Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING

A încetat din viață scriitorul Ștefan Dinică

A încetat din viață scriitorul Ștefan Dinică

 

De astăzi lumea literară este mai săracă prin trecerea în lumea cea fără de dor a scriitorului Ștefan Dinică, membru al Uniunii Scriitorilor din România, jurnalist și publicist de marcă al presei scrise.

Ștefan Dinică s-a născut la 20 august 1940 în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman. A fost dublu licențiat în filosofie generală și jurnalism al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti, promoția 1964.

A debutat în presă în anul 1963 la ziarul „Drum nou” din Braşov. La absolvirea studiilor superioare a fost repartizat la redacția din București a ziarului „Scânteia”, iar din 1968, odată cu înființarea județului Alba, a fost corespondent local al cotidianului central până în anul 1990. A lucrat ca redactor-şef adjunct la ziarul „Ardealul” din Alba Iulia și a fost corespondent zonal la „Curierul Naţional”. În anul 1995 a devenit corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES (actualmente AGERPRES), unde a lucrat vreme de 15 ani. A acceptat numeroase provocări jurnalistice, printre care enumerăm coordonarea în calitate de rector șef al ziarul „Informația de Alba”, a revistei de cultură „Acasă”, a revistei de cultură „Alba Iulia”, ca supliment al revistei „Tribuna” și a revistei săptămânale „West Magazin”. A fost editorialistul cotidianului local „Unirea” până în anul 2010.

Meseria de ziarist s-a împletit armonios cu cea de scriitor, debutând în anul 1986 în proză, cu volumul de proză scurtă „Rude de gradul unu”, după care, încurajat de succesul avut a scris constant romane și povestiri: „Linia de sosire” (1988), „Musafirul” (1989), „Unda de șoc” (1997), „Singur la masa tăcerii” (1998), „Dorna 16” (2005), „Neamuri de la țară” (2008), „Până la iubirea din toamnă” (2009), „Martor la facerea lumii” (2010), „Mișcarea” (2013) „Tinerețea unui visător” (2015).

A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar din anul 2000, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.

A fost un colaborator important al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, generații întregi de bibliotecari beneficiind de sfaturi și informații din partea domniei sale. Multe dintre volumele care au văzut lumina tiparului s-au bucurat de evenimente culturale de excepție grație cititorilor care l-au apreciat.

De-a lungul timpului, activitatea sa a fost recompensată cu premii și distincții, dintre care amintim: Premiul festivalului concurs de proză scurtă „Marin Preda” (1984); Premiul pentru proză al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2009); Premiul pentru roman al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2011);Premiul pentru proză al revistei „Acasă” (2012); Premiul pentru roman al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2013).

„Scriitorul Ștefan Dinică a fost, pentru viața culturală a județului Alba o prezență discretă dar extrem de importantă. A reușit prin activitatea domniei sale să îmbogățească viața literară a județului nostru, să-i sporească prestigiul și să promoveze corect și echidistant activitatea culturală și nu numai. Plecarea domniei sale este o mare pierderea pe care o vom resimți tot mai pregnant de azi înainte. Familiei îndoliate le transmitem sincere condoleanțe!” – Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686