil Racoviță, nr. 76, jud. Alba organizează procedura de atribuire pentru achiziția de servicii de catering în cadrul proiectului “S.C.O. – Sprijin pentru Calificare, Ocupare! – COD SMIS 157605”

Documentația de atribuire poate fi descărcată accesând  site-ul: www.pakiv.ro.

Principalele locuri de prestare: Regiunea Centru (jud. Alba, jud. Sibiu)

Valoarea estimată a contractului de servicii catering este de 340.116,30 fără TVA, menționăm că ofertele transmise nu pot depăși valoarea menționată. Durata contractului intră în vigoare de la data semnării lui și este valabil până la 31.12.2023.

Ofertele se depun la sediul Asociației PAKIV România, Alba Iulia, str. Emil Racoviță nr. 76,  județul Alba până la data de 26.07.2023, ora 17:00.

Persoana de contact: Barbu Maria Loredana

Telefon: 0743904076

 

 

 

Read more...

5 greșeli în relația de cuplu și cum să le îndrepți

În mod eronat credem că iubirea este suficientă pentru a avea o relație de cuplu fericită.

Relațiile fericite însă nu se întâmplă accidental. Este nevoie de doi oameni sănătoși emoțional, iubitori, cu încredere de sine, care să se angajeze să fie cei mai buni parteneri. Ei pot avea avea 30, sau poate 75 de ani. Nu contează de cât timp sunt împreună. Uneori de 3, alteori de 30 de ani. Oricâți ani ar avea, atunci când vezi un cuplu fericit, pur și simplu o știi! Cum reușesc aceste cupluri să își păstreze dragostea, trecând prin vremuri bune dar și prin provocări și încercări?

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Din fericire, răspunsul nu este că prin noroc sau șansă, ci prin angajament și implicare în creșterea și menținerea unei relații sănătoase, armonioase. Cum poți face asta? Evitând cele mai comune greșeli care pot apărea în relația de cuplu. Zeci de studii efectuate la nivel mondial au concluzionat că persoanele aflate în relații stabile și iubitoare au o viață mai lungă și mai sănătoasă.”

 

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac în relațiile de cuplu:

1. Lupta pentru putere

Dorința de a avea mereu dreptate și de a câștiga toate disputele este una dintre cele mai frecvente situații care duc la destrămarea relațiilor de cuplu. Ne concentrăm să ne impunem punctul de vedere și să arătăm celeilalte persoane cât de mult greșește. Lupta pentru a câștiga orice ceartă conduce rapid spre resentimente și toxicitate într-o relație. Câștigarea fiecărui teren de luptă nu este productivă pentru o relație sănătoasă și poate fi un dezastru în marea schemă a vieții tale amoroase.

Ce să faci în schimb: Scopul este să te străduiești să înțelegi și perspectiva persoanei iubite, nu să "câștigi" fiecare argument. În loc să cauți un nou argument și să escaladezi conflictul, mai bine îți pui întrebări pentru a înțelege mai bine punctul de vedere al partenerului. Nu te gândi la dezacordul care există în acel moment între voi, gândește-te cum puteți să rămâneți uniți împotriva problemei.

Sfat bonus: indiferent de ce ai de spus, se poate spune cu amabilitate și respect.

 

2.  Te plângi de relația ta altor persoane

Atrag aici atenția în mod deosebit femeilor, care consideră că discuțiile interminabile cu prietenele și colegele de serviciu despre cât de nemulțumite sunt de partenerul lor, o normalitate "între fete" .

Pentru multe femei, subiectul principal de discuție  cu prietenele mele este analizarea relației pe toate părțile. Dar iată problema cu împărtășirea tuturor detaliilor din relația ta de cuplu: nu numai că scade încrederea între parteneri, dar pur și simplu nu este productivă și te ține concentrată pe negativ.

Ce să faci în schimb: comunică cu partenerul tău când ceva nu este în regulă și rezolvă înainte să începi să te plângi prietenilor. Remediați problema de la rădăcină și construiți o relație mai bună în loc să vă concentrați asupra dramei. În afară de voi doi, nimeni nu trebuie să cunoască toate problemele din relația voastră de cuplu.

3. Te aștepți ca partenerul tău să fie totul pentru tine

Mai mult ca oricând, pare că ne căutăm partenerul pentru a bifa fiecare căsuță dintr-o listă lungă de nevoi. Ne așteptăm ca un partener să fie "cel mai bun prieten", colegul de apartament perfect, psihologul nostru, părintele nostru, și în același timp  iubitul care se străduiește zi de zi să păstreze pasiunea și scânteia în relația de cuplu.

Un moment de realism: dacă o persoană ar fi tot ceea ce ne trebuie nouă și ar bifa cu succes toate aceste roluri, nu ar mai avea timp sau energie pentru a-și trăi propria viață.

Ce să faci în schimb: Ai nevoie de pasiuni și de prieteni cu care să poți face activități semnificative pentru tine. Ai nevoie de relații importante în viața ta și în afara cuplului. Dincolo de partenerul tău, ai nevoie de cel puțin alte trei persoane de siguranță în viața ta, fie că sunt prieteni, membri ai familie sau un terapeut.

4.   În așteptarea perfecțiunii

De cele mai multe ori, vedem "dragostea" ca fiind un substantiv. Ne îndrăgostim și apoi sperăm să fim fericiți pentru totdeauna ca și cum dragostea este ceva care ni se întâmplă doar nouă. În realitate, dragostea este un verb.

Este ceva ce practici, nu ceva ce obții în timp ce bifezi lista de dorințe și nevoi. Cu cât îl practici mai puțin, cu atât îl vei simți sau vei observa mai puțin. Să te aștepți ca totul să fie perfect și apoi să fii dezamăgit când nu este, nu înseamnă să trăiești iubirea. Cu cât te aștepți mai mult la perfecțiune (în special din partea partenerului) , cu atât te vei simți mai frustrat.

Ce să faci în schimb: așteaptă progresul în loc de perfecțiune. Lucrează în primul rând pentru a comunica mai bine și pentru a te apropia de partenerul tău. Fii mai atent la greșelile tale și la îndreptarea lor, decât la cele ale partenerului tău. Analizează-te constant în relația cu partenerul tău și schimbă în permanență ceea ce nu este util.

 

 

5. Urmărirea pe  social media

Oricât de tentant este, trebuie să te oprești din a-i urmări fiecare mișcare pe social media. Și pe ale prietenilor și urmăritorilor săi, desigur!

În primul rând, este inevitabil să tragi concluzii și să-ți formezi idei pe baza prezenței online. În felul acesta curiozitatea scade și ajungi să nu te mai intereseze să afli cu adevărat anumite aspecte ale vieții sale. De asemenea, poți deveni cu ușurință nesigur și gelos, doar pentru că interacționează cu anumite persoane despre care tu habar nu ai.

Ce să faci în schimb: Rezistă tentației de a derula toate rețelele de socializare și de a afla detalii despre toți cei pe care încă nu-i cunoști, dar par prezenți în viața partenerului. Amintește-ți că viața reală are de puține ori legătură cu varianta online, și că un simplu like nu înseamnă o poveste între doi oameni. Nu-ți încărca mintea cu detalii inutile și nu crea tensiune acolo unde nu ar trebui să existe.

“Atâta timp cât nu o mai repeți, o greșeală poate fi o experiență imensă de învățare și o oportunitate de creștere în relația de cuplu. Relațiile de cuplu necesită multă muncă și dăruire și ar fi greu de găsit una care să nu includă argumente în contradictoriu și neînțelegeri. Cu toate acestea, dacă înțelegi câteva lucruri esențiale despre relațiile de cuplu, cu răbdare și dăruire poți aduce schimbări extraordinare în viața ta. Fie că ai deja pe cineva, fie că te pregătești să alegi mai bine de data aceasta” concluzionează Angela Nuțu

 

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

 

Read more...

Echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean ‚‚Avram Iancu’’ Alba s-a mărit cu 5 colegi, proaspăt absolvenți ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi

Subofițerii sunt absolvenți ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, promoția aprilie 2023 și au  fost repartizați la Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Avram Iancu” Alba.

Începând de marți, 18 aprilie, tinerii jandarmi au fost încadrați la unitatea noastră unde au început o nouă etapă a carierei lor. În perioada următoare noii colegi vor efectua misiuni alături de jandarmi cu experiență, cu ajutorul cărora își vor perfecționa pregătirea profesională. Din cei 5 subofițeri, face parte și domnul sergent major Epure-Giurgiu Mirel Adrian, care prin multă muncă și devotament a obținut titlul de șef de promoție la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani.

Domnul inspector șef,  locotenent-colonel Tudor Gheorghe Pașca le-a urat  noilor colegi bun venit în rândul cadrelor militare și le-a solicitat implicare, responsabilitate și disciplină în executarea misiunilor ce revin inspectoratului.      

Le urăm bun venit  și mult succes în noua carieră.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Read more...

Guvernul a adoptat proiectul de lege. Ce spun studenții?

Având în vedere adoptarea proiectului Legii Învățământului Superior de către Guvernul României, ANOSR lansează astăzi public amendamentele la forma actuală a acestuia, transmițându-le, totodată, senatorilor și deputaților din toate partidele politice din Parlamentul României, și solicită acestora integrarea propunerilor studenților în forma finală a legii. ANOSR consideră că proiectul aduce anumite măsuri benefice pentru studenți, însă susține că acesta poate fi îmbunătățit în vederea consolidării unui învățământ superior de calitate.

Salutăm integrarea în proiectul legii, astfel cum acesta a fost adoptat în Guvern, a următoarelor propuneri ale federației:

  • creșterea cuantumului burselor și corelarea alocației bugetare cu salariul minim pe economie;
  • creșterea reducerii acordate la transportul feroviar la 90%;
  • eliminarea posibilității renunțării unilaterale la titlul de doctor;
  • creșterea ponderii studenților în comisiile de etică și asigurare a calității la 25%;
  • includerea studenților în organismele funcționale care exercită atribuții între ședințele Consiliului facultății, Senatului sau Consiliului de administrație, constituite la nivelul universităților;
  • acordarea dreptului organizațiilor studențești de a beneficia gratuit de spații pentru sediile sociale;
  • obligativitatea asigurării accesului la internet wi-fi în întreg spațiul universitar;
  • publicarea CV-urilor tuturor cadrelor didactice și de cercetare, titulare și asociate, pe website-urile universităților.

ANOSR susține integrarea în forma finală a legii a tuturor amendamentelor formulate, însă accentuează importanța câtorva propuneri ce vizează buna guvernanță în universități, asigurarea unui învățământ superior incluziv și etica și integritatea academică.

 

1. Buna guvernanță în universități

  • Limitarea mandatelor rectorilor instituțiilor de învățământ superior la maximum 8 ani și maximum 2 mandate.

ANOSR își menține punctul de vedere exprimat încă din anul 2011 privind nevoia de a asigura un climat democratic în mediul universitar prin limitarea mandatelor rectorilor. De asemenea, față de presupusa retroactivitate a legii, ANOSR atrage atenția asupra faptului că aceasta este o temă falsă, legiuitorul având dreptul să includă în calculul limitei maxime a funcțiilor de conducere perioadele anterioare adoptării legii, chiar și în ipoteza, pe care ANOSR nu o susține, a creșterii duratei acestora.

 

  • Respectarea proporției de implicare a studenților în procent de 25% și în alegerea rectorilor, în componența consiliilor de administrație, a consiliilor școlilor doctorale și a comisiilor consultative ale Ministerului Educației.

  • Transparentizarea activității instituțiilor de învățământ superior prin publicarea obligatorie, pe site-urile proprii, a tuturor hotărârilor organelor de conducere.

  • Reglementarea incompatibilităților între funcțiile publice politice și funcțiile de conducere din mediul universitar.

2. Asigurarea unui învățământ superior incluziv

  • Menținerea taxelor de școlarizare nemodificate pe toată durata normală a unui ciclu de studii pentru aceeași promoție de studenți.

  • Subvenție specifică alocată de la bugetul de stat pentru serviciile de consiliere a studenților.

3. Etica și integritatea academică

  • Clarificarea unor reglementări în domeniul eticii și integrității academice.

Așa cum am arătat anterior, forma actuală a legii permite prescrierea abaterii de la normele de etică, prin plagiat, în cazul unei teze de doctorat, în termen de 1 an de la obținerea titlului de doctor, ceea ce ANOSR consideră inacceptabil.

 

Toate cele 45 de amendamente ale ANOSR pot fi consultate în documentul atașat.

ANOSR a transmis amendamentele sale către senatorii și deputații din Parlamentul României și solicită susținerea și înregistrarea formală a acestora, astfel încât propunerile studenților să fie luate în considerare în cadrul dezbaterilor din Parlamentul României. Totodată, ANOSR își exprimă deschiderea de a participa la discuțiile din cadrul comisiilor Parlamentului, pentru a-și susține propunerile.

 

Read more...

Limba română, cel mai mare obstacol pentru integrarea copiilor ucraineni refugiați în România și a familiilor lor

Organizația Salvați Copiii România deschide cel de-al optulea centru de consiliere și servicii integrate pentru copiii din Ucraina

Baia Mare, 29 martie 2023: Copiii ucraineni și familiile lor care și-au găsit refugiu din calea războiului în România spun că s-au întâlnit în proporție minoră cu situații de discriminare, abuz verbal sau comportament ostil (7%), dar întâmpină probleme de integrare socio-educațională (copiii) și pe piața muncii (adulții), în principal din cauza barierei lingvistice, arată datele unui studiu calitativ al UNHCR, din decembrie 2022. În acest context, Organizația Salvați Copiii România deschide cel de-al optulea centru de consiliere și servicii integrate pentru copiii care se refugiază din Ucraina și familiile lor, la Baia Mare. Unul dintre serviciile esențiale este programul de integrare educațională și oferirea lecțiilor de limbă română copiilor ucraineni: până acum, 1.232 de copii ucraineni au fost incluși în programele educaționale ale organizației și 445 dintre ei învață limba română. 

Andryi* are doar 12 ani și experiența unei vieți de adult. Înainte de război locuia într-un orășel din regiunea Kiev, mergea la școală și avea prieteni. Atunci când au început bombardamentele, părinții au decis să meargă în Kolonșciîna, lângă Bucea, unde locuia bunicul matern, crezând că acolo vor fi în mai multă siguranță.

Pentru Andryi*, toată situația a fost foarte confuză. La început nu a înțeles gravitatea situației și credea că totul este ca un joc pe calculator, ca un film cu lupte militare. Ca băiat, era fascinat de aceste lucruri și credea că totul e ca în filme. Când a auzit zgomotul bombardamentelor și a văzut efectele devastatoare pe care le produc, entuziasmul lui s-a transformat în teamă. La zgomote puternice se speria foarte tare și fugea la mine. Dormea mereu cu mine pentru că se temea , povestește mama.

Când și aici a început asediul, băiatul a fost nevoit să se ascundă cu familia în școala din sat.  În 20 martie 2022, familia s-a întors la Kiev, dar părinții nu erau liniștiți. În cele din urmă, Andryi*a trebuit să accepte că va pleca doar cu mama lui. Astăzi este în Baia Mare și este inclus în programul Salvați Copiii.  

Agresiunea militară asupra Ucrainei a condus la un aflux de refugiați de peste 19.729.989 de persoane (date UNHCR, 20 martie), care au tranzitat granițele României, Poloniei, Slovaciei, Ungariei și Moldovei, în marea lor majoritate copii și părinți.Dintre aceștia, 8.156.960 de persoane (date UNHCR, 20 martie) sunt înregistrate în Europa, iar 4.946.920 de cetățeni ucraineni (date UNHCR, 20 martie) au fost înregistrați pentru Protecție Temporară în Europa. În România, de la declanșarea acestei crize             (24 februarie 2022), la nivel național, au intrat 3.832.645 de cetățeni ucraineni. Pe teritoriul României sunt, în acest moment, 110.012 de cetățeni ucraineni (date UNHCR, 20 martie).

În ceea ce privește profilul demografic:

  • 78% (trei sferturi) dintre refugiații ucraineni din România sunt femei;
  • 33% dintre persoanele din familiile refugiate sunt copii, 54% au vârsta între 18 și 59 de ani și 13% sunt persoane cu vârsta peste 60 de ani.

Accesul pe piața muncii

  • Cei mai mulți dintre adulții ucraineni refugiați în România au un nivel ridicat de educație și erau angajați în țara lor, înainte de război;
  • Percepția respondenților la ancheta UNHCR despre accesul pe piața de muncă din România nu e în general favorabilă: 51% nu au același statut profesional ca în Ucraina, în general din cauza barierelor lingvistice.

Siguranța socială

  • România este considerată de marea majoritate a respondenților o țară sigură: discriminarea, abuzul verbal și comportamentele ostile au fost observate doar de 7% dintre participanții la anchetă.

Accesul la educație

  • Majoritatea copiilor ucraineni refugiați în România urmează cursurile online. Proporția este ridicată pentru copiii cu vârste între 12 și 17 ani, dar scade la vârste mai mici: 52% pentru grupa 6 – 11 ani și doar un procent pentru copiii cu vârsta sub 5 ani.

Trauma dislocării de casele, școlile și, de cele mai multe ori, de tații lor este una complexă. În perioada plină de insecuritate prin care trec, copiii ucraineni au nevoie să își continue studiile, să socializeze, să își facă prieteni, să se simtă integrați în comunitățile în care se refugiază din calea războiului.  

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre importanța integrării în comunitate: „Trauma psihologică a acestor copii este una majoră, iar primul pas spre vindecare este redobândirea sentimentului de normalitate. De aceea, integrarea socială și continuarea studiilor educaționale sunt atât de importante, pentru că acești copii au nevoie să știe că sunt în siguranță și că nu sunt abandonați”. 

 

*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității.

 

Read more...

Una din trei gravide nu merge la medici; numărul a crescut în ultimii 3 ani

Numărul sarcinilor nemonitorizate medical a crescut dramatic în ultimii trei ani, mult mai ridicat în cazul gravidelor adolescente

Salvați Copiii România face o dotare majoră la Spitalul Universitar de Urgență București, unde sunt monitorizate și gravide din Ucraina

  • 1 din 3 femei gravide nu are nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii;
  • Majoritatea gravidelor din Ucraina refugiate în România, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică - Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii și au nevoie de consultații și analize complexe;
  • Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

București, 28 martie 2023: Sarcina nemonitorizată corespunzător este una dintre cauzele majore care duc la complicații materne și fetale: din datele statistice existente, la nivel național, 30 din 100 de femei gravide nu au nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii.Numai în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), 11% dintre pacientele care au născut în Clinica Obstetrică - Ginecologie din cadrul SUUB în ultimii cinci ani au avut sarcini nemonitorizate, procent care a crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani: dacă în 2018 a fost înregistrat un procent de 6.3% de sarcini neinvestigate, acesta s-a dublat pe parcursul anilor de pandemie: în 2020 au fost 12% sarcini neinvestigate, dintre gravidele care au născut, iar în următorii doi ani, procentul a crescut la 14%. În rândul gravidelor cu vârsta sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge și până la 65% în unele centre. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității accesului la servicii medicale pentru toate gravidele și dotează maternitatea SUUB cu echipamente medicale de ultimă generație,  în valoare de 178.500 euro, necesare secțiilor Obstetrică - Ginecologie și Neonatologie.

 

La nivel mondial, o femeie moare la fiecare două minute din cauza sarcinii sau a nașterii. Ultimele date statistice arată că numărul deceselor materne în România a fost în continuă scădere în ultimii 20 de ani, însă, conform INS, a existat o creștere semnificativă a mortalității materne în anul 2021 (28.2 la 100.000 născuţi vii), comparativ cu anul 2020 (15.9 la 100.000 născuţi vii). Rata din anul 2021 a fost datorată în mare parte cauzelor indirecte de deces matern (19.4 la 100.000 născuți vii), respectiv patologiilor non-obstetricale,  dar cu impact asupra mamei și sarcinii. Această perioadă corespunde apogeului perioadei de pandemie Covid 19.

Potrivit definiției, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.

O problemă suplimentară este ridicată de gravidele care s-au refugiat din Ucraina și care, din punct de vedere profesional, se încadrează în categoria de sarcini cu risc crescut: majoritatea pacientelor, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii și au nevoie de consultații și analize complexe.

Printre echipamentele medicale donate de Salvați Copiii România se numără și un ecograf performant, o investigație care poate fi salvatoare pentru mamă și pentru făt.

Scopul ecografiei în sarcină este identificarea unor complicații precoce, precum suspiciunea unei sarcini extrauterine sau a unui risc de avort spontan, identificarea unor riscuri asociate cu prognostic matern și fetal nefavorabil. Pe lângă importanța diagnosticului precoce în conduita terapeutică specifică unei sarcini, există malformații fetale pentru care intervențiile neonatale precoce sunt salvatoare.

„Ecograful primit astăzi se adaugă echipamentelor existente și justifică suplimentarea acestora prin numărul mare de evaluări ultrasonografice efectuate și prin utilitatea existenței unei aparaturi moderne de evaluare concordante cu progresul știintific actual. Volumul mare de lucru justifică necesitatea suplimentării aparaturii, iar Spitalul Universitar dispune de spațiu adecvat de lucru, cât și de un număr de 30 de medici cu competență în ecografie ginecologică și obstetricală. Ecografia reprezintă un instrument de bază în urmărirea unei sarcini, fiind sigur și fără efecte adverse. Monitorizarea și diagnosticul prenatal cu acuratețe sunt pilonul de bază în obținerea unui prognostic favorabil atât pentru mamă, cât și pentru copilul ei nenăscut”, a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB.

 

Secția de neonatologie a spitalului deține un compartiment de Prematuri și de Terapie Intensivă Neonatală, unde sunt îngrijiți anual mulți nou-născuți prematuri cu vârste de gestație și greutăți foarte mici, uneori la limita supraviețuirii (23-24 săptămâni de gestație și sub 1000 g).

 

Doctorul Adriana Dan, șeful Secției de Neonatologie, a declarat: „Terapia intensivă neonatală nu înseamnă doar suport respirator și cardio-circulator, ci și furnizarea de energie și nutrienți de calitate și în cantitate adecvată pentru un organism atât de fragil și afectat cum este prematurul mic și nou-născutul bolnav. Nutriția parenterală este o intervenție terapeutică la fel de importantă pentru evoluția și prognosticul pe termen lung al celor mici și implică precizie și siguranță. Noul aparat de mixare a soluțiilor donat de Salvați Copiii ne este foarte util și cu ajutorul lui vom putea  automatiza întregul proces, aceasta însemnând o scurtare a timpului de execuție, evitarea erorii umane, reducerea la maximum a riscului de contaminare bacteriană datorită lucrului într-un mediu steril și, deci, în mod cert o creștere a standardului de calitate în nutriția neonatală”.

 

Până în prezent, Salvați Copiii România a dotat maternitatea din cadrul SUUB cu echipamente medicale performante, în valoare totală de 300.685 euro :

 

  • Trei Ventilatoare neonatale
  • Un ventilator de transport
  • Un incubator de transport
  • Două incubatoare
  • Două monitoare de funcții vitale
  • Electrocardiograf
  • Ecograf performant
  • Dispozitiv UNIQUE+CFM pentru monitorizare continuă cu EEG & Sistem hipotermie controlată.

 

„Astfel de evenimente marchează profesionalismul și consecvența Salvați Copiii România și este un exemplu de bună practică al acestei organizații. Susțin această organizație din 2002 și am încredere în activitățile derulate cu seriozitate de Salvați Copiii. Însă organizațiile nu pot să preia atribuțiile și responsabilitățile pe care le au autoritățile publice. Anul trecut 80 de spitale au beneficiat de programele de dotare a spitalelor derulate de Ministerul Sănătății. Anul trecut am cumpărat 200 de incubatoare, unele dintre ele au ajuns și la secția de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgență București. Decalajul României s-a redus față de media Uniunii Europene, este un progres, este important să vedem că am plecat de la rata mortalității infantile de  10‰  și am ajuns la jumătate. Un element important pentru reducerea mortalității infantile este educația pentru sănătate, putem face educație contraceptivă astfel încât sarcinile nedorite să fie mai puține în rândul minorelor. Mulțumesc Salvați Copiii România pentru ceea ce Ministerul Sănătății va aprecia întotdeauna, profesionalismul de care dă dovadă această organizație, care în mod consecvent contribuie la îngrijirea copiilor din România, a afirmat Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

 

„Sănătatea mamei și a copilului reprezintă cheia oricărui sistem de sănătate. Cunoaștem deficiențele din sistemul de sănătate românesc și statisticile nefaste legate de sănătatea mamei și a copilului. Disponibilitatea aparaturii medicale joacă un rol important. Îmbunătățirea continuă a infrastructurii medicale și accesibilitatea sunt elemente fundamentale ale unui sistem de sănătate durabil care asigură eficiență și calitate pentru mame și nou-născuți. Este nevoie de o planificare riguroasă a personalului medical în sănătate, cu o distribuție geografică echitabilă și măsuri de retenție a colegilor mai tineri. Implicarea societății civile este binevenită pentru a răspunde provocărilor din sănătate și trebuie dublată de responsabilitatea instituțională și parteneriatul durabil între cei 2 actori. Implicarea Organizației  Salvați Copiii are rezultate remarcabile și contribuie la reducerea mortalității infantile în România. Ne dorim pentru copii să aibă îngrijire optimă încă din prima clipă de viață și avem nevoie de cât mai multe astfel de exemple”, a completat Dr. Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

 

3,5% din impozitul pe venit, sursă vitală pentru întărirea spitalelor de pediatrie și a maternităților

 

Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

 

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 61 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

 

Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități și programe integrate pentru susținerea sănătății mamei și copiilor, Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: ”După o analiză a solicitărilor primite de la medici din întreaga țară, am prioritizat programul de dotare cu aparatură medicală a secțiilor de pediatrie și de neonatologie. În cadrul acestui program-cheie al Salvați Copiii România, mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit către cauza spitalelor este un mecanism vital”.

 

3,5%  pentru spitale. Au nevoie de susținere în 2023:

 

  • Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon"
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
  • Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
  • Spitalul Universitar de Urgență București
  • Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”
  • Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” (INSMC)
  • Spitalul Universitar de Urgență Elias
  • Spitalul Municipal Aiud
  • Spitalul Municipal Blaj
  • Spitalul Municipal Curtea de Argeș
  • Spitalul Orășenesc Ineu
  • Spitalul Municipal "Dr. Pop Mircea" Marghita
  • Spitalul Municipal Dorohoi
  • Spitalul Județean Brăila
  • Spitalul Orășenesc Negoiu
  • Spitalul Județean de Urgență Bacău
  • Spitalul Municipal Gherla
  • Spitalul Județean Resița
  • Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș
  • Spitalul Municipal Oltenița
  • Spitalul Municipal Moreni
  • Spital Orășensesc Segarcea
  • Spital Municipal Profesor Dr. Irinel Popescu Băilești
  • Spitalul Clinic Filantropia Craiova
  • Spitalul Filişanilor
  • Spitalul Municipal Gheorgheni
  • Spitalul Județean Deva 
  • Spital Municipal Lupeni
  • Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
  • Spitalul Orășenesc Bolintin Vale
  • Spitalul Municipal Sighișoara
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
  • Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești
  • Spitalul Municipal Câmpina
  • Spitalul Județean de Urgență Slatina
  • Spitalului Județean de Urgență Zalău
  • Spitalul Municipal Mediaș
  • Spitalul Municipal Fălticeni
  • Spitalul Județean de Urgență Tulcea
  • Spitalul Județean Vaslui

 

E un privilegiu pentru mine să fiu implicată în această campanie amplă de dotare a secțiilor de neonatologie și a maternităților. Fiecare dintre noi poate pune umărul și poate face real diferența între viață și moarte, pentru un prematur sau un nou-născut cu patologii severe, care necesită aparatură medicală de ultimă generație. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit este o sursă vitală  pentru aceste spitale”, a declarat Amalia Năstase, Ambasador al Programului Salvați Copiii de Reducere a Mortalității Infantile.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686