Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING

Jazz in the Park, pentru a cincea oară în finala European Festival Awards!

Jazz in the Park, pentru a cincea oară în finala European Festival Awards!

11 ediții de Jazz in the Park, 5 finale de European Festival Awards

 

Jazz in the Park a ajuns, pentru a doua oară consecutiv și pentru a cincea în istoria sa de 11 ediții, pe lista finală a primelor 10 festivaluri europene de talie mică în cadrul European Festival Awards, competiție care premiază anual cele mai apreciate festivaluri de pe continent și organizatorii din spatele lor. 

 

„Nu este prima dată când intrăm în această finală, dar de fiecare dată este emoționant și special. Ediția din acest an a avut o energie aparte pentru noi, echipa de organizare a Jazz in the Park, și tocmai din acest motiv ne-am dorit poate mai mult ca niciodată să ajungem în finală. Mulțumim tuturor celor care ne-au votat și transmitem felicitările noastre tuturor festivalurilor din România nominalizate”, spune Denisa Dan, managerul Jazz in the Park.

 

Câștigătorii competiției se vor anunța la gala European Festival Awards, care va avea loc în 17 ianuarie 2024 la Groningen, în Olanda.

 

Jazz in the Park în 2024

 

Indiferent însă de rezultatele competiției, organizatorii festivalului pregătesc și în 2024 două evenimente care vor sta sub semnul Jazz in the Park.

 

Astfel, vara va fi deschisă cu Jazz in the Park Competition, care se va desfășura între 5 și 7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca “Simion Bărnuțiu”, și care va fi cu acces liber. Aflată la a șaptea ediție, competiția dedicată trupelor tinere de jazz din toată lumea este unul dintre cele mai speciale concursuri de muzică din Europa. Acest lucru se datorează formatului de desfășurare de tip festival și a faptului că toți finaliștii primesc un onorariu garantat, pe lângă premiile puse la bătaie. În 2024, organizatorii se așteaptă la peste 300 de aplicanți de pe toate continentele, din care juriul de experți va selecta cele mai bune 10 trupe.

 

Finalul verii va fi marcat mai apoi de Jazz in the Park Festival, eveniment care va avea loc în perioada 30 august - 1 septembrie, în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Este al patrulea an la rând în care festivalul se desfășoară în acest parc, după mutarea făcută aici în 2020, din rațiuni de pandemie. Chimia dintre Jazz in the Park și Parcul Etnografic s-a dovedit a fi incredibilă, festivalul reușind în mai puțin de trei ani să atragă aici turiști și trupe din toată Europa datorită energiei speciale a locului și a unei structuri de festival cu totul aparte. Accesul la festival se face pe bază de abonament/bilet, iar capacitatea este limitată la 7.000 persoane/zi, din dorința de a avea grijă de parc și a de livra o experiență cât mai specială participanților.

 

„Deși e un efort mai mare, structura de a avea două mari evenimente ne ajută foarte mult să ne atingem toate obiectivele. Evenimentul din Parcul Central ne ajută să descoperim tinere talente din toată lumea și să legăm relații noi cu muzicieni, pe când cel din Parcul Etnografic este un răsfăț pentru noi: aici facem tot ce ne dorim, atât pe plan muzical, cât și pe plan organizatoric. Cele două evenimente sunt complementare. Iar pentru public, cele două evenimente reprezintă oportunitatea de a descoperi muzica și de a trăi emoții diferite”, a declarat Alin Vaida, fondatorul Jazz in the Park.

 

Bilete la cel mai mic preț și o oportunitate de Crăciun

 

În această lună, organizatorii au pus în vânzare abonamentele la Jazz in the Park Festival. Acestea se află la prețul promoțional de 300 lei, valabil până la finalul lunii ianuarie 2024, când va avea loc primul anunț de artiști. Prețul final al abonamentelor va fi 475 de lei, iar biletele de o zi vor costa 249 lei.

 

Totodată, cu ocazia Sărbătorilor publicul iubitor de jazz va putea cumpăra Pachetul Special de Crăciun, care conține două abonamente la Jazz in the Park Festival, două căni personalizate și un pachet de ceai. Pachetul are un preț promoțional de 550 lei și poate fi achiziționat de pe platforma iabilet.ro până la data de 20 decembrie 2023 sau din magazinul Demmers Teahouse din Piața Unirii nr. 9 din Cluj-Napoca.

 

Jazz in the Park este un proiect al Asociației Fapte. Fondată la Cluj-Napoca în 2012, Fapte organizează evenimente culturale cu impact în comunitate, urmărind dezvoltarea de audiențe, sprijinirea artiștilor și resemnificarea spațiului public.

 

Website: www.jazzinthepark.ro

Facebook: https://www.facebook.com/jazzintheparkromania

Instagram: https://www.instagram.com/jazzintheparkromania/

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686